Localitățile – Văleni, Vinogradovka și Vulcănești fac parte din cele 30 de localități din Republica Moldova selectate pentru a fi vizitate de echipa Programului Bunelor Practici în vara anului 2016. Acum, ele pot servi drept exemplu de solidaritate și dezvoltare locală durabilă.
„Muzeul pâinii de ritual, tradiții și obiceiuri”, aflat în localitatea Văleni, raionul Cahul, unește toate tradițiile din sat legate de pâine, începând de la semănatul grânelor primăvara și până la jucatul colacilor toamna. Vizitatorii acestui muzeu pot vedea exponate precum: burnăcei, poduri, covrici sau colacul mirelui, care se mențin în aceeași stare timp de un an. De asemenea, vizitatorii au ocazia să participe la jucatul pupăzei de soacra mare, unul din obiceiurile întâlnite la nunțile tradiționale de la sudul țării dar și să afle legenda Satului Văleni relatată de către gospodinele muzeului.
Primăria localității depune eforturi considerabile pentru a iniția parteneriate public-private în ceea ce privește dezvoltarea agroturismul.
Ideea de a deschide un astfel de muzeu i-a venit proprietarei Vera Caminschi, după ce pâinea coaptă în brutăria sa a fost premiată la un concurs internațional. „Turiștii care ne vizitează din toate statele lumii și din Moldova sunt impresionați de ce le prezentăm noi, deoarece suntem unica zonă din țară unde nunta se joacă cu 12 colaci. Avem la muzeu colacul cu care întâmpinăm oaspeții la sărbători, colacul de plocon care pleacă de la soacra mică la cea mare cu darurile de nuntă, pâine pentru cumetrie și alte copturi din zonă.”, declară stăpâna muzeului.
În comuna Vinogradovka, satul Ciumai, copiii preșcolari fac sport într-o sală modernizată, plină de echipamente moderne și încălzire în pardoseală. Sărbătorile le petrec într-o sală de festivități complet renovată. De noile condiții beneficiază 87 de copii din cele cinci sate ale comunei care frecventează grădinița, 23 de copii din familii aflate în situație de risc și șapte copii cu dizabilități care frecventează centrul de reabilitare „Zâmbetul”. Copiii se pot dezvolta într-un mod creativ și fizic, iar educatorii au acum un spațiu mai mare pentru desfășurarea seminarelor și mai multe oportunități de lucru cu preșcolarii. Totodată, în cadrul proiectului au fost achiziționate mai multe piese multimedia – ecran de proiectare, proiector, aparat de fotografiat un laptop și un copiator.
„Proiectul a fost realizat nu pentru a face reparație la grădiniță, dar pentru a asigura niște condiții calitative pentru dezvoltarea creativă a tuturor copiilor. Pe toată perioada proiectului am învățat, alături de locuitorii comunei, să lucrăm împreună și să ne implicăm în activități de voluntariat pentru beneficiul comunității. Proiectul ne-a ajutat să consolidăm comunitatea, să ne adunăm eforturile și să lucrăm în echipă pentru a realiza lucruri frumoase”, susține Tatiana Țurcan, primarul comunei Vinogradovca.
Pentru amenajarea sălii de festivități și a celei de sport, reprezentanța „Solidarity Fund PL în Moldova” și administrația publică locală, au alocat 298 de mii de lei. Recent, instituția a fost conectată la sistemul de încălzire pe biomasă.
Gridinița „Romanița” din orașul Vulcănești, Gagauzia, a devenit eficientă energetic după ce aici au fost schimbate geamurile și ușile exterioare. De această renovare beneficiază 280 de copii de vârstă preșcolară.
“Practica a fost implementată cu succes, deoarece eficiența energetică ne demonstrează că consumul pentru energia electrică și cea termică s-au redus semnificativ”, relatează primarul orașului, Victor Petrioglu. Potrivit lui, în curând va fi renovat și blocul alimentar ca într-un final grădinița să capete o altă imagine.
Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” și implementat de către IDIS “Viitorul”, având scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.
Autor: Lina Nicu