La sfârșitul săptămânii trecute, Congresul Autorităților Locale din Moldova a organizat în orașul Căușeni minicampionatul primarilor la fotbal. Pe lângă echipa CALM, în cadrul competiției s-au înscris echipele de primari din raioanele Telenești, Ialoveni, Anenii Noi și Căușeni. Trofeul a fost câștigat de aleșii locali din raionul Ialoveni, pe locul doi clasându-se primarii din raionul Căușeni.

Edilul orașului Căușeni Anatol Donțu susține că încă din momentul în care a ajuns la cârma primăriei a aflat că se organizează o asemenea competiție între primarii din mai multe raioane ale Republicii Moldova și nu a ratat nicio ocazie de a intra în teren alături de colegii săi. „În luna februarie a anului trecut am organizat prima competiție de acest fel în incinta noului complex sportiv din Căușeni. În contextul pandemiei, al doilea campionat s-a desfășurat în incinta  taberei de odihnă situată în pădurea din apropierea orașului nostru, iar cel mai recent eveniment de acest fel a avut loc pe noul teren sportiv cu covor artificial construit în Căușeni.”

Potrivit lui Anatol Donțu, asemenea întruniri le oferă primarilor oportunitatea să se cunoască mai bine, să afle mai multe modalități de a soluționa anumite probleme din comunitate etc.  „Fiecare primar are spirit de luptător și noi chiar muncim în cadrul fiecărui joc. Astfel mai scăpăm de emoțiile negative pe care le acumulăm în activitatea zilnică”, a declarat Anatol Donțu.

Autoritățile publice locale din Căușeni își propun să identifice resurse financiare pentru renovarea stadionului central din localitate, astfel încât să fie promovate și alte genuri de sport precum baschetul, voleiul sau tenisul de câmp.

Următorul campionat de fotbal al primarilor va avea loc în orașul Ialoveni.

Imprimare