Un atelier de lucru pe marginea elaborării capitolului Aprovizionare cu Apă și Canalizare, care urmează a fi inclus în Strategia de Dezvoltare Socio-Economică a raionului Leova, s-a desfăşurat recent în localitatea Sărata Nouă, în incinta Centrului de Medicină „Lifestyle-Speranţa”. Documentul strategic actualizat va servi ca bază pentru implementarea ulterioară a proiectului „Construcţia apeductului magistral Leova-Iargara”, în valoare de 2,5 mln. de euro, finanţat de Guvernul Germaniei.

La eveniment au participat numeroşi reprezentanți ai Administraţiilor Publice Locale de nivelurile I și II, ai Întreprinderii Municipale „Apă-Canal Leova”, experți și consultanți ai Agenţiei de Cooperare a Germaniei (GIZ), specialiștii ADR Sud şi ai Consiliului Raional Leova.

Dat fiind importanţa majoră şi interesul sporit pentru crearea infrastructurii de aprovizionare cu apă a raionului Leova, din componenţa grupului extins de lucru au făcut parte de asemenea Efrosinia Greţu, preşedintele raionului Leova, Ion Plămădeală, vicepreşedinte al raionului, Ilie Condrea, şeful Direcţiei Economie, Dezvoltarea Teritoriului și Atragerea Investițiilor din cadrul CR Leova, precum şi Igor Malai, șeful adjunct al Direcției generale de dezvoltare regională în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.

În deschiderea atelierului, Efrosinia Greţu a salutat prezenţa numeroasă a participanţilor, dar mai ales a primarilor care, abătându-se pentru o zi de la grijile şi problemele comunităţilor, au făcut front comun şi au venit să muncească întru soluţionarea cât mai grabnică a unei probleme comune, fiind conştienţi de faptul că de eficacitatea şi de implicarea responsabilă a fiecăruia din ei depinde operativitatea elaborării documentelor strategice necesare.

Leova

„Cu toţii ne dorim să realizăm acelaşi obiectiv – cât mai repede să începem construcţia apeductului magistral Leova-Iargara şi să aprovizionăm cetăţenii cu apă de calitate. Iar pentru aceasta e nevoie în primul rând să elaborăm până în toamna anului curent documentele principale cu care să ne prezentăm în faţa finanţatorilor – Strategia de Dezvoltare Socio-Economică a raionului Leova” şi studiul de fezabilitate”, pe această notă optimistă a dat start lucrărilor atelierului preşedinta raionului Leova.

La rândul lui, şi reprezentantul MDRC, Igor Malai, a declarat că elaborarea Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică a raionului Leova este necesară și stringentă. Dar pentru asigurarea unei sinergii la nivelul cadrului legislativ naţional şi regional, care va reglementa acţiunile întreprinse în domeniul dat şi va asigura o continuitate, este nevoie ca proiectul „Construcţia apeductului magistral Leova-Iargara” să fie inclus în Strategia Naţională de Aprovizionare cu Apă şi Canalizare, a spus oficialul.

Leova

Leova

Totodată, Igor Malai a atras atenţia asupra faptului că agenda activităților care urmează a fi desfăşurate în scopul elaborării capitolului apă şi canalizare al SDSE trebuie intensificată. Iar ca acestă Strategie să fie una care să corespundă realităţii, bine definitivată şi realizabilă, obiectivele, acţiunile și mecanismele de implementare a ei trebuie elaborate în comun cu beneficiarii proiectului, în persoana APL raionale.
Înainte de a purcede la analiza situaţiei existente în sectorul AAC a raionului Leova prezentate de către experţii GIZ-GOPA, participanții s-au familiarizat cu scopul și etapele de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică, precum și cu obiectivele naționale și regionale ale sectorului de Aprovizionare cu Apă și Canalizare. După care s-au împărţit în grupuri mixte de lucru, în cadrul cărora au exersat asupra elaborării analizei SWOT și identificării obiectivelor documentului strategic, fiind ghidați în acest proces de către specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Sud şi experţii Agenţiei pentru Cooperare a Germaniei.

Pentru fiecare din obiectivele propuse de membrii grupului extins de lucru experţii GIZ-Gopa vor elabora un şir de acţiuni. S-a convenit ca, ulterior, analiza SWOT cu elementele identificate de membrii grupului de lucru extins, obiectivele şi rezultatele sondajului de suportabilitate efectuat de SBS-AXA, plus rezultatele examenului de laborator a testelor de apă prelevate din sursele de apă (de suprafaţă şi subterane) să fie puse pe masa autorităţilor locale şi raionale pentru informare şi avizare.

La următorul atelier de lucru, care se va desfăşura la finele lunii iulie sau la începutul lunii august, vor fi clare deja acţiunile ce urmează a fi întreprinse pentru fiecare obiectiv în parte. Totodată, experţii GIZ vor face o prezentare a opţiunilor tehnice pentru asigurarea cu apă a întregului raion Leova.

Vizavi de promisiunile noi, precum şi paşii următori planificaţi de experţi, atât Efrosinia Greţu, cât şi mai mulţi primari ai localităţilor Borogani, Tigheci, Sărata-Răzeşi ,Tochile-Răducani ş.a. au manifestat un anumit grad de nemulţumire, aceasta fiind legată în principal de tergiversarea începerii lucrărilor de construcţie a apeductului magistral Leova-Iargara. Buna majortitate a edililor au promis cetăţenilor apă de calitate, atrăgând surse pentru construcţia în intravilanul localităţilor gestionate reţele de apeduct. Pentru aducţia apei în localităţi însă urmează ca fiecare din ei să se branşeze la apeductul magistral, pentru care nemţii au oferit bani şi au promis să-l construiască. Lucru care durează şi încă nu se ştie când va fi început.

Asigurând autorităţile raionale şi locale de faptul că toate acţiunile lor sunt planificate, justificate şi realizate deja în volum de aproximativ 80 la sută, consultanţii şi specialiştii angajaţi de GIZ au explicat cu lux de amănunte paşii următori care urmează a fi făcuţi pentru ca acel capitol multrâvnit — Aprovizionare cu Apă şi Canalizare — să fie definitivat pentru a fi inclus în Strategia de Dezvoltare Socio-Economică a Raionului Leova.

Leova

Totodată, experţii au explicat motivul tergiversării aprobării deciziei finale de către finanţatori prin faptul că nu sunt încă gata rezultatele ultimelor analizele de laborator prelevate din sursele de apă de suprafaţă şi subterane. Probele anterioare s-au dovedit a fi imprecise şi din această cauză ei au spus că nu sunt încă gata să ofere un răspuns sigur ce sursă de apă urmează a fi folosită de leoveni – apa din Prut sau din fântânile arteziene. Relevante vor fi doar rezultatele testelor de laborator de ultimă oră care urmează a fi făcute pentru câteva din localităţile raionului selectate.

Luând act de informaţia prezentată de experţi, Efrosinia Greţu a fost până la urmă cea care a avut un cuvânt greu de spus în problema dată. Mărturisind că a venit la această activitate având anumite rezerve şi nemulţumiri faţă de experţii GIZ care, deşi au sarcina să ofere un răspuns clar autorităţilor de nivelurile I şi II ale raionului Leova în ceea ce priveşte construcţia apeductului Leova-Iarga şi aprovizionarea locuitorilor raionului cu apă de calitate din râul Prut, se pare că nu se prea grăbesc să facă acest lucru, manifestând o oarecare doză de scepticism, până la urmă lucrurile au devenit mai clare.

Potrivit demnitarei, prezenţa masivă la eveniment a primarilor din localităţile raionului dovedeşte încă o dată că cetăţenii doresc să aibă apă de calitate în godpodăriile lor. Experţii cunosc într-o măsură mică raionul Leova. Administraţiile publice de nivelurile I şi II însă au zeci de ani de când discută problema aprovizionării cu apă a localităţilor raionului.

„Prea aprins discutăm pe alocuri problema dată fiindcă ştim exact care sunt priorităţile, aşteptările oamenilor. Şi atunci când nu putem să le rezolvăm din cauza că cineva pune banul înaintea cetăţeanului şi stă prea mult la îndoială să valorifice resursele alocate sau poate să-l lese în continuare pe cetăţeanul RM ca să folosească apa din fântânile de mină, care este extrem poluată, aceste momente nu le putem înţelege şi tolera. Prea mult s-a discutat şi încă se discută la această temă. Cert este însă că localităţile noastre, îndeosebi satele, nu mai pot deveni atractive pentru cetăţeni, în special pentru tineri, atunci când ele nu au apă, canalizare, drumuri bune, şcoli de calitate etc.”, a declarat preşedinta raionului Leova.
„Conştientizez faptul că problema aprovizionării cetăţenilor cu apă de calitate şi sanitaţie nu este a Guvernului Germaniei, ci a Guvernului Republicii Moldova, care trebuie să aibă grijă de cetăţenii săi. Dar dacă guvernul nostru nu are suficiente surse ca să soluţioneze problema dată şi dacă poporul german are posibilitatea să ajute cetăţenii acestei ţări, am dori ca persoanele angajate de Agenţia pentru Cooperare a Germaniei să ne sprijine în totalitate în dorinţa noastră”, şi-a încheiat discursul Efrosinia Greţu.

Imprimare