Recent, Coaliția de Descentralizare, formată din Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) IDIS Viitorul și Promo LEX, a prezentat un concept al reformei administrației publice prin municipalizarea raioanelor. Potrivit experților și aleșilor locali, actuala structură a administrației publice la nivel local generează probleme grave și produce ineficiență.

Comunitatea de experți consideră că procesul de descentralizării puterii la nivel local în Moldova  persistă, dar este unul lent. Experții sugerează că țara noastră are resurse financiare și umane limitate, iar toate aceste lucruri trebuie luate în considerare pentru ca procesul de descentralizare să fie unul calitativ, iar reforma administrației publice să nu fie lungită pe o perioadă îndelungată de timp.

Procesul descentralizării puterii la nivel local depinde de un șir de factori: cadrul legal propice, voința politică și susținerea din partea societății. Aceste condiții pot fi considerate drept bază pentru asigurarea accesului la un volum suficient de resurse financiare, existența unui număr critic de resurse umane în APL, bine instruite, integre și suficiente de bine motivate să ofere servicii publice de calitate și să susțină reforma

descentralizării. La rândul lor, factorii menționați depind de contextul politic intern, care în primul semestru al anului 2022 a suferit schimbări dramatice din cauza destabilizării situației regionale, fapt ce a generat mai multe crize.

Totodată, experții consideră că Strategia privind descentralizarea administrației publice, însoțită de un plan de acțiuni ar trebui finalizată către anul acesta în contextul realizării celor 9 recomandări  ale Comisiei Europene unde este inclusă și reformarea administrației publice. Crizele imprevizibile dar și situația sanitară complicată din cauza COVID-19 au deviat, într-o anumită măsură, atenția guvernării de la problemele descentralizării, canalizând-o în albia soluționării problemelor presante. Contextele nefavorabile, cum se întâmplă adesea, creează premise pentru noi oportunități de dezvoltare, realizarea cărora poate avea loc într-o perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată. Drept răspuns la provocările menționate, Moldova s-a învrednicit de statutul de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Cu această ocazie autoritățile moldovene s-au văzut nevoite să răspundă la un vast chestionar al Comisiei Europene, elucidând aspecte ale situației din diverse domenii ale vieții publice, inclusiv, referitoare la starea democrației locale, a descentralizării puterii la nivel local.

În consecință, Comisia Europeană a formulat un șir de recomandări pentru Republica Moldova de implementarea cărora depinde începutul propriu-zis al negocierilor pentru aderarea la UE. Printre recomandări figurează, în mod expres, și consolidarea capacității de a realiza reformele și de a oferi servicii publice de calitate, inclusiv prin intensificarea implementării reformei administrației publice, evaluarea și actualizarea strategiei de reformă a administrației publice. Ca răspuns la  îndemnului Comisiei Europene, Guvernul a elaborat un Plan de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care prevede elaborarea și aprobarea, până în decembrie 2022 a unei Strategii noi de reformă a administrației publice la nivel central și local. Potrivit planului, Strategia urmează să se refere în mod special la calitatea resurselor umane, a atragerii cadrelor competente și stimularea funcționarilor publici profesioniști, inclusiv prin intermediul reformei salariale. Evident, reforma salarială presupune majorarea considerabilă, în acest sens, a resurselor financiare, care pot fi găsite, inclusiv, în urma optimizării și organizării administrativ-teritoriale, lucru la care s-a referit conducerea de vârf a Republicii Moldova. O astfel de reformă poate fi realizată până la alegerile locale generale ordinare din octombrie-noiembrie 2023, soarta acesteia depinzând exclusiv de voința politică a conducerii de vârf, fără să existe impedimente de ordin constituțional, așa cum prevede o Hotărâre a Curții Constituționale din 19.02.2002.

Asociația ”ADEPT” în parteneriat cu Programul Comunitatea Mea, a realizat, recent, o discuție publică pe subiectul ”Descentralizarea prin prisma resurselor umane”. Raportul s-a axat preponderent pe evoluțiile din domeniul descentralizării prin prisma resurselor financiare și a celor umane, în special asigurarea integrității acestora.

Potrivit directorului executiv al ADEPT, Igor Boțan  discuțiile au avut scopul să canalizeze mai multe propuneri din partea APL-urilor în contextul angajamentelor pe care și le-a asumat guvernarea centrală de a reforma administrația publică, după ce Moldova a fost acceptată în calitate de stat candidat la aderare la UE.

„Există pe de o parte recomandarea Comisiei Europene, avem și acceptul autorităților din Moldova ca să aducă procesul de descentralizare la standardele UE. Va fi un proces îndelungat. Noi am oferit un cadru de discuții pornind de la niște indicatori santinelă, care sunt niște indicatori obiectivi. Vrem să vedem care este situația cu descentralizarea în Moldova și am ajuns la concluzia că procesul de descentralizare persistă, dar este unul lent, iar noile oportunități care se deschid trebuie să servească la canalizarea tuturor viziunilor, propunerilor într-o singură idee. Cunoaștem că Guvernul s-a angajat să elaboreze o strategie, unde să ia în considerare condițiile concrete din Moldova”, a menționat Igor Boțan.

El spune că, deși avem exemple din UE cum funcționează tot mecanismul democrației locale de descentralizare, Moldova are un specific aparte.

„Noi avem  resurse limitate, inclusiv umane, iar toate aceste lucruri trebuie luate în considerare pentru ca procesul de descentralizare să fie unul calitativ, iar reforma să nu fie întinsă pe o perioadă îndelungată”, a mai spus Boțan.

Expertul consideră că Strategia ar trebui finalizată în anul acesta și agreată de toți subiecții.

„Depinde și de planul de acțiuni care va însoți această strategie. Pentru că ne dorim să intrăm în procesul de aderare la UE, iar acest proces nu va începe până când cele 9 recomandări ale Comisiei Europene inclusiv reformarea administrației publice centrale și locale nu vor primi un răspuns satisfăcător”, a concluzionat Igor Boțan.

Din 1990, Moldova a avut șase tentative de reformă a administrației locale și de descentralizare. În 1998 reforma a fost implementată, au urmat anii 2002-2003 când reforma implementată a fost oprită. Anul 2012 când a fost adoptată Strategia APL și de descentralizare, apoi anul 2016 când aceiași Strategie a fost revizuită, iar acum suntem în pragul unei noi reforme.

Recent, experții au prezentat un concept al reformei administrației publice prin municipalizarea raioanelor. Ei spun că actuala structură a  administrației publice la nivel local generează probleme grave și produce ineficiență.

Imprimare