Guvernul Germaniei va oferi 335 mii euro pentru îmbunătățirea eficienței energetice a spitalului Călărași. Un Memorandum de Înțelegere în vederea realizării eficiente a proiectului a fost sembat azi de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) împreună cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Spitalul raional Călărași.
”Scopul este de a moderniza serviciile publice locale din raionul Călărași, astfel, lucrările vor fi desfășurate în cadrul proiectului ”Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova, finanțat din Fondul German pentru Investiții”. Vor fi efectuate lucrări de renovare a centralei termice, inclusiv va fi instalată o substație termică, un sistem termic solar, etc.”, a precizat Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
Acesta a mulțumit poporului german pentru încrederea și suportul financiar acordat țării noastre prin realizarea proiectelor de dezvoltare regională și a dat asigurări că MDRC va stărui asupra valorificării eficiente a banilor.
La rîndul său, Alexandru Muravschi, consultant național superior GIZ, MSPL în domeniul politicilor de dezvoltare regională și locală a reiterat disponibilitatea Guvernului Germaniei de a susține în continuare Republica Moldova în dezvoltarea echilibrată a regiunilor țării și a exprimat disponibilitatea GIZ de a susține autoritățile publice locale din Călărași în toate etapele de desfășurare a proiectului. Sergiu Artene, Președintele raionului Călărași a mulțumit părților semnatare Memorandumului pentru inițierea procedurilor de derulare a proiectului .