Galina Caraman, specialist privind evidența terenurilor funciare în cadrul primăriei Mereni a atenționat, în cadrul seminarului organizat de CALM pentru inginerii cadastrali din APL, că probleme sunt o sumedenie și de multe ori nici nu e clar cum de găsit soluția.
„La procedura delimitării nu putem face nimic până nu avem regulamentul. Proiectarea erorilor este foarte greu de realizat, ar trebui ca cei care le-au făcut să și le repare. O altă nedumerire a specialistei din Mereni este faptul că salariile inginerilor cadastrali sunt mai mici în comparație cu a altor categorii de funcționari din APL. „De ce, de exemplu, contabilii trebuie să aibă salarii mai mari? Noi avem în gestiune câte 6000-7000 de ha și câte două mii de gospodării cu 6300 de locuitori și primim un salariu de 3 mii de lei. Cred că este o nedreptate foarte mare. Pe de altă parte, noi primim salarii pentru evidența terenurilor, nu și pentru evidența în registru. Pentru această funcție ar trebui să fie angajată o altă persoană. De ce noi trebuie să facem toate certificatele, toate confirmările, de ce noi trebuie să eliberăm confirmare că omul are 3 ha de porumb și poate să se ducă la piață ca să-l vândă?
Un alt subiect abordat de Galina Caraman a fost inactivitatea sindicatelor. „Ar trebui măcar puțină transparență în privința banilor care ni se iau din leafă. Sunt ani când nu primim absolut nimic. Noi nu suntem datori să ținem pe cineva cu leafă la sindicate, cu toată stima și respectul. Cei de la sindicate ar trebui să înțeleagă că aceștia sunt banii mei și mie trebuie să-mi vină ceva înapoi, un anumit procent., iar dacă primăria este puternică se poate aduna chiar o sumă bunișoară.
Cât privește acapararea terenurilor, inginerul cadastral consideră că trebuie de mărim pedeapsa, ca să fie de înțeles pentru toți că Legea trebuie respectată.