La 2 iunie, membrele Consiliului Coordonator al Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM, experți ai CALM și o reprezentantă a Cancelariei de Stat au participat la conferința video cu genericul „Activitatea femeilor-primar în condițiile stării de urgență în sănătate publică”.
În cadrul evenimentului au fost prezentate evenimente din activitatea Rețelei Femeilor Primar ce au avut loc pe perioada mandatului trecut și s-a discutat despre necesitatea de a consolida capacitățile acestei rețele a CALM. Totodată, au fost puse în discuție provocările cu care se confruntă alesele locale în această perioadă de pandemie și identificate tematici utile ce vor fi puse în discuție în cadrul următoarelor conferințe video cu participarea femeilor primar.
Președintele CALM, primar al satului Selemet, Cimișlia Tatiana Badan a menționat că la nivel local, cea mai mare responsabilitate în combaterea răspândirii coronavirusului revine autorităților locale. „Chiar astăzi s-a confirmat un caz de infectare la o persoană din localitatea noastră. Noi, chiar dacă nu avem echipament necesar, încercăm să informăm cetățenii despre pericolele acestui virus și să ajungem la persoanele vulnerabile care au nevoie de produse alimentare sau de medicamente.” Potrivit Tatianei Badan, starea de urgență a unit și mai mult primarii, iar fiind o echipă unită este mult mai ușor de a face față acestor provocări.
Secretarul general al Rețelei Femeilor Primar Nadejda Darie a menționat că în acest an CALM-ul împlinește 10 ani de la fondare, iar Rețeaua Femeilor Primar – 9 ani. „În anul 2011 erau 152 de femei primar, în 2015 erau 184 de femei primar, iar după alegerile din 2019 – 196 de femei au devenit primar, dintre care marea majoritate sunt membre ale CALM.”
Printre problemele puse în discuție în cadrul evenimentului au fost taxele pentru gunoiștile autorizate, imposibilitatea delimitării terenurilor, modalitățile de remunerare a angajaților instituțiilor preșcolare și a Caselor de Cultură, blocarea lucrărilor de construcție prin aprobarea unor legi necugetate, etc.
În contextul în care autoritățile centrale au revenit la tema ce vizează reforma administrației publice locale, directorul executiv al CALM Viorel Furdui a vorbit despre necesitatea elaborării unui concept asupra reformei APL, cu implicarea tuturor părților interesate, în primul rând a primarilor. „Nu putem repeta greșelile comise în cazul reformelor implementate anterior, care nu au fost consultate și au fost implementate fără a avea o viziune clară asupra efectelor acestora. În acest sens, ne-am propus împreună cu Programul Comunitatea Mea să facem un studiu privind costurile competențelor autorităților publice locale. Totodată, elaborarea conceptului privind această reformă este necesară pentru ca aceasta să răspundă așteptărilor cetățenilor, să apropie serviciile de cetățean, nu să le îndepărteze, să nu grăbească dispariția multor sate, ci să contribuie la dezvoltarea comunităților locale.”
Valentina Buzu, primar de Peresecina, Orhei a împărtășit din experiența sa de ales local la primul mandat. „Realitățile nu corespund așteptărilor. Nu avem nicio susținere din partea Consiliului raional, suntem pe cont propriu.” Valentina Buzu a afirmat că în această perioadă doi funcționari din cadrul primăriei Peresecina au fost infectați cu coronavirus. „Încercăm să facem față tuturor acestor provocări.”
Președintele Rețelei Femeilor Primar, primarul de Palanca, Ștefan Vodă Larisa Voloh a confirmat că starea de urgență creată de pandemia cu coronavirus nu a întrerupt comunicarea dintre femeile primar. Alesul local din Palanca a propus să fie organizate instruiri pentru femeile –membre ale Consiliului Coordonator al Rețelei Femeilor Primar, ca acestea, la rândul lor, să poată susține doamnele primar din zonele de unde provin. Un alt obiectiv al Rețelei Femeilor Primar este organizarea instruirilor pentru femeile primar la primul mandat. „Atât femeile primar, cât și celelalte femei lider din comunitățile noastre trebuie promovate în calitate de modele pentru societate”, a punctat Larisa Voloh.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM