(Română) Continuăm. De astă dată mai puțin colorat, pentru că nu e artist şi nici primar al unui mare oraş. E jurist, tânăr și, din nou, mai din partea Estică a Europei. Din Ucraina. Sau Vinnița mai exact. E tot la al doilea mandat. E un exemplu care ne zice că poți să fii un primar bun în orice țară, în orice condiții, atâta timp cât știi ce ai de făcut și nu prea tolerezi corupţia din jur.
(Română) Pentru a evita comentariile „păi asta se poate numai într-o țară dezvoltată!”, începem cu fostul primar al Tiranei, Edi Rama. Tirana este capitala Albaniei, țara care cândva era cea mai săracă din Europa și despre care în bancurile românești există categorie
(Română) În perioada 2-4 decembrie 2013 și-a desfășurat lucrările Comitetului politic al Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa, evenimentul a avut loc în capitala Republicii Cehe, Praga. La eveniment au participat delegațiile țărilor membre a CEMR. Un punct important pe agendă reuniunii a fost realegerea conducerii Comitetului Politic. În raport cu noile reguli privind egalitatea între bărbați și femei, 44% din membrii aleși sunt femei, iar 56% sunt bărbați.
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Comisiei Parlamentare Administrație Publică și Dezvoltare Regională asupra proiectului de lege nr. 460 din 15.11.2013 privind modificarea și completarea unor acte legislative. (Legea nr. 436 APL, Legea cadastrului nr. 1543, Legea nr. 198 cu privire la arenda în agricultură).
(Română) Buletinul informativ pentru perioada 25 noiembrie - 1 decembrie 2013 contine umatoarele titluri:
1. COOPERAREA INTERCOMUNITARĂ – CHEIA UNEI DEZVOLTĂRI DURABILE PENTRU APL ȘI CETĂȚENI!
2. IDIS ”VIITORUL” A LANSAT ANTOLOGIA BUNELOR PRACTICI ALE AUTORITĂȚILOR PUBLICE LOCALE DIN REPUBLICA MOLDOVA
3. ATELIER DE LUCRU ÎN DOMENIUL PLANIFICĂRII REGIONALE ÎN SECTOARELE MANAGEMENTUL DEŞEURILOR SOLIDE ȘI EFICIENȚĂ ENERGETICĂ
4. AU FOST FINALIZATE LUCRĂRILE DE CONSTRUCȚIE ȘI RENOVARE A GARDULUI CE ÎMPREJMUIEȘTE PARCUL ȚAUL
5. INVESTIŢIILE ÎN IRIGARE – DE LA VORBE LA FAPT
6. RECEPȚIA LA TERMINAREA LUCRĂRILOR

(Română) Joi, 28 noiembrie la Căușeni – Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a desfășurat un eveniment regional de prezentare a studiului “Cooperarea intercomunitară și regionalizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în Republica Moldova” – aceasta face parte din ciclul de consultări regionale care anterior au fost realizate la Chișinău și Edineț, cuprinzând astfel zonele de Nord, Centru și Sud ale republicii. La eveniment au fost prezenți în jur de 40 de reprezentanți ai Autorităților Publice Locale și ai