La 19 ianuarie a avut loc cea de-a doua ședință a grupului de lucru pentru descentralizare în domeniul sănătății. În deschiderea evenimentului, Ministra Ala Nemerenco a vorbit despre acțiunile întreprinse în vederea trecerii  spitalelor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății și a punctat problemele care au apărut în acest proces. Ala Nemerenco scos în evidență faptul că pentru a evita orice încălcare au fost angajați juriști care să monitorizeze acest proces și să se asigure că toate acțiunile sunt întreprinse în limitele legii.

Reprezentanții CALM au atras atenția la faptul că toate aceste proceduri legale trebuie abordate cu maximă seriozitate, astfel încât să nu apară conflicte între foștii și actualii fondatori ai spitalelor raionale. „Există credite care au fost luate de către Consiliile raionale pentru a finanța anumite proiecte în cadrul spitalelor raionale și care sunt achitate în continuare de către APL de nivelul II. Totodată, aceste clădiri fac parte din patrimoniul Consiliilor raionale și nu pot fi trecute de la un proprietar la altul”, a explicat experta CALM Cătălina Scorțescu.

Vorbind despre gestiunea spitalelor, Ministra Sănătății a declarat că va fi o nouă abordare privind desemnarea membrilor ce vor reprezenta Consiliile de administrare. „Va fi o metodologie nouă, atât pentru spitale, cât și pentru instituțiile de medicină primară. „Pentru a eficientiza activitatea acestor structuri, în Consiliile de administrare nu vor mai fi doar persoane cu funcții de conducere în aceste spitale.” Astfel, se propune ca din Consiliile de Administrare să facă parte reprezentanții medicilor care nu au funcții de conducere, un medic din diasporă care activează într-un spital din țara în care s-a stabilit cu traiul, acesta se va conecta online la ședințe și se presupune că va veni cu o abordare nouă în ceea ce privește administrarea acestor instituții. De asemenea, în Consiliu se va regăsi un lider din comunitate și un reprezentant al Ministerului Sănătății.

Calitatea serviciilor medicale acordate a fost, de asemenea, un subiect dezbătut în cadrul evenimentului. „Majoritatea populației deține o poliță de asigurare, cu toate acestea,  foarte mulți cetățeni preferă să meargă la instituțiile private și trebuie să plătească bani, deși sunt asigurați. Totodată, în cazul instituțiilor de stat mai există plăți suplimentare”, a afirmat Cătălina Scorțescu. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, aceste subiecte sunt o prioritate și se va munci pentru ca să nu mai existe aceste plăți suplimentare, dar și calitatea serviciilor să crească în toate raioanele, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să vină la Chișinău pentru a se trata.

Gestiunea instituțiilor de medicina primară va fi un subiect al următoarelor ședințe ale acestui grup de lucru. 

Imprimare