Nina Cereteu, actualul primar al oraşului Drochia, a venit la cârma urbei, beneficiind de o încredere colosală din partea alegătorilor. Despre provocările pe care le-a avut de înfruntat, dar şi despre planuri de viitor, decizii dificile sau dezamăgiri, dânsa ne vorbeşte în interviul ce urmează.
– Ce a stat la baza deciziei de a Vă implica în politică?
– Decizia de a mă implica în politică a apărut ca o consecinţă firească a studiilor mele, Teoria şi Practica Administraţiei Publice la Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. Acolo am întâlnit oameni minunaţi, profesorii mei, care mi-au insuflat dorinţa şi pasiunea de a schimba în mai bine toate aspectele Administraţiei publice.
– Privind retrospectiv, care au fost cele mai mari dificultăţi pe care le-aţi avut de înfruntat în aproape cele 3 luni de mandat?
– Probabil că cea mai mare problemă, în toate aspectele urbane, rămâne a fi atitudinea oamenilor faţă de problemele nerezolvate. Ori, este, puţin spus nerealist să te aştepţi ca probleme acumulate în ani de zile să fie rezolvate în termen de o lună. Apoi ar mai fi lipsa de conlucrare din partea Direcţiilor de specialitate ale Consiliului raional. Este mare păcat că problemele orăşenilor sunt, ca importanţă, sub nivelul simpatiilor de partid.
– Probabil că aveţi şi unele realizări cu care să vă mândriţi…
– Chiar dacă suntem la început de cale, am reuşit să facem oraşul mai curat, să curăţim parcurile şi să instalăm un teren de joacă pentru copii, intrarea în piaţă este eliberată de comercianţii ambulanţi, am început instalarea corpurilor de iluminat pe străzile oraşului şi plombarea străzilor pe porţiunile de drum cu cele mai mari probleme. Am în vedere, bulevardul şi strada Mitropolit Varlaam, str. V. Lupu, sectorul de la strada Independenţei până la str. Ştefan cel Mare, str. Al-dru Plămădeală, S. Lazo, Brâncuşi şi str. 31 August, sectorul de la str. Independenţei până la intrarea în stadion.
– O schimbare în aspectul oraşului a constituit-o şi scoaterea scaunelor din faţa primăriei. Ce a stat la baza acestei decizii?
– În primul rând mizeria care se acumula în jurul acestor scaune, pentru că, spre regret, la noi nu există o cultură a curăţeniei. Gălăgia şi agresivitatea celor care se adunau aici după lăsarea serii a fost de asemenea un factor de decizie, dar şi faptul că scaunele respective erau folosite de către unii funcţionari ai primăriei şi ai Consiliului raional pentru a se relaxa, nejustificat, în timpul orelor de serviciu.
– Au existat unele voci care susţin că de fapt, aţi fi avut nevoie de aprobarea Consiliului orăşenesc pentru a efectua aceste schimbări şi a planta coniferele respective în locul scaunelor lipsă, aprobare pe care nu aţi solicitat-o…
– Nici nu aveam nevoie de aprobarea Consiliului din motivul că, potrivit legii, primarul poate solicita şi lua de unul singur decizii ce ţin de amenajarea oraşului
– O altă frământare a opiniei publice este şi decizia de a-i soate din funcţie pe o serie de directori de întreprinderi, cel mai cunoscut caz fiind al lui Igor Moltov, fostul director al ÎM „Apă – Canal”. Este, aşa cum se vehiculează, o decizie de natură politică?
– În nici un caz de demitere motivele nu au fost de natură politică. În cazul lui Igor Moltov, la primărie au parvenit mai multe plângeri din partea cetăţenilor în care s-au semnalat nereguli şi încălcări. Probabil că revolta şi frustrarea unora se va transforma în bucurie după următoarea şedinţă a Consiliului orăşenesc, unde actualul director al ÎM „Apă – Canal”, Adrian Rotari, va prezenta o notă informativă despre încălcările şi ilegalităţile găsite în această întreprindere. Conectările ilegale, pierderile de lumină şi de apă sunt doar câteva dintre ele.
– Pe final, care sunt planurile pe care le aveţi pentru perioada mandatului întru primenirea oraşului?
– Aşa cum nu am făcut-o în perioada electorală, nu o să promit nici acum munţi de aur sau, cum se mai spune, marea şi sarea. Aceasta, în special, din cauza lipsei banilor. Credem, însă, că fără a investi sume colosale de bani, vom reuşi să soluţionăm problema câinilor vagabonzi, vom conlucra cu organele poliţiei pentru demararea unei campanii de sensibilizare în problema murdăriei din oraş, precum şi alte proiecte pe care le vom anunţa pe măsura realizării acestora.
– Vă mulţumim.
A dialogat: Marcela VOVC