Home Authors Posts by CALM

CALM

5625 POSTS 0 COMMENTS

(Română) Cui vor aparține rețelele de gaze construite pe banii consumatorilor....

(Română) Acum 16 ani în Republica Moldova a fost lansat așa numitul Program Național de Gazificare, care își propunea să aducă gazul în majoritatea localităților țării . Deși, potrivit programului respectiv, construcția conductelor urma a fi făcută din contul statului, a beneficiarilor dar și a Moldova-Gaz, ultima nu prea a contribuit în acest sens. Pe de altă parte, cei mai mulți dintre investitorii în aceste rețele, persoane fizice și autorități publice locale, așa și n-au primit nici un drept de proprietate pentru ceea ce ar trebui să le aparțină de drept. Dar nici n-au beneficiat de vre-o reducere la tarif din partea Moldova-Gaz. Acum, în preajma începerii implementării pachetului trei energetic în țara noastră, care presupune separarea activității de furnizare și a celei de distribuire a gazului, economiștii de la Expert-Grup vin cu o propunere, care urmează să repare această nedreptate, toți investitorii în rețelele respective urmând să devină acționari în societatea ce se va ocupa de distribuire.

(Română) La Călărași a fost deschis un nou Incubator de Afaceri

(Română) La Călărași a fost deschis un nou Incubator de Afaceri,fiind cel de-al IX-a Incubator de Afaceri, construit cu susținerea Uniunii Europene. Acesta va găzdui inițial circa 26 de companii, dintre care o parte din ele vor fi specializate în confecționarea hainelor pentru copii, textile, confecții din metal forjat, iar 10 companii în prestarea serviciilor de consultanță în afaceri, desing și tipar, deservire socială.

(Română) Cobâlea, cea mai salubră localitate în raionul Șoldănești

(Română) Primăria satului Cobâlea a fost declarată cea mai amenajată şi salubră localitate în raionul Şoldăneşti. Anunţul a fost făcut public în cadrul şedinţei Consiliului raional Şoldăneşti de către Leonid Paierele, şeful Inspecţiei ecologice din teritoriu. Învingătorii au primit şi un premiu în valoare de 4 mii lei. La concurs au participat toate cele 23 de primării din raion. Potrivit lui Leonid Paerele, membrii comisiei speciale au decis să acorde locul doi comunelor Cotiujenii Mari şi Climăuţii de Jos. Acestea au fost menţionate cu premii în sumă de 3 mii lei fiecare. Cu a câte două mii lei au primit primăriile satelor Olişcani şi Şestaci, care s-au plasat pe locul trei ]n concurs. Conform regulamentului cu privire la desfăşurarea concursului, participanţii au fost apreciaţi în funcţie de nivelul de amenajare al localităţilor, existenţa gunoiştilor, protecţia bazinelor acvatice şi a surselor de aprovizionare cu apă potabilă, starea spaţiilor verzi.

(Română) CALM: DIN CAUZA RETRIBUȚIEI SUB ORICE NIVEL PENTRU MUNCA LOR,...

(Română) Lipsa cadrelor calificate în primării, o problemă care se agravează pe zi ce trece din cauza salariilor derizorii pe care le ridică lunar funcționarii publici. Este chintesența celor expuse de invitații emisiunii: Vocea APL de la Vocea Basarabiei. Astfel, Natalia Petrea, primar de Costești Ialoveni,Valentin Guțan, primar de Cricova și Viorel Furdui, director executiv CALM au punctat cele mai nevralgice momente care pun piedici serioase în calea dezvoltării localităților.

(Română) CALM solicită opinia membrilor privind proiectul Hotărârii de Guvern cu...

(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Ministerului Muncii, Protecției Sociale şi Familiei privind proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr. 406 din 2 iunie 2014. În nota informativă

(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Ministerului Mediului, privind proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu

(Română) CALM solicită opinia membrilor privind proiectul hotărârii Guvernului cu privire...

(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Ministerului Mediului, privind proiectul hotărârii Guvernului cu privire la declararea utilității publice pentru lucrările de interes comun al mai multor raioane și/sau municipii pentru terenul cu suprafața de 24,6949 ha din

(Română) Proiectul HG cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1001...

(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare privind proiectul HG cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1001 din 10 decembrie 2014 cu privire la aprobarea Concepţiei Sistemului informational „Registrul solurilor Republicii Moldova”. În

Latest news

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY