Unul dintre cele mai frumoase festivaluri de promovare a prosoapelor autohtone va avea loc în această duminică în localitatea Selemet, raionul Cimişlia. Festivalul IProsop este dedicat tradiţiei locale a prosopului ţesut manual.

În cadrul festivalului se vor promova tradiţiile şi artizanatul moldovenesc, cultura naţională. Manifestarea va reuni circa 50 de meşteri şi creatori populari din ţară şi de peste hotare, iar antreprenorii locali vor avea posibilitatea de a-şi comercializa produsele de artizanat, dar şi gastronomice.

Colecţii personale de prosoape vor fi organizate în expoziţii cu vînzare, iar specialişti în domeniu vor aprecia exponatele şi vor explica semnificaţia uzoarelor, precum şi originea lor.

Cei prezenţi se vor putea bucura de un program artistic susţinut de ansambluri etnofolclorice din regiune, ansamblul localităţii Selemet, dar și Nicu Mâţă, și Zinaida Julea.

Echipa de organizare este formată din tineri migranţi reveniţi în Moldova, care îşi propun schimbarea în bine a societăţii moldoveneşti, modernizarea sa, dar şi voluntari ai satului Selemet împreună cu primăria localităţii.

Acest eveniment este gândit să scoată în evidență tradiția de țesere a prosopului autohton, promovarea prosopului național și nu în ultimul rând internaționalizarea vânzării acestuia. La momentul actual metoda manuală de țesere a prosoapelor se mai păstrează doar în satele Moldovei, și din păcate această artă de confecționare a prosoapelor nu este preluată de tânăra generație. Vrem să valorificăm coloritul unic al acestui obiect prezent în fiecare casă și să promovăm utilitatea lui sub toate formele posibile, atât cultural- artistice, istorice, ca element de decor și de consolidare a cetățenilor”, spune Anastasia Badan, organizatoarea festivalului iProsop.

Oricine are în posesie prosoape artizanale trebuie să vină cu expoziție sau cu vânzarea acestora. Sunt încurajați să-și expună prosoapele și să le arate lumii întregi toți cei care le mai găsesc prin casele bunicilor sau ale părinților săi, iar experții vor aprecia valoarea culturală- artistică. Cei care sunt meșteri populari și confecționează sau brodează și astăzi prosoape tradiționale moldovenești sunt bineveniți să le comercializeze. 

Oaspeții evenimentului vor aprecia expoziții de prosoape, din muzee sau din colecții personale, vor putea procura prosoape tradiționale și vor avea ocazia să vadă procesul de țesere manuală. „Meșterițele vor răspunde la întrebări, vor da lecții de țesere pentru doritori, iar copiii ar putea încerca să brodeze elemente dintr-un prosop tradițional”, adaugă Anastasia Badan.

Zona copiilor presupune activități interesante, menite să antreneze micuții în confecționarea a tot ce ține de un prosop.

Intrarea este liberă. Proiectul este finanţat parțial de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA.

Doritorii sunt așteptați la festivalul iProsop, duminică, 31 mai, între orele 11:00 – 19:00 în satul Selemet, raionul Cimișlia. Pentru cei care sunt din Chișinău și nu au transportul lor, pot cumpăra bilete pe iTicket.md, facand click aici

 

– See more at: http://www.fermierul.md/stiri/item/1770-eveniment-unic-de-promovare-a-tradi%C8%9Biilor-autohtone-participa-%C8%99i-tu-la-festivalul-iprosop-din-selemet,-cimi%C8%99lia.html#sthash.aa2G3J7S.dpuf

Imprimare