Interviu cu Viorel Furdui, director executiv al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM)
— Ce credeţi despre actuala campanie electorală?
— Campania electorală actuală este una specifică, deosebită ca esenţă şi conţinut. În acest sens, trebuie să ţinem cont de situaţia politică, de avântul populaţiei în ceea ce priveşte direcţia de mişcare, de încrederea ce a fost acordată clasei parlamentare. După aceasta a venit un anumit grad de dezamăgire, au început aceste scandaluri legate de sistemul financiar, în mod special de corupţie, de dosarele din 7 aprilie. Şi în acest context, vin alegerile locale. Dezamăgirea populaţiei este confirmată şi de ultimele sondaje, care arată că încrederea faţă de partidele care au format coaliţia de guvernare este în descreştere drastică, iar toate aceste evenimente nu pot să nu influenţeze şi starea de spirit a administraţiei publice locale în ajunul alegerilor locale. Respectiv, consider că candidaţii din partea partidelor care se află la guvernare, mai ales dacă e să vorbim de lupta pentru consiliile locale, vor avea anumite probleme în a explica electoratului comportamentul celor de la nivel central. Deşi s-ar părea că sunt alegeri locale şi toată lumea ar trebui să se ocupe de soluţionarea problemelor locale, pe programe anumite, acţiuni care urmează să fie realizate de candidaţi, după câte vedem şi de la începutul acestei campanii electorale, candidaţii la alegerile locale sunt întrebaţi tot mai des ce se întâmplă cu sistemul financiar, cu această criză economică şi cu devalorizarea leului. Sunt nişte lucruri care depăşesc interesul strict local şi, din acest punct de vedere, candidaţilor din partidele de la guvernare le va fi destul de complicat. Noi însă sperăm şi credem că caracterul local al acestor alegeri îşi va spune cuvântul şi ne aşteptăm ca oamenii, atunci când vor face alegerea, să cântărească în primul rând ceea ce s-a făcut la nivel local şi să aprecieze candidaţii la funcţia de primar nu doar prin prisma apartenenţei politice, ci şi prin prisma realizărilor concrete şi schimbărilor făcute la nivelul comunităţilor respective.
Particularitatea acestor alegeri constă într-o posibilă influenţă mai mare a problemelor naţionale şi cred că trebuie să ne aşteptăm la faptul că în multe consilii raionale se vor produce schimbări de reprezentare, vor veni mult mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei actuale, dar nu excludem acest lucru şi la nivelul unor oraşe mai mari, unde factorul politic şi cel geopolitic este mai mare. Respectiv, pe acest fond de descreştere a încrederii faţă de clasa politică actuală, putem să ne aşteptăm la nişte schimbări în acest sens. Cu siguranţă, rezultatele partidelor de la guvernare obţinute în 2011 nu se vor repeta. Mai mult, aceste partide ar trebui să se aştepte la o descreştere drastică a numărului de primari şi consilieri locali.
— Sunt sau nu bine organizate partidele în această electorală?
— Dacă în precedenta campanie se punea un oarecare accent pe legătura dintre candidaţi şi liderii de partide, acum se încearcă identificarea unor repere locale, a unor personalităţi cu autoritate, dar fără legături directe cu liderii de partide. Sub aspect organizatoric, constatăm că, de la o campanie la alta, acestea sunt tot mai organizate. Există mai multe reglementări, deşi au fost şi lacune, cum ar fi deciderea datei alegerilor locale. Cât despre partide, putem vedea după activismul lor – unele partide sunt mai bine organizate, au panouri electorale mai atractive şi o campanie activă în mass-media, dar depinde şi de resursele disponibile ale partidului.
— Ce pronosticuri aveţi în legătură cu rezultatele alegerilor din Chişinău şi Bălţi?
— Cu siguranţă, va fi o luptă crâncenă, complicată, strânsă. E evident că, în turul doi, va accede primarul actual şi cineva de la socialişti, dar aceste lucruri sunt relative şi, în ultimele clipe, situaţia se poate schimba. Totul depinde de prestaţia candidaţilor electorali şi de campania lor. Se vorbeşte că anumite şanse are şi Serafim Urechean. Nu ar trebui să scoatem din calcul şi candidatul PCRM, dar sunt sceptic în privinţa aceasta. Cât despre consiliul local, trebuie să ne aşteptăm la unul foarte pestriţ. Pe de o parte, e bine, pe de altă parte – complicat. Iarăşi vom avea situaţia care există în prezent în consiliu, atunci când se creează nişte coaliţii ad-hoc, multă gălăgie, multe conflicte, iar situaţia social-politică va influenţa foarte mult.
La Bălţi, partidele de stânga au o anumită dominanţă, la fel ca şi în ultimii ani. Se pare că creşte încrederea faţă de partidul lui Usatîi. Şi socialiştii au influenţă. Acolo, lupta se va duce între aceste partide.
— Dacă vi s-ar propune să candidaţi în calitate de primar sau consilier local, aţi accepta?
— Cred că nu, deoarece poziţia mea în cadrul CALM presupune neutralitate şi neimplicare în calitate de ales local. M-am gândit anterior la un posibil mandat de consilier local. Poate pe viitor aş candida, cu condiţia să nu reprezint interesele unui partid care se află la guvernare. Aş participa în calitate de candidat independent, pentru a ajuta comunitatea. Poate la alegerile viitoare, dar nu acum, deoarece pentru mine este importantă consolidarea CALM.
— Bălţiul îşi doreşte autonomie locală lărgită în cadrul R. Moldova. Cât de just ar fi un referendum în acest subiect?
— O astfel de iniţiativă nu este în premieră. Acum doi ani, a existat aceeaşi problemă şi acum situaţia se repetă. Acest concept de autonomie lărgită nu este clar după conţinut, nu este clar ce vor autorii acestei iniţiative. Pentru că aceasta poate fi interpretată diferit: de la o iniţiativă locală de a avea mai multe competenţe sau resurse până la elemente de separatism. E important de ştiut că astfel de iniţiative apar în condiţiile lipsei unei reforme reale în domeniul descentralizării. Noi avem oraşe mai mari, ca Chişinăul, Bălţiul, Ungheniul, Cahulul, care, într-o anumită măsură, sunt discriminate în condiţiile actuale de finanţare şi de repartizare a atribuţiilor – ele nu primesc suficiente resurse şi sunt puse în acelaşi rând cu alte unităţi administrative teritoriale mai mici. Unul dintre motivele acestui referendum e că cei de la Bălţi îşi doresc ca mai multe resurse locale să rămână în municipiu.
În fond, sunt două aspecte principale. Primul: există cu adevărat probleme legate de subfinanţarea oraşelor mari şi de veniturile reduse care rămân la nivel local. Al doilea îl constituie tărăgănarea reformelor la nivel central şi local. Tărăgănarea acestor reforme, şi în special a descentralizării financiare, duce la excese, cum ar fi cel de care e vorba acum în municipiul Bălţi sau cel care a fost anterior în autonomia găgăuză. Neclaritatea, blocajul reformelor, provoacă astfel de cazuri. Se dovedeşte tot mai mult că sistemul de administrare în R. Moldova este unul nefuncţional la nivel central, dar şi local. De aceea, se impune obligatoriu reformarea administraţiei publice.
— Ce alte autonomii sunt necesare primăriilor, în afara de autonomia financiară, despre care aţi vorbit aici?
— Primăriile beneficiază de autonomie ca instrument de realizare a atribuţiilor lor. Principala autonomie care rămâne încă neimplementată este autonomia financiară. De aceea, autonomia locală a rămas doar pe hârtie, cu excepţia Găgăuziei, care beneficiază de o autonomie destul de largă, iar noi, dacă ne dorim să dezvoltăm ţara, nu trebuie să dăm preferinţă anumitor teritorii. O altă autonomie de care ar trebui să beneficieze autorităţile locale este cea patrimonială. Până în prezent există foarte multe probleme la acest capitol: nu există o delimitare clară a proprietăţilor, nu există o evidenţă şi o evaluare suficientă a patrimoniului, deoarece de mulţi ani nu sunt evaluate bunurile imobile la nivelul comunităţilor rurale; nu există un registru unic al proprietăţilor. Tot ce se referă la acest domeniu e la un nivel destul de depăşit. Nu este reglementat statutul unor bunuri care se află pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale, precum obiectivele acvatice, păşunile, pădurile; o sumedenie de resurse naturale care sunt folosite de cineva, dar veniturile ocolesc bugetele locale. Din cauza acestor probleme, din lipsa unor reglementări şi a unei autonomii financiare, bugetele locale pierd o sumedenie de bani. Moldova este considerată o ţară săracă, dar foarte mulţi bani trec pe lângă bugetele locale. Altă autonomie este legată de organizarea şi funcţionarea autorităţilor locale. În condiţiile actuale, autorităţile locale sunt limitate pe toate căile să-şi formeze structura şi statele de personal. Deşi consiliul local ar avea dreptul, din punct de vedere legal, să stabilească o organigramă şi un stat de personal, continuă să existe impedimente, atât legale, cât şi financiare, impuse de autorităţile centrale. Modul de salarizare şi motivare este absolut depăşit. Ca rezultat, avem problema principală – cea a cadrelor în administraţia publică locală. Autorităţile locale nu au specialişti în scrierea de proiecte, specialişti în domeniul juridic, al planificării urbane, arhitecţi, economişti.
Ar trebui revăzut statutul funcţiilor publice. Ar trebui să se dea libertate autorităţilor locale să-şi formeze statele de personal după necesităţile şi resursele lor. Ar trebui să existe un sistem de motivare propriu: câte premii dau, ce fel de salarii plătesc, modalitatea de plată etc. Să nu fie acest lucru determinat de Ministerul Finanţelor sau de Guvern, pentru că altfel nu atragem specialişti în administraţia locală şi avem situaţia pe care o avem – oamenii pleacă, pentru că sistemul de motivare este limitat. Şi mai există şi autonomia economică. Se tot vorbeşte de atragerea investiţiilor, dar mâinile autorităţilor locale sunt legate: nu pot decide înregistrarea întreprinderilor sau acordarea facilităţilor mai importante pentru antreprenori. La nivelul politicilor economice locale, nu au pârghii. O problemă mare e faptul că sunt lipsite de posibilitatea de a avea politici locale proprii. Avem o sumedenie de politici şi planuri la nivel central, însă nu avem politici la nivel local.
— Consideraţi necesară implementarea reformei administrativ–teritoriale pentru a consolida autonomia locală?
— Nu. În primul rând, foarte multă lume nu înţelege ce înseamnă reformă administrativ-teritorială, şi acest lucru nu l-au înţeles nici guvernanţii de la 1998, când s-au jucat şi au discreditat această reformă. Acum, orice discuţie despre reformă trebuie să fie aşezată şi gândită. Avem cazurile ţărilor nordice, care pregătesc astfel de reforme cinci ani în baza unor analize şi a unor studii. La noi nu se discută cu cei interesaţi, nu li se explică oamenilor ce se doreşte şi nici nu există viziuni foarte clare; problema fiind abordată necalitativ, neprofesionist şi superficial. Din cauza acestui mod de abordare noi am pierdut 15 ani în ceea ce priveşte descentralizarea. Există o polaritate totală şi lipseşte un consens pe această problemă. Să discuţi acum despre reforma administrativ-teritorială este prematur. În ’98, atunci când s-a realizat această reformă, în loc să se aducă serviciile mai aproape de oameni, ele au fost îndepărtate, şi chiar dacă au fost şi anumite beneficii – primăriile au început să se simtă mai autonome şi obţineau mai multe venituri – , nimeni nu a acordat atenţie acestor beneficii.
Ca să ajungem inclusiv la această reformă, R. Moldova trebuie să meargă pas cu pas. Avem o Strategie a descentralizării şi un plan de acţiuni şi trebuie să implementăm, în primul rând, tot ce e prevăzut în această Strategie: creşterea veniturilor, descentralizarea financiară, acordarea mai multor autonomii organizaţionale şi patrimoniale, implementarea cooperării intermunicipale etc. Dacă această strategie, preconizată până în 2015, ar fi fost implementată, am fi putut vorbi serios despre reforma administrativ-teritorială. Noi nu am implementat niciun plan de acţiuni sau strategie, dar, brusc, vorbim despre altă problemă: administrativ-teritorială. Aceasta trebuie să vină ca un instrument doar atunci când alte acţiuni nu mai sunt valabile şi nu pot fi aplicate. Iar aceste acţiuni sunt posibile. Este vorba de descentralizarea finanţelor publice locale, oferirea libertăţii autorităţilor publice locale şi de alte lucruri absolut indispensabile unei autonomii. Doar aşa vom avea autorităţi cu o mai mare capacitate, cu o altă configuraţie a autorităţilor locale, şi sunt sigur că există multe comunităţi care ar vrea să se unească. Doar atunci vom putea vorbi despre reforma administrativ-teritorială.
— Un pas concret în domeniul descentralizării care a fost făcut în ultimii cinci ani a fost modificarea Legii finanţelor publice locale. Ce schimbări a adus aceasta pentru autorităţile locale de la noi?
— Legea reprezintă doar un pas spre reforma finanţelor locale. Reforma însă e mult mai complexă şi presupune trei etape. Prima etapă se referă la faptul că transferurile nu se mai fac de la nivelul doi la nivelul primăriilor, ci direct, de la Ministerul Finanţelor, către primării. La prima etapă s-a rezolvat problema depolitizării relaţiilor bugetare, a fost oferită mai multă motivare şi libertate în cheltuirea banilor, iar tot ce aduni rămâne la tine în localitate. Scopul acestor modificări nu a fost de a aduce mai mulţi bani în localitate, ci mai multă autonomie. Datorită acestor schimbări, aproximativ 75% dintre primării au avut de câştigat, iar unele chiar au început să primească mai mult, cum ar fi cazul oraşelor mari, care au primit cu cinci milioane lei mai mult decât anterior. Banii au început să vină pentru că sistemul dat a început să funcţioneze şi banii au început să se distribuie mai obiectiv. Înainte, toţi aceşti bani care trebuiau să ajungă ca supliment erau concentraţi sub diferite forme la nivel central şi erau împărţiţi între deputaţi pe criterii politice. Rămâne acum problema repartizării banilor pentru investiţii. Avem Fondul de Investiţii, Fondul Ecologic, Fondul de Mediu, Fondul Dezvoltării Regionale şi acolo sunt concentrate sume mari de bani. Şi chiar dacă s-ar părea că trebuie să aplici în baza unor proiecte, tot sunt repartizate după criteriul politic. E o problemă care urmează a fi discutată pe viitor.
R. Moldova se află acum la cea de-a doua etapă a reformei – consolidarea bazei fiscale; etapă la care s-a blocat. Aici ar fi de discutat despre impozite şi taxe care ar trebui transferate către autorităţile publice locale, cum ar fi impozitul pe venitul persoanelor juridice, care acum e „0” la nivel local. Faţă de anii trecuţi, e un pas înapoi. Zicem că vrem să stimulăm businessul local, dar în bugetele locale rămân fără resurse. Un alt impozit ar fi cel al persoanelor fizice, care trebuie achitat la locul de reşedinţă, şi nu acolo unde lucrează persoana, deoarece aceasta beneficiază de servicii acolo unde locuieşte. Oraşele de reşedinţă primesc doar 20% din acest impozit. Asta nu e o politică de stat a dezvoltării locale. Nu e descentralizare. Totodată, legat de taxele locale, trebuie acordate cât mai multe libertăţi autorităţilor pentru stabilirea lor. O altă problemă e cea că impozitul pe imobil este foarte mic, bunurile nefiind evaluate corect. În Franţa, de exemplu, se achită 1500 de euro pe an pentru imobil. Dacă ai 100 de case, ai 100 de mii de euro şi cetăţenii pot să ceară nişte servicii, dar cu 20 de lei, ce poţi face în satele noastre? Cea de-a treia etapă a reformei finanţelor locale se referă la disciplina financiară, care ţine de proceduri la nivelul administraţiei publice centrale, şi anume de controlul asupra gestionării financiare etc.
— Pe ce se plâng primarii de la CALM? Cum transmiteţi autorităţilor locale îngrijorările primarilor?
— Se plâng pe neînţelegerea problemelor locale de către clasa politică de la guvernare, pe presiuni din partea diferitor instituţii, pe lipsa de resurse şi pe politizarea modului de distribuire a banilor. În ultimii ani, a fost stabilit un cadru de comunicare a acestor îngrijorări prin diferite declaraţii, opinia membrilor, participarea în comisii sau în cadrul mai multor grupuri de lucru consultative, prin diverse mijloace media, adresări etc.
— Cum sunt primarii de succes din R. Moldova?
— Foarte activi, orientaţi spre interesele comunităţii locale, combativi, în continuă mişcare, în căutare de soluţii şi gata să se sacrifice.
— Femeile sunt destul de active în primării şi consilii locale. De ce, totuşi, nu ajung în Parlament?
— Există câteva cauze. În primul rând, pentru că femeile nu se apreciază la justa valoare, nu prea au încredere în ele însele şi, cel mai rău, nu se susţin una pe alta – dacă o femeie de succes se urcă pe o scară, trebuie să-i dea mâna celei din urmă, ca să o ajute să urce şi ea. Totuşi, majoritatea bărbaţilor zic că femeile au aceleaşi drepturi, dar realitatea e alta. Formal, nimic nu împiedică femeia să se implice, dar există, cred eu, mai multe motive de ordin psihologic şi al mentalităţii referitoare la rolul femeii. Vreau totuşi să menţionez că femeile din fruntea primăriilor obţin nişte rezultate foarte bune.
— Cât de mult sunt susţinute autorităţile locale din fondurile străine?
— Accesul autorităţilor la fondurile străine este destul de limitat, fapt care se datorează şi capacităţilor reduse, deoarece fondurile străine necesită expertiză în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor şi scrierea proiectelor. În Republica Moldova găsim, totuşi, o sumedenie de localităţi care implementează proiecte de succes prin intermediul acestor fonduri. În general, fondurile europene reprezintă sursa de bază pentru autorităţile locale pentru a aduce investiţii în comunitate.
— În ultimii patru ani, comunităţile din R. Moldova au făcut un pas spre UE sau au bătut pasul pe loc?
— Comunităţile locale au făcut pasul spre UE, însă autorităţile centrale au bătut pasul pe loc.
— Vă mulţumim.
Pentru conformitate, Ana-Maria Veveriţa
