La 21 mai 2024, în cadrul Institutului de Administrație Publică au demarat activitățile de pregătire a formatorilor în domeniul Guvernării locale eficiente, responsabile și incluzive pentru instruirea aleșilor locali.
Cursul de TOT reprezintă una din activitățile proiectului „Capacități sporite ale administrației publice pentru o guvernare locală eficientă, responsabilă și incluzivă”, implementat cu suportul PNUD Moldova și sprijinul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze.
Ciclul de instruiri ale aleșilor locali va fi realizat de către Institutul de Administrație Publică în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova.
În această ordine de idei, dl Serghei Palihovici, directorul IAP a venit cu un mesaj în adresa participanților, menționând că activitățile planificate în cadrul proiectului sunt așteptate de autoritățile publice locale, în special ediția nouă a „Ghidului alesului local”, care urmează să fie publicat în perioada următoare, dar și sesiunile de instruire, care vor demara începând cu luna iunie curent.
La importanța investirii în autoritățile publice locale prin instruirea aleșilor locali, dar și la necesitatea dezvoltării parteneriatelor pentru capacitarea autorităților publice locale s-au referit dl Veaceslav Bulat, reprezentantul PNUD Moldova și dl Viorel Furdui, director executiv CALM.
Participanții la curs: formatori, cadre didactice din instituțiile de învățământ superior, reprezentanți ai societății civile își formează competențele necesare pentru realizarea eficientă a activităților de instruire/informare în domeniul administrației publice locale.
În calitate de formatori la curs au fost antrenați o echipă mixtă de teoreticieni și practicieni, cu experiență dovedită care au elucitat cele mai eficiente metode și instrumente în livrarea subiectelor privind organizarea și funcționarea APL, finanțele publice și bugetele locale, proprietatea UAT, dezvoltare locală, regională și managementul proiectelor.
Activitățile de formare a formatorilor vor continua cu o sesiune ulterioară planificată pentru luna iunie curent.