Circa 4 300 de gospodării și 118 agenți economici din orașul Florești au acces la un serviciu modern de epurare a apelor uzate, după ce în localitate a fost construită o nouă stație de epurare.
Lucrările au fost executate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională implementat de Agenție de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
În cadrul proiectului au fost montate cinci bioreactoare moderne, cu debitul total de 1 500 de metri cubi per zi.
Valoarea totală a proiectului „Construcția stației de epurare regională și extinderea rețelelor de canalizare în orașul Florești” constituie 32,7 milioane de lei, din care 29,4 milioane au fost alocate din FNDRL, iar contribuția locală s-a ridicat la 3,2 milioane de lei.