Numărul cazurilor de contaminare cu Covid-19 a trecut joi, 9 iulie, de 18.600, cel al deceselor provocate de Covid-19 a urcat la 624.
Îngrijorată de numărul mare de noi cazuri de coronavirus înregistrate la nivel național, primarul din Satul Nou, Cimișlia Eugenia Sîrghi spune că face tot ce-i stă în puteri în vederea respectării măsurilor menite să prevină înmulțirea infectărilor în localitate. Ea se arată îngrijorată și de criza social-economică provocată de pandemia Covid-19.
Eugenia Sîrghi: „La centru numai se vorbește, dar în teritoriu se simte criza cu adevărat. În mediul rural, la noi mai bine de 90 la sută antreprenorii sunt majoritatea cu activitatea în agricultură. Păi, uitați-vă, anul acesta, din păcate, iarna a fost secetoasă, fără zăpadă, primăvara au fost înghețuri și iarăși secetă, acum au fost ploi abundente, ploi cu grindină, au fost inundate foarte multe terenuri, au fost distruse foarte multe terenuri. Deci, în toamnă ne așteptăm la o criză alimentară. Lumea de la țară nu cumpără cartoful de peste hotare, îl cumpără de la agricultorii de pe loc sau aceleași cereale; persoanele care au pământul dat în arendă la lideri, sunt achitate în cereale, n-au să fie nici cereale de sămânță pentru anul viitor.
În domeniul agriculturii este foarte mare problemă, însă eu nu văd ca problema asta să fie analizată de la centru mai în detaliu. Chiar săptămâna aceasta au fost iarăși ploile care au distrus foarte mult în multe raioane și eu nu văd nicio acțiune din partea centrului.”
Europa Liberă: Dar această situație din domeniul agricol vă îngrijorează pe dvs., administrația publică locală, pentru că acești agenți vărsau impozite, taxe în vistieria primăriei?
În domeniul agriculturii este foarte mare problemă…
Eugenia Sîrghi: „Sigur că și datorită faptului că vărsau în vistierie, dar și pentru că populația are de suferit. Toți au pământuri, cote, chiar și cei care de sine stătător le prelucrează și o să fie o problemă pentru toți, chiar și pentru acei care au luat pământuri în arendă de la primărie o să fie o problemă cu achitarea contractelor de arendă. Și desigur pentru toți îi foarte mare problemă.”
Europa Liberă: Și alte crize care se răsfrâng asupra vieții de zi cu zi în mediul rural care ar fi? Criza sanitară s-a depășit?
Eugenia Sîrghi: „Nu s-a depășit încă criza sanitară, pentru că, dacă e să analizăm situația de la noi în teritoriu, când a fost perioada pandemică mai acută pe țară, la noi situația a fost mai bună. Lumea a respectat toate restricțiile așa cum s-a cerut, dar la momentul de față lumea a obosit de aceste restricții, cazurile s-au înmulțit la noi în teritoriu și este problemă, pentru că avem specificul nostru – cu mese de pomenire, cu înmormântări, cu alte genuri de serbări.
Pe perioada aceasta, toate aceste manifestări sunt interzise, adică nu sunt interzise, dar se petrec cu acordul Centrului de sănătate publică, fiindcă trebuie să participe un număr limitat de persoane, trebuie de respectat anumite reguli, dar nu toată lumea dorește să le mai respecte. Lumea a obosit de acum și datele nu mai sunt credibile. Lumea crede de-acum că: adică cum în celelalte țări situația este mai bună, dar la noi în Moldova se menține situația complicată? Văzând că și nu toate mass-media transmit informația așa cum este, lumea de-acum nu mai crede în veridicitatea existenței pericolului acestui virus.”
Europa Liberă: Dar mai există flux de oameni care vin, care pleacă, pentru că și din Satul Nou multă lume muncea peste hotare – și în Est, și în Vest? La început, veneau acasă. Câți au venit?
Eugenia Sîrghi: „Până la o sută de persoane.”
Europa Liberă: Dintr-o populație de cât?
Eugenia Sîrghi: „De 2.040. Încă se mai respectă regimul de autoizolare pentru persoanele care revin pe teritoriu, scriu declarații la intrarea în țară și respectă 14 zile de autoizolare. Până pe 15 iulie respectăm regimul de autoizolare pentru persoanele revenite de peste hotare și intrate în teritoriu, indiferent de unde vin.”
Europa Liberă: Aveți și din cei care vor să plece?
Eugenia Sîrghi: „Da, sigur! Și au plecat, pleacă lumea. Spre fericirea noastră, la noi în localitate doar acum recent s-a confirmat un singur caz, dar în rest, slavă Domnului, suntem bine.”
Europa Liberă: Aveți și un centru de sănătate…
Eugenia Sîrghi: „Nu centru de sănătate, este Oficiul medicului de familie, însă medicul nostru are o vârstă avansată și este medic la mai multe sate dimprejur, dar ne bucurăm că îl avem. Avem o singură asistentă medicală și un medic de familie și vreau să vă spun că la acest moment a apărut problema redeschiderii grădiniței, pentru că, dacă noi ne străduim să întrunim condițiile tehnice, așa să spunem, la nivel de dezinfectanți și de alte instrumente, păi condiția principală este să avem asistent medical în grădiniță. Noi nu avem asistent medical. După ștatele de personal este 0,25 din salariu pentru funcția de asistent medical.
Vă dați seama, la un așa salariu și cu astfel de responsabilități, în situația din ziua de astăzi, pe cine noi putem să găsim, să angajăm? Am ridicat această întrebare chiar și la raion și pe moment o să găsim posibilități la nivel de primărie, cum putem să motivăm o persoană, unde putem s-o găsim, condițiile sunt să aibă până la 63 de ani, nu avem în teritoriu lucrători medicali până la 63 de ani care ar putea să vină să se angajeze la grădiniță. Și iată asta este problema, pentru că avem grădiniță reparată, amenajată prin proiecte cu Guvernul României, avem copii, avem trei grupe, până la 60 de copii de diferite vârste.”
Europa Liberă: Pe lângă faptul că trebuie depuse eforturi ca să fie depășită cu bine această situație de pandemie COVID-19, bănuiesc că o parte din promisiunile pe care le-ați făcut în campania electorală trebuie onorate. Aveți proiecte pe care le implementați? Și dacă e ușor să implementezi proiecte pe timp de pandemie?
La un așa salariu și cu astfel de responsabilități, în situația din ziua de astăzi, pe cine noi putem să găsim, să angajăm?…
Eugenia Sîrghi: „Sigur că pe toată perioada pandemică n-am implementat practic nimic. La acest moment am început cu proiectele guvernamentale, să spunem așa, cu banii din Fondul rutier facem acum o porțiune de drum în varianta albă, anul acesta o să se repare drumul național de către Agenția de Stat a Drumurilor. Este un drum pentru care noi, primarii din toate localitățile care o să beneficieze de acest drum, mai bine de 10 ani am tot dat alarma și, în sfârșit, s-au pornit lucrările. Sperăm să se facă calitativ, pentru că este un drum foarte important, unește multe localități cu traseul spre Chișinău.”
Europa Liberă: Dar drumurile bune prin sate înseamnă, mai întâi, totuși sisteme de canalizare și, după asta, drumuri? Pentru că foarte mulți primari spuneau că și anterioarele guvernări au încercat să implementeze proiectele „Drumuri bune 1, 2, 3”, iar după asta și-au amintit că nu au fost făcute lucrările pentru canalizare și trebuiau să sape din nou aceste drumuri.
Eugenia Sîrghi: „D-apoi, uitați-vă, localitatea noastră are un proiect de canalizare pe teritoriul satului. S-au făcut deja primele două etape cu finanțare din Fondul ecologic, anul trecut s-a făcut o a treia etapă în sumă de două milioane 700 de mii de lei; lucrările s-au făcut, însă finanțarea de la Fondul ecologic n-a fost aprobată. A ieșit așa că s-au făcut lucrările în avans și noi acum suntem datori antreprenorului și o altă problemă – în urma ploilor abundente din ultima perioadă, pe tot traseul de canalizare care a fost săpat în anul 2019 s-a prăbușit pământul. Am avut foarte mari probleme, am închis două drumuri, dar drumurile sunt importante, nu puteam să le ținem închise, am contactat antreprenorul care a făcut canalizarea și el ne-a spus: „Dnă, sunteți datori, noi nu avem cu ce să venim ca să facem aceste lucrări, cu toate că lucrările acestea sunt stipulate în contract”. Pe de o parte, omul are dreptate, dar noi aveam nevoie urgentă, pentru că era pericol de circulație pe drumurile astea. Și vă spun cinstit, nici în ziua de astăzi n-am achitat.
Deci, la drumul raional a intervenit raionul, la drumurile locale a intervenit primăria, avem o datorie de 22 de mii de lei ce ține de astuparea la sistemul de canalizare.
Și, desigur, este o mare problemă. Noi vrem să-l prelungim, proiectul integral costă 30 de milioane, s-au cheltuit trei milioane, reiese că e un fleac ceea ce s-a făcut, urmează să fie construite două stații de pompare, o stație de epurare. Este încă mult de investit, dar nu avem finanțare de la Fondul ecologic. Am fost la Fondul ecologic încă din toamnă, mi s-a răspuns că nu am avut dreptul să facem lucrări fără acoperire financiară. Eu nu am fost atunci primăriță, iar fosta primăriță mi-a spus că așa se făcea atunci, se făceau lucrările în avans, se prezenta procesul-verbal cu lucrările efectuate și pe urmă se transferau banii. Din păcate, asta este situația în care ne-am pomenit astăzi în privința sistemului de canalizare.”
Europa Liberă: Pe lângă toate, vă preocupă, vă afectează și ceea ce se întâmplă la vârful puterii – scandalurile din legislativ, regrupările, traseismul politic? Ce gust vă lasă ceea ce se întâmplă la Chișinău în parlament?
Eugenia Sîrghi: „Vai de mine! Nici n-aș găsi un calificativ să dau la tot ceea ce se întâmplă la nivel central în țară, chiar la nivel de parlament, sincer, nu mai găsesc cuvinte, pentru că toate astea se răsfrâng și în teritoriu. Nu ne este destul că se agravează situația epidemiologică din țară, situația din agricultură, situația economică, ne mai lipsește acum o criză politică și la ce ne așteptăm noi? Vine toamna, oameni buni, cum intrăm noi în iarnă, în ce condiții? Cine se gândește la oamenii aceștia, dacă ei stau acolo și se vând, și se cumpără? Degustător, foarte dezgustător! Eu nu știu dacă mai există undeva iresponsabilitate din partea guvernanților față de alegători, față de poporul lor, începând de la același președinte și finalizând cu toți restul.”
Europa Liberă: Dar interes pentru alegerile prezidențiale există în mediul rural?
Toată lumea așteaptă de 30 de ani schimbarea și nu mai ajunge această schimbare…
Eugenia Sîrghi: „Sincer să vă spun, lumea este prinsă atât de mult de problemele cotidiene, adică în teritoriu pe lume o interesează situația de astăzi, cum o să fie mâine și ce o să mâncăm, sănătatea celor dragi și mai puțin alegerile. Lumea a obosit, foarte tare a obosit de alegeri, de politicieni și de toată prostia din politica moldovenească. Eu cred că la alegerile care ne așteaptă o să fie o rată foarte mică de prezență la vot. Multă lume n-o să meargă din simplul motiv că astfel au să-și demonstreze mânia sau neîncrederea față de guvernarea din Republica Moldova. Pur și simplu n-au să meargă la vot.”
Europa Liberă: Da, dar e și responsabilitatea lor, cetățenii sunt, înainte de toate, agenții schimbării?
Eugenia Sîrghi: „Da, dar noi ne-am săturat de fiecare dată să le spunem că totul depinde de voi, mergeți la vot! Și toată lumea așteaptă de 30 de ani schimbarea și nu mai ajunge această schimbare.”
Europa Liberă: Dar, în general, din discuții cu localnicii, ce fel de președinte își doresc oamenii?
Eugenia Sîrghi: „Noi suntem o regiune mai proeuropeană. Chiar să luăm și analiza votului din ultimii ani la majoritatea alegerilor, noi, cei din regiunea noastră ne planificăm un viitor european și ne dorim un președinte cu viziuni europene.”