(Română) Proiectul Strategiei de Descentralizare în Sectorul Educației a fost elaborat de Ministerul Educației cu susținerea și asistența experților internaționali și locali anjatați de UNDP Moldova.
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Mediului Republicii Moldova de a examina și de a și de a veni cu un aviz în privința proiectului Hotărîrii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la prevenirea poluării apelor din activităţi agricole.
(Română) Legea cu privire la majorarea salariilor pentru persoanele cu demnitate publică a fost votată în Parlament în a doua lectură. Astfel, salariile aleşilor locali, viceprimarilor, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de raioane vor fi majorate cu 33 – 48%, proporţional cu numărul de locuitori.
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Cancelariei de Stat a Republicii Moldova de a examina și de a veni cu un aviz în privința proiectului legii pentru modificarea și completarea legii nr.221 din 17.09.2010 privind deetatizarea publicațiilor periodice publice.
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Mediului Republicii Moldova de a examina și de a aviza câteva proiecte de acte normative elaborate în scopul implementării legii apelor nr.272 din 23.12.2011
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Finanțelor Republicii Moldova de a examina și de a veni cu un aviz în privința proiectului Hotărîrii Guvernului ”Cu privire la modificarea și completarea anexelor nr. 1 și nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.998 din 20 august 2003”.
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Comisiei administrație publică și dezvoltare regională din cadrul Parlamentului Republicii Moldova de a examina și de a veni cu un aviz în privința proiectului de lege nr.53 din 11.02.2013 pentru modificarea și completarea unor acte legislative.
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Economiei Republicii Moldova de a examina și de a veni cu propuneri de modificare a Legii nr.534-XIII din 13.07.1995 cu privire la concesiuni.
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova de a examina și de a veni cu un aviz asupra proiectului de modificare a Legii privind achizițiile publice nr.96-XVI din 13 aprilie 2007.
(Română) Proiectul Ghidului de Comunicare pentru APL elaborat în cadrul proiectului de susținere a autorităților locale din Moldova (USAID).Acesta este adresat autoritarilor locale atât urbane cit și rurale, și se referă atât la comunicarea interna, cit si la comunicarea instituției cu cetățenii. De asemenea Ghidul include o serie de anexe.