(Română) Circa 1,3 milioane de lei au fost investite într-un proiect de infrastructură, realizat recent în satul Tomai din autonomia găgăuză. Acest lucru a devenit posibil datorită unui program de susţinere a autorităţilor locale din UTA Gagauz-Yeri, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de executivul de la Comrat, transmite MOLDPRES.
(Română) Programul Drumuri Bune I și Drumuri Bune II a fost subiectul emisiunii Regionalii. Mihail Sirkeli a stat de vorbă cu directorul executiv al CALM Viorel Furdui despre cum a fost implementat acest program, criteriile care au stat la baza distribuirii
(Română) La Budești factorii interesați în dezvoltarea economică locală au discutat cu expertul dl Viorel Miron despre elementele de bază ale ofertei turistice și de agrement a localității.
(Română) Dmitri Mikitenko, originar din Chișinău, vrea să colecteze bani pentru a realiza un film documentar despre felul cum acesta a soluționat problema gunoiului în satul Râșcova. El, împreună cu familia lui, s-a mutat în acest sat cu opt ani în urmă și în tot acest timp Dmitri a educat consătenii să recicleze și sorteze deșeurile.
(Română) Susținerea cetățenilor din satul Bilicenii Vechi, Sângerei i-a adus Alei Guzun victoria în alegerile locale, dar și puterea de a continua proiectele inițiate în primul mandat.
(Română) Victoria Butuc-Guranda a devenit la 28 de ani primar al satului Dănceni, Ialoveni. Își dorește ca Dănceniul să ajungă în topul celor mai dezvoltate localități din Republica Moldova și se pare că știe ce trebuie să facă un ales local
(Română) “Împreună pentru copiii noștri” este titlul frumosului proiect lansat la Văleni, care își propune renovarea și dotarea cu echipament necesar a terenurilor sportive ale celor două grădinițe din localitate.
(Română) Reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), ai Ministerului Finanțelor și ai Expert-Grup au participat la 8 noiembrie la evenimentul organizat de proiectul Comunitatea Mea privind evaluarea abordărilor în domeniul finanțelor publice locale.
(Română) Experții Congresului Autorităților Locale din Moldova Irina Luncașu, Ludmila Malai și Octavii Ivanov au participat la 11 noiembrie la ședința facilităților MiDL în cadrul căreia au fost supuse dezbaterilor subiecte ce vizează crowdfundingul în cadrul proiectelor MiDL și anume instrumentele ce sunt puse la dispoziția APL prin intermediul experienței proiectelor MiDL.