La Fălești sunt în plină desfășurare lucrările de construcție-montaj în cadrul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești”, finanțat de Uniunea Europeană. Grație acestui proiect, peste 15 mii de făleșteni vor avea acces la apă potabilă sigură.

Joi, 7 iulie 2021, specialiști de la ADR Nord au verificat progresul lucrărilor de construcție și montaj și au constatat că lucrările planificate în cadrul proiectului au fost executate în proporție de 54%. Împreună cu alte părți implicate în procesul de implementare a proiectului, reprezentanții ADR Nord au participat la o ședință în incinta Primăriei orașului Fălești, după care au monitorizat porțiuni de aducție aflate în proces de montare. Lucrările în cadrul proiectului sunt executate în conformitate cu graficul.

În urma realizării proiectului, rețelele de alimentare cu apă din orașul Fălești vor fi extinse cu 2,4 km și vor fi construite 2,6 km de rețele de aducție. Lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești urmează să fie executate integral până la sfârșitul anului curent. Valoarea acestui contract constituie 35,88 milioane lei, din care 32,57 milioane lei reprezintă finanțarea Uniunii Europene și 3,31 milioane lei – cofinanțarea Primăriei orașului Fălești.

Implementarea proiectului de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești va contribui la modernizarea infrastructurii pentru furnizarea acestui serviciu, sporirea ratei de conectare și accesul populației la apă potabilă sigură, îmbunătățind astfel condițiile de trai ale cetățenilor și menținând starea de sănătate a acestora.

La sfârșitul lunii noiembrie 2020, ADR Nord a organizat, la Fălești, evenimentul de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”, finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regionale. În urma implementării acestui proiect, a fost construit apeductul magistral Prut-Fălești, cu o lungime de 17,884 km. Astfel, apa din râul Prut a ajuns la stația de tartare din orașul Fălești. Următorul obiectiv este ca apa potabilă să ajungă în casele locuitorilor orașului Fălești. Acest lucru urmează să fie realizat în cadrul noului proiect finanțat de Uniunea Europeană.

Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Imprimare