Reprezentanții companiei de experți „Fichtner Water & Transportation”, contractată de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), analizează progresul în elaborarea documentației tehnice în cadrul a două proiecte de aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) realizate de ADR Nord și finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de GIZ. Este vorba de proiectele „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Drochia” și „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Păscăuți, Dămășcani, Proscureni, Gălășeni, Mălăiești și Hiliuți, raionul Râșcani”.
Experții și-au început vizita marți, 17 iulie a.c., cu o ședință în incinta ADR Nord. La întrunirea cu Vitalii Povonschii, directorul ADR Nord, și Constantin Roșca, reprezentantul Companiei „Fluxproiect” SRL, desemnată câștigătoare a licitației publice pentru elaborarea documentației tehnice, au participat expertul internațional Michael Uhlich, expertul național Pavel Panuș și reprezentanții GIZ Alexandru Boeșu, consultant național în implementarea contractelor, și Vitalie Cernomoreț, expert național în domeniul AAC.
În cadrul discuțiilor, directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii, a menționat, pe de o parte, că sunt frecvente cazurile când Agenția se confruntă cu diverse probleme la capitolul documentație tehnică elaborată în cadrul proiectelor. Pe de altă parte, directorul ADR Nord a remarcat profesionalismul înalt al Companiei „Fluxproiect” SRL, care elaborează documentația tehnică pentru cele două proiecte de AAC în raioanele Drochia și Râșcani. Totodată, directorul ADR Nord a relevat că, la această etapă, este necesară identificarea tuturor soluțiilor tehnice optime pentru obținerea rezultatelor scontate în procesul de implementare a proiectelor și le-a mulțumit experților pentru abordare profesionistă.
La rândul său, reprezentantul „Fluxproiect” SRL, Constantin Roșca, a informat că, în cazul proiectului de la Drochia, compania a elaborat rapoartele tehnice și se ocupă de efectuarea analizei apei. Potrivit lui, rezultatele analizelor la apă vor determina deciziile ulterioare privind stabilirea sursei de apă ce va alimenta orașul Drochia. În context, expertul internațional Michael Uhlich a subliniat că prioritare sunt investițiile în calitatea apei, apoi în rețelele propriu-zise de apeduct. Cât privește proiectul de AAC din raionul Râșcani, reprezentantul „Fluxproiect” SRL a spus că astăzi a semnat actele de începere a lucrărilor de proiectare.
În orașul Drochia vor fi reabilitați 4,6 km de aducție de apă potabilă sub presiune și 8,5 km de rețele de alimentare cu apă. Mai mult, rețelele de alimentare cu apă din Drochia vor fi extinse cu 8,9 km. Totodată, la Drochia vor fi construite 1 stație de tratare a apei potabile și reabilitate 2 stații de pompare, 7 castele de apă și 6 rezervoare de apă potabilă. De asemenea, vor fi instalate 7 stații hidrofor în blocurile locative multietajate.
În cele șase localități din raionul Râșcani vor fi construite 19,6 km de rețele de distribuție a apei potabile și 40 km de rețele de canalizare. De asemenea, va fi construită o conductă magistrală cu o lungime de 26 km. Totodată, în cadrul proiectului de AAC din cele șase sate vor fi construite 3 stații de epurare a apelor uzate, 1 stație de tratare a apei potabile și 1 stație de pompare pentru 28 de localități din raionul Râșcani.
Vineri, 20 iulie, echipa de experți urmează să efectueze o vizită de lucru în localitățile beneficiare ale proiectului de AAC din raionul Râșcani, unde se vor întâlni cu autoritățile locale și managerul de proiect și se vor documenta la fața locului.
Cele două proiecte de AAC implementate de ADR Nord sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).