(Română) Cea mai mare stație de epurare din Europa, construită pe baza tehnologiei „Zone Umede Construite” este la Orhei. Aflată la moment în perioada de testare, aceasta filtrează zilnic o cantitate între 1400 și 1500 de metri cubi de deșeuri, capacitatea maximă fiind de aproape 4000 de metri cubi.
(Română) Perioada de amenajare şi salubrizare a localităţilor din raionul Cimişlia, anunţată de către autorităţile publice locale de nivelul doi de la 25 martie până la 25 mai 2014, a găsit o largă susţinere în rândul populaţiei din comuna Gradişte, care s-a încadrat activ în concursul organizat cu această ocazie.
(Română) În adresa Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au parvenit apeluri de ajutor și solidaritate din partea Asociației Autorităților Locale din Serbia și din partea Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Sud-estul Europei (NALAS) privind starea de Urgență declarată în Serbia și Bosnia și Herțegovina urmare a celor mai grave inundații din ultimii 120 ani cu care se confruntă aceste țări care deja au înregistrat victime.
(Română) În cadrul emisiunii s-a discutat despre Conferința Națională privind implementarea Strategiei de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027, care a avut loc la data de 15 mai 2014. Deasemenea a fost abordat subiectul colaborării între autoritățile locale și centrale în domeniul mediului.
(Română) Buletinul pentru perioada 12-18 mai 2014 conține urmatoarele titluri:
1. ”PENTRU A LUPTA CU GUNOIUL, AUTORITĂȚILE LOCALE AU NEVOIE DE PÂRGHII ȘI INSTRUMENTE REALE!”
2. INFORMAȚIE PRIVIND EMISIUNEAVOCEA ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE - 17 MAI 2014
3. POLONIA, INTERESATĂ DE INFRASTRUCTURA TURISTICĂ DE LA CĂUŞENI ŞI ŞTEFAN
(Română) Buletinul pentru perioada 12-18 mai 2014 conține urmatoarele titluri:
1. ”PENTRU A LUPTA CU GUNOIUL, AUTORITĂȚILE LOCALE AU NEVOIE DE PÂRGHII ȘI INSTRUMENTE REALE!”
2. INFORMAȚIE PRIVIND EMISIUNEAVOCEA ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE - 17 MAI 2014
3. POLONIA, INTERESATĂ DE INFRASTRUCTURA TURISTICĂ DE LA CĂUŞENI ŞI ŞTEFAN
(Română) În perioada 14-15 mai 2014 în Tbilisi, Georgia, în cadrul inițiativei PLATFORMA a avut loc Seminarul pentru dialog și consolidare a capacităților autorităților locale și regionale din Eurasia în domeniul dezvoltării și guvernării locale. La eveniment au participat peste 60 reprezentanți ai autorităților locale și regionale inclusiv conducerea Congresului Autorităților Locale din Moldova, reprezentanți ai societății civile, ai guvernelor naționale și reprezentanți ai delegațiilor Uniunii Europene din țările vizate.
(Română) Programele Regionale Sectoriale (PRS) reprezintă un instrument operațional în planificarea regională cu menirea de a spori capacitatea APL în elaborarea proiectelor regionale durabile şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea fluxului de proiecte în domeniul Alimentării cu Apă și Canalizare (AAC). PRS
(Română) În adresa Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a parvenit solicitarea din partea Ministerului Mediului al Republicii Moldova de a veni cu un aviz privind proiectul Legii pentru modificarea si completarea unor acte legislative nr.150 din 11.04.2014.