La 30 octombrie 2018, la Grădinița „Catincuța” din satul Pașcani, raionul Cahul, a fost sărbătorită deschiderea unui teren de joacă pentru copii, eveniment plin de emoții, bucurie, fericire și zâmbete de copii, ospitalitate și program artistic.

Realizarea terenului de joacă care face deliciul a circa 130 de copii ce frecventează grădinița, a fost posibilă datorită perseverenței colectivului instituției care, îndrumat de dna director, Ecaterina Furnică, a reușit cu suportul Solidarity Fund PL în cadrul GAL „Lunca Prutului de Jos”, să  implementeze acest proiect frumos. Costul acestuia s-a estimat la 60 500 lei.

Întrucât grădinița nu dispunea de un loc de joacă pentru copii, prin proiectul dat, administrația grădiniței, împreună cu colectivul și părinții, au reușit să transforme curtea instituției într-un spațiu dinamic de relaxare și de joacă, prin dotarea cu inventar de joacă pentru copii, arbuști, băncuțe și măsuțe unde se pot desfășura activități de învățare în aer liber.

Prezent la eveniment, președintele raionului Cahul, Ion Groza, a mulțumit colectivului instituției pentru înalta dedicație ce o demonstrează față de copii, față de viitorul țării, exprimând convingerea că prin crearea condițiilor mai bune pentru copii, ei sunt motivați să învețe de mici să exploreze, să coopereze, să valorifice, devenind astfel cetățeni demni ai viitorului nostru.

Și primarul comunei Manta, Violeta Hîncu, a apreciat eforturile administrației grădiniței și educatorilor, care în unitate au reușit să realizeze acest proiect și care  oferă dragoste copiilor zi de zi.

Părinţii şi educatorii sunt mulţumiţi de amenajarea terenului de joacă şi consideră că acesta va contribui la dezvoltarea individuală şi intelectuală a copiilor.

Imprimare