Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat o nouă Instrucțiune privind modul de înregistrare a obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale. În același timp, Regulamentul cu privire la emisiunea, circulația și stingerea obligațiunilor emise de către autoritățile administrației publice locale, aprobat prin Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr.13/3 din 7 aprilie 2011 a fost abrogat.

Instrucțiunea stabileşte modul şi procedura de înregistrare și radiere (stingere) în/din Registrul de stat al valorilor mobiliare a obligaţiunilor emise de către autorităţile administraţiei publice locale.

Conform acesteia, emitentul poate emite obligaţiuni de diferite clase doar în formă nominativă nematerializată și doar în monedă naţională. Obligațiunile se achită numai cu mijloace băneşti, achitarea în rate a acestora nu se admite.

Oferta publică se efectuează doar prin intermediul societăţilor de investiţii ce dețin licență de categoria ”B” (doar în cazul plasării obligațiunilor fără angajament ferm) și de categoria ”C” şi al persoanelor acceptate, care conform Regulamentului privind licenţierea şi autorizarea pe piaţa de capital, sunt în drept să presteze servicii şi activităţi de investiţii financiare pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Oferta publică de obligațiuni poate fi iniţiată de către emitent numai după publicarea unui prospect de ofertă, aprobat de către Comisia Naţională. Iniţierea şi derularea ofertei publice fără publicarea prospectului de ofertă, aprobat de CNPF, este interzisă şi nulă. Emitentul, care derulează o astfel de ofertă, este responsabil pentru orice prejudicu cauzat investitorilor, ce derivă din restituirea plăţilor urmare a nulității tranzacţiilor încheiate.

Imprimare