„Se creează impresia că luptăm cu morile de vînt. Nu reușim să lichidăm unele gunoiști că apar altele, de trei ori mai mari”, a declarat pentru NOI.md șeful direcției Inspecției Ecologice de Stat, Mihai Buzu.
Potrivit funcționarului, numai pe parcursul anului trecut au fost depistate circa 4000 de gunoiști neautorizate, dintre care 3200 au fost lichidate. Suma amenzilor pentru aceste gunoiști a constituit 1 milion 305 de mii de lei. Alte 1 mil. 727 mii lei au fost încasați de inspectorii ecologiști în cadrul controalelor ordinare a agenților economici.
„Împreună cu inspectorii noștri din teritoriu, în afară de controale și sancțiuni, le explicăm oamenilor cît de periculoase sînt gunoiștile neuatorizare. O atenție deosebită acestor activități o acordăm în cadrul orelor școlare dedicate problemelor ecologiei. În toate primăriile sînt instalate standurile noastre dedicate protecției mediului înconjurător, care sînt actualizate în permanență. Inspectorii noștri sînt entuziaști adevărați ai muncii lor, de accea e amar și obijduitor să conștiintizezi ineficiența lucrului pe care îl faci”, a recunoscut ecologul.
Mihai Buzu a menționat că aproape în toate raioanele țării există gunoiști autorizate care corespund tuturor cerințelor în domeniu. Apar tot mai multe firme care se ocupă cu colectarea, sortarea și reciclarea deșeurilor menajere. Cu toate acestea, de-a lungul drumurilor locale numărul gunoiștilor neautorizate numai crește.
„Sînt absolut convins că numai înăsprirea serioasă a sancțiunilor, majorarea substanțială a amenzilor poate schimba situația spre bine în acest domeniu. Barem frica să-i facă pe cetățenii noștri să se gîndească dacă merită să arunce deșeurile menajere și gunoiul din construcție la întîmplare și să prejudicieze serios bugetul familiei sau să-l adune în pungi și să le lase după poartă, de unde vor fi evacuate de serviciile comunale”, a conchis Mihai Buzu.
Prima Materiale Video Expert: Numai înăsprirea sancțiunilor va schimba situația cu gunoiștile neautorizate (VIDEO)