În scopul identificării și discutării problemelor actuale cu care se confruntă APL în legătură cu gestionarea resurselor financiare destinate infrastructurii rutiere la nivel local, CALM a organizat pe data de 3 noiembrie 2017, o masă rotundă.  La eveniment au participat primari și experți ai CALM. Aleșii locali au avut posibilitatea să-și expună părerile privind principalele probleme cu care se confruntă în implementarea noii modalități de repartizare a Fondului rutier.

Cunoaștem că la insistența CALM, începând cu anul 2017 a avut loc descentralizarea Fondului rutier și astfel este implementată o nouă modalitate de distribuire a resurselor financiare destinate infrastructurii drumurilor. În special, bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul I primesc finanțare în conformitate cu numărul de locuitori. Iar cele de nivelul II – în conformitate de lungimea drumurilor gestionate per km2. Astfel, ca urmare a modificărilor Legii Fondului Rutier și Legii pentru Finanțe Publice în martie 2017, 50% din taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova sunt direcționate către autoritățile publice locale de nivelul I, în funcție de numărul populației prezente în unitățile teritorial-administrative respective. Către autoritățile publice locale de nivelul II, banii ajung în funcție de lungimea infrastructurii drumurilor, exprimată în km echivalenți.

Primarii prezenți la eveniment au menționat că, în sfârșit, după zeci de ani,  datorită efortului depuse de APL, CALM și Guvern,  drumurile din localitățile rurale au început să fie reparate. Totuși, unii dintre ei au anunțat că ar fi bine dacă s-ar organiza cursuri de instruire, în cadrul cărora primarii ar învăța cum să utilizeze cât mai eficient aceste fonduri. O altă problemă identificată de aleșii locali a fost pierderea banilor din Fondul Rutier, în cazul în care aceștia nu sunt valorificați pe parcursul anului în curs.  

Alexandru Morcov, expert CALM a menționat că noua modalitate de constituire a Fondului Rutier este benefică, doar că  sunt și unele neclarități legate de implementarea acesteia, precum și în privința modului de administrare și utilizare a resurselor financiare destinate drumurilor.

Expertul Viorel Rusu a informat participanții la masa rotundă despre studiul demarat de CALM ce are drept scop identificarea problemelor cu care se confruntă APL I în implementarea prevederilor legale aferente finanțării competențelor de întreținere a drumurilor locale, prevăzute în Legea Nr. 436 din 28.12.2006 privind 

administrația publică locală. Experții CALM au anunțat că vor analiza toate aceste probleme discutate în cadrul mesei rotunde și vor elabora unele recomandări și propuneri pentru modificarea cadrului normativ și legal, Legii finanțelor publice locale, Legea nr. 397 din 16.10.2003 și, după caz, a Legii Fondului rutier, Nr. 740 din 02.02.1996.

Primarii, dar și  experții CALM și-au manifestat disponibilitatea de a mai avea asemenea întruniri pentru a face schimb de opinii și pentru a acumula noi experiențe.

 

Serviciul de Comunicare al CALM



























Imprimare