Schimbul de experiență, o modalitate eficientă de a realiza un transfer de bune practici în cadrul APL. Pe data de 11 august curent, Congresul Autorităților Locale (CALM) a organizat o vizită de studiu în localitățile Sauca și Unguri, din r. Ocnița, sate care au reușit să implementeze proiecte interesante și utile, dar și să mobilizeze populația. Întâlnirea, la care au participat zeci de primărițe, a avut drept scop consolidarea potenţialului de conducere al femeilor din administrația  publică locală, prin intermediul modelelor bune de preluat.

În debutul ședinței, Nadejda Darie, secretar coordonator al RF din cadrul CALM, a mulțumit gazdelor pentru primirea călduroasă și deschiderea de a-și împărtăși experiența propriilor succese cu reprezentanții APL din toată țara.

În context, Iraida Jitari, primara localităţii Sauca, r. Ocnița, a specificat că evenimentul este unul foarte important din perspectiva faptului că discuțiile între edili și identificarea unor punți de comunicare reprezintă cheia pentru o solidarizare în breaslă și o oportunitate de a-ți privi deciziile prin ochii colegilor.

Ulterior, Emilia  Albu, președinta asociației primarilor din r-l Ocnița, a salutat participanții și le-a urat bun venit în raion, satele căruia se pot lăuda cu succese palpabile. Exemplele nu au întârziat să apară, astfel că edilul de Sauca a făcut o prezentare a satului, cu genericul: „Drumul unde nu m-ar duce tot la Sauca mă aduce” , în cadrul căreia a făcut o retrospectivă a principalelor puncte de atracție, dar și a proiectelor implementate. Pentru că întotdeauna la baza succeselor este un efort comun, directoarea Căminului cultural, Ludmila Roșu a povestit participanților despre conservarea tradițiilor populare, Nelea Popovici, şefa bibliotecii publice – despre serviciile informaţionale dezvoltate, în special proiectul, Novateca. Delegația impunătoare CALM a efectuat două vizite memorabile, una la muzeul „Petru Zadnipru” și alta la grădinița de copii „Albinuța”.

Turul de informare și schimb de bune practici a continuat în satul Unguri, acolo unde participanții au discutat despre ecoturism, modalitate eficientă de dezvoltare a localității. În context, a fost efectuată o excursie la mănăstirea  Adormirea Maicii Domnului. Ulterior, Ivan Cuhari, primarul localităţii Unguri, r. Ocnița a realizat o prezentare, plină de detalii curioase, a localității, pitorească și cu obiceiuri păstrate cu sfințenie din moși-strămoși. În continuare, delegația a fost informată despre importanța proiectelor transfrontaliere, prin prisma unei colaborări fructuoase cu APL din Ucraina.

Vizita de studiu a fost organizată de Congresul Autorităților Locale din Moldova, cu susținerea Programului ONU „Femeile în politică”, care este implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.

 

 











































































































































Imprimare