Oraşul Ungheni a încheiat, la data de 11 martie 2015, un acord de colaborare şi înfrăţire cu Municipiul Dorohoi din România. Documentul a fost semnat de primarul Ungheniului, Alexandru Ambros şi primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu.

Potrivit primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, semnarea protocolului de cooperare reprezintă începutul unei noi etape de colaborare între cele două urbe.

„Vizita noastră este o consecință a unei decizii a consiliului local Ungheni care a fost votată în unanimitate. Vreau să vă spun că orașul Ungheni are tradiții de înfrățire, iar Dorohoiul urmează să fie cel de-al 10-lea oraș înfrățit cu Ungheni. Cu frații din România avem niște relații foarte bune, avem un trecut istoric comun, vorbim o limbă, suntem frați și sunt sigur că acest acord de colaborare va fi un pas înainte. Suntem foarte bucuroși de proiectul care ne-a făcut cunoscuți, „Sistem de informare și securitate în traficul rutier” unde primăria orașului Ungheni este partener-lider, iar dumneavoastră sunteți în calitate de parteneri. Atunci când pornești la drum este foarte important cu cine o faci, iar noi suntem mândri de această colaborare. Aceasta este doar prima filă din colaborarea Ungheni-Dorohoi. Vreau să vă mulțumesc că ați foarte receptivi, să vă mulțumesc de invitațiile pe care ni le-ați făcut aici, este o onoare pentru noi și să dăm startul colaborării între orașele noastre.”, a spus Alexandru Ambros, primarul Ungheniului, imediat după semnarea documentelor.

La rîndul său, primarul de Dorohoi, Dorin Alexandrescu a afirmat că „Acolo unde oamenii se cunosc, cel mai important lucru nu este că s-au înfrățit două orașe, ci faptul că încercăm să înfrățim niște oameni, familii. Atât în domeniul economic, a fondurilor europene, culturale, avem ce învăța unii de la alții, să ne susținem reciproc pentru că suntem din aceeași viță. Într-adevăr, oamenii sunt cei care consfințesc parafele pe care le punem la o anumită dată. O să punem umărul pentru ca tot ce am vorbit astăzi să se transforme în realitate, în dezvoltarea celor două orașe și de ce nu a regiunii de nord-est, incluzând și parte din Moldova.”

Potrivit documentului semnat între cei doi primari, Ungheniul şi Dorohoiul îşi propun să fortifice relaţiile dintre oraşe, prin realizarea mai multor proiecte comune, iar domeniul prioritar este atragerea de investiții europene prin accesarea proiectelor transfrontaliere şi schimbul de experienţă în domeniul administraţiei. Orașul Ungheni are patru strategii de dezvoltare durabilă: una socio-economică, una a turismului, o a treia – planul de urbanism general, este proaspăt finalizat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană și planul de acțiuni pentru eficiența energetică.

Menţionăm că primul oraş din România cu care oraşul Ungheni a semnat un acord de colaborare şi înfrăţire a fost oraşul Reghin din judeţul Maramureş.

Imprimare