IDIS ”Viitorul” dă start unei noi etape de selecție a celor mai bune practici la nivel local. Astfel, autoritățile publice locale din Republica Moldova au acum șansa de a-și face cunoscute experiențele și practicile de succes prin intermediul Programului Bunelor Practici, care urmărește să asigure schimbul de cunoştinţe, abilități și durabilitatea inițiativelor locale.

Pentru ediţia 2013 – 2014 a Programului Bunelor Practici au fost depuse 78 de practici din 50 de localităţi din Republica Moldova, precum și patru practici pozitive din România (comuna Cumpăna) și Ucraina (orașul Ismail). Asigurarea accesului liber la informație, implementare inovațiilor energetice, promovarea antreprenoriatului local, cooperarea intercomunitară și transfrontalieră pentru servicii publice de calitate se numără printre domeniile sustenabile cu care s-au remarcat autoritățile publice locale la această ediție a competiției.  Lista completă a autorităților premiante o găsiți aici.

În perioada 2005 – 2015, peste 400 de comunități din Republica Moldova și-au prezentat bunele practici care au fost publicate în cinci antologii, iar 80 dintre acestea au devenit subiectul a șase filme documentare distribuite în rândul reprezentanților autorităților publice din toată țara.

Pentru ediţia curentă, autoritățile publice locale din Republica Moldova vor depune până la 15 iunie 2016 formularele de participare la concursul pentru statutul „Autoritatea cu cea mai bună practică 2014 – 2015” la una din următoarele patru secțiuni:
1.    Integritate, buna guvernare și transparența procesului decizional la nivel local
2.    Dezvoltare economică locală și modele de cooperare intercomunitară
3.    Soluții durabile pentru comunități eficiente energetic
4.    Managementul performant al serviciilor publice locale

Autorităţile publice locale trebuie să țină cont de faptul că practica locală trebuie să fie implementată în perioada 1 iunie 2014 – 31 decembrie 2015 și să includă elemente de INOVAȚIE. Numărul de practici sau domenii cu care o autoritate publică locală poate participa la competiție nu este limitat, dar pentru fiecare practică trebuie completate şi expediate formulare de participare separate.

Ulterior etapei de aplicare, echipa Programului Bunelor Practici va evalua formularele de participare şi va pregăti o listă preliminară a autorităţilor locale selectate care, pe parcursul lunilor iulie – august 2016 vor fi vizitate pentru a face cunoștință cu modalitatea de aplicare și funcționare a bunei practici. În urma acestor acțiuni, membrii Grupului Coordonator vor selecta autoritățile publice locale cărora li se va acorda statutul „Autoritatea cu cea mai bună practică” în domeniul în care a fost implementată practica.

Toate autorităţile publice locale participante la concurs vor fi anunţate cu privire la rezultatul competiției şi vor fi invitate să participe la Ceremonia Naţională de Premiere.

Pentru a participa la Programul Bunelor Practici din Republica Moldova vă rugăm să expediați până la 15 iunie formularul de participare completat (însoțit de fotografii reprezentative ale practicii de succes) la următoarea adresă poștală:

Chişinău, MD-2005, Str. Iacob Hâncu 10/1, IDIS „Viitorul”, pentru „Programul Bunelor Practici”.

Formularul de participare poate fi descărcat aici şi transmis completat pe adresa: ana.veverita@viitorul.org cu mențiunea “Programul Bunelor Practici” sau prin fax la numărul (+373 22) 24 57 14.

Notă: Practicile depuse de către autoritățile publice locale la edițiile precedente ale Programului Bunelor Practici NU sunt eligibile pentru a participa la ediția curentă a programului.

Pentru mai multe informații, vedeți Prospectul Programului Bunelor Practici

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” și implementat de către IDIS “Viitorul”, având scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Pentru mai multe detalii, contactați coordonatorul programului, Ana – Maria Veverița la numărul de telefon 0 22 221844 sau adresa de e-mail ana.veverita@viitorul.org.

Imprimare