(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Ministerului Finanțelor privind proiectul Hotărârii Guvernului privind aprobarea Regulamentului cu privire la iniţierea şi desfăşurarea centralizată a procedurilor de achiziţii publice.
În nota informativă se menționează că proiectul Regulamentului cu privire la inițierea și
(Română) Guvernul a aprobat, în ședința din 10 iulie curent, proiectul de lege cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, elaborat cu scopul stabilirii condițiilor juridice, organizatorice și economice de înființare, funcționare și încetare a activității întreprinderilor municipale.
(Română) Pînă la sfîrşitul anului 2017 vor fi realizate 30 de proiecte de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă, realizat în Moldova în cooperare cu Uniunea Europeană şi ONU.
(Română) La 26 iulie, șeful Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, împreună cu alți reprezentanți ai instituției a avut o întrevedere cu reprezetanții Administrației publice locale Ialoveni, la sediul Consiliului raional din aceeași localitate.
(Română) Părțile implicate în procesul de realizare a proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, realizat de ADR Nord, s-au reunit vineri, 21 iulie, în incinta Primăriei satului Băhrinești, unde au participat la o ședință de coordonare a lucrărilor de asigurare a accesului la apă și sanitație, planificate în cadrul unui subproiect ce va fi implementat în raza satului Băhrinești.
(Română) Construcţia drumurilor în regiunea de sud a Moldovei va asigura accesul satelor Sîrma, Tomai, Sărăteni (raionul Leova) şi Hîrtop (raionul Cimişlia) la drumul naţional R3.
(Română) Locuitorii din Costești și Duruitoarea Veche din raionul Râşcani au scăpat de mirosul urât, emanat de apele reziduale. De astăzi, ei se vor putea conecta la noua staţie de epurare a apei, ce nu poluează mediul ambiant. De noul sistem de canalizare, trasat pe o lungime de 20 de km, vor beneficia peste 400 de gospodării.
(Română) Consiliul Municipal va aloca 10 milioane de lei pentru primăriile Geamăna şi Ţânţăreni. Banii sunt oferiţi drept compensare pentru faptul că oamenii şi consilierii locali au acceptat redeschiderea poligonului de păstrare a deşeurilor şi vor fi utilizaţi pentru modernizarea infrastructurii localităţilor.
(Română) Femeile-primar continuă să aibă un loc distinct în programele de asistență lansate și desfășurate de Congresul Autorităților Locale. Astfel, fortificarea capacităților acestora și perfecționarea cunoștințelor au fost scopurile-cheie urmărite în cadrul celei de-a treia runde a seminarului: ,,Guvernarea locală eficientă şi sensibilă la dimensiunea de gen.
(Română) Alte 15 localități din R. Moldova vor învăța să coopereze cu băștinașii plecați departe de casă în etapa a doua a proiectului „Migrație și dezvoltare locală” (MiDL), implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
(Română) Buletinul informativ conține următoarele titluri:
1. CALM: REFORMELE TREBUIE ÎNCEPUTE DE LA TALPA ŢĂRII - ATÂTA TIMP CÂT SATELE SUNT LĂSATE ÎN SĂRĂCIE, IAR PRIMARII FĂRĂ INSTRUMENTE FINANCIARE, NU VOM AVEA O ŢARĂ PROSPERĂ!
2. INFORMAȚIE PRIVIND EMISIUNEA ”ORA PRIMARULUI”DIN 10 IULIE
(Română) Buletinul informativ conține următoarele titluri:
1. CALM: REFORMELE TREBUIE ÎNCEPUTE DE LA TALPA ŢĂRII - ATÂTA TIMP CÂT SATELE SUNT LĂSATE ÎN SĂRĂCIE, IAR PRIMARII FĂRĂ INSTRUMENTE FINANCIARE, NU VOM AVEA O ŢARĂ PROSPERĂ!
2. INFORMAȚIE PRIVIND EMISIUNEA ”ORA PRIMARULUI”DIN 10 IULIE