Elena Savițchi, primarul satului Borogani, Leova consideră că reforma teritorial- administrativă propusă de grupul de lucru condus de Nicolae Eșanu  va distruge satele. „Ceea ce propune CALM-ul este în susținerea satelor și oamenilor. În primul rând, trebuie să identificăm problemele. De asemenea, această reformă trebuie analizată în toată complexitatea ei, dar și individual.”

Femeia primar nu își poate imagina cum ar putea localitatea sa fie parte a unei comune.  „Avem 10 km de drum într-o stare deplorabilă care ne despart de localitatea vecină din Iargara și 4 km, tot de piatră, până la localitatea vecină din UTA Găgăuzia. La noi nu există o infrastructură a drumurilor pentru ca oamenii să se poată deplasa și să aibă acces la toate serviciile care nu vor mai fi în localitate.”

Totodată, Elena Savițchi crede că reforma pe care o propune grupul de lucru creat de fostul premier Ion Chicu și care prevede reducerea de 10 ori a numărului de primării va priva satele și de specialiștii care sunt astăzi în slujba cetățenilor. „Specialiștii noștri au studii superioare, foarte multe responsabilități și  câte trei-patru mii de lei salariul. Cum să avem capacități dacă foarte puțini specialiști mai acceptă un asemenea salariu?”

Despre Consiliile raionale primarul satului Borogani spune că sunt un instrument de răfuială cu oamenii, primarii și satele care nu convin unor consilieri. „Noi scriem pentru oameni demersuri către Consiliul raional, mai ales atunci când avem de achitat o oarecare contribuție pentru un proiect. Avem idei, avem necesități, avem oameni, competențe să scriem proiecte și să obținem finanțări, dar nu avem capacitate să oferim contribuția necesară. Cu toate acestea, nu obținem acest suport atât de necesar.  Permanent suntem puși în situația să oferim informații Consiliului raional ca cei de la raion să le transmită la centru, dar de ce să existe acest proces intermediar”, se întreabă Elena Savițchi care consideră că multe resurse s-ar economisi și ar ajunge în localități dacă ar dispărea această verigă.  

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului de prezentare a conceptului de reformă al CALM privind reforma APL. „Sunt pentru ceea ce propune CALM-ul și, dacă este nevoie, ne  vom implica și vom fi mult mai activi”, a conchis femeia primar.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare