Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, primarul comunei Vulcana –Băi, Dâmbovița, membru al delegației României la Comitetul European al Regiunilor (COR) a făcut un apel în cadrul sesiunii plenare privind necesitatea susținerii autorităților locale din Republica Moldova cu programe de cooperare speciale menite să mențină cetățenii din România, dar și din Republica Moldova la un nivel de încredere avansat în politicile Uniunii Europene.

„Comitetul European al Regiunilor împlinește în 2019, 25 de ani de la înființare, fiindu-i pe deplin recunoscută importanța la nivelul Uniunii Europene, conștienți că mai bine de trei sferturi din legislația Uniunii Europene este pusă în aplicare la nivel local și/sau regional și că succesul nu poate exista în lipsa implicării nivelului de guvernare aflat cel mai aproape de cetățean. Așadar, după acest un sfert de secol de existență va trebui să avem o abordare corespunzătoare, dat fiind faptul că peste trei sferturi din teritoriul Uniunii Europene, precum și mai bine din jumătate din populația acesteia aparțin zonelor rurale, ceea ce impune programe de coeziune care să determine o dezvoltare armonioasă și echilibrată a teritoriilor naționale, constatând că există mari decalaje privind infrastructura și condițiile de viață dintre urban și rural, în defavoarea ruralului. Și de ce nu, poate vom avea cândva și o capitală europeană rurală.

Cetățenii Republicii Moldova au tot dreptul la relații privilegiate cu Uniunea Europeană

Plecând de la dimensiunea istorică prezentată și coroborând cu prevederile articolului 8 al Tratatului de la Lisabona care ne creează cadrul juridic necesar stabilirii unui spațiu de prosperitate și de bună vecinătate, fac un apel de a veni pentru teritoriul din vecinătatea de nord-est și de est a României, respectiv cel al Republicii Moldova și pentru autoritățile administrației publice locale constituite în Congresul Autorităților Locale din Moldova – CALM, cu programe de cooperare speciale menite să mențină cetățenii din România, dar și din Republica Moldova la un nivel de încredere avansat în politicile Uniunii Europene, știind că circa jumătate din cetățenii Republicii Moldova sunt deja cetățeni europeni, cu acte în toată regula, având diverse cetățenii: italiană, bulgară, portugheză, spaniolă, cehă, poloneză, cea română fiind majoritară, fiind astfel integrați în Uniunea Europeană. Iată de ce acest teritoriu din vecinătatea Uniunii Europene, precum și cetățenii de aici, au tot dreptul la relații privilegiate, iar acestea trebuie dezvoltate cât mai urgent cu putință și pe cât mai multe planuri.”

Imprimare