Noi, locuitorii satului Nicolaeuca, raionul Orhei, îl propunem pe dl Croitoru Dumitru la concursul „Cel mai activ primar”. Luna aceasta se împlinesc 40 de ani de când dumnealui activează în administraţia publică locală (APL). Şi-a început activitatea în calitate de preşedinte al Sovietului sătesc Isacova, ulterior a fost vicepreşedinte al executivului orăşenesc Orhei şi primar de Orhei, a deţinut alte funcţii în structurile administraţiei publice locale. Începând cu anul 2011, este primarul satului Nicolaeuca. În această scurtă perioadă a soluţionat mai multe probleme: iluminarea localităţii, reparaţia podurilor şi drumurilor, aprovizionarea cu apă de calitate şi gaze naturale etc.

Ciupac Eudochia, Balaban Iacob, Ţăruş Irina Ganţa Ana, Roşca Tudor

 

Aprecierile colegilor şi celor din preajmă

„Doamne, cum a reuşit acest om să se menţină atâta timp în APL?! Pentru mine mi-ar fi destul şi un mandat”, îmi spunea unul din primarii de Teleneşti. Petru Dohocher, preşedintele Asociaţiei raionale a Primarilor din raionul Orhei explică fenomenul Dumitru Croitoru prin faptul că acesta, inginer-constructor de specialitate, a fost totdeauna aproape de problemele localităţii, a ştiut ce şi cum trebuie să facă şi niciodată nu a rupt relaţiile cu baştina, grijile căreea i-au fost aproape, iar sătenii au avut încredere în el.

Ion Ştefârţă, preşedintele raionului Orhei este de părere că, în virtutea profesiei pe care şi-a ales-o, Dumitru Croitoru a avut competenţe şi aptitudini mai pronunţate decât oricare alt consătean, a fost ales de lume consilier în mai multe legislaturi, pentru că satul a avut întotdeauna nevoie de sfatul, energia şi capacităţile lui. Venit în funcţia de primar de Nicolaeuca, Dumitru Croitoru a început să soluţioneze problemele cu „barbă”: reparaţia drumurilor, construcţia apeductului, iluminarea stradală…

Maica Erodiada, stareţa mănăstiri Hirova, situată în teritoriul satului Nicolaeuca, remarca la rândul ei că Dumitru Croitoru e unul din puţinii primari, pentru care satul pe care-l guvernează este unicul partid şi unica politică pentru care lucrează. „Un primar nu trebuie să ţină scaunul, dar să lucreze, adică să lase după dânsul lucruri evidente. Când, abea intrat în funcţie, s-a apucat să repare podul, apoi a trecut la drumuri, alte probleme ale consătenilor, am înţeles că avem în sat un primar adevărat. Dea Domnul să scoată la capăt tot ceea ce şi-a pus în gând.”

Ion Vlas, primarul de Bieşti este de părere că Dumitru Croitoru face parte din cohorta specialiştilor şi conducătorilor de până la 1991, capabili să soluţioneze problemele gospodăreşti. Şi-a orientat cunoştinţele spre a făuri ceva, a evitat bâlciurile, vachanaliile ieftine, făcându-şi conştiincios misiunea şi fiind astfel apreciat şi susţinut de săteni. De aici şi longevitatea sa în APL. Îl apreciem şi îi avem întotdeauna sprijinul şi sfatul”, ne-a spus primarul de Bieşti.

Dumitru Croitoru a devenit preşedinte al Sovietului sătesc Isacova, din care atunci făcea parte şi satul său de baştină Nicolaeuca, la 27 de ani. Avea deja absolvite Tehnicumul de Construcţii din Chişinău şi Facultatea Construcţii Civile a Universităţii Tehnice din Moldova. Şi-a început activitatea de muncă în calitate de şef al brigăzii de construcţii din Isacova, fiind promovat apoi instructor la comitetul raional de partid Orhei. A crescut 3 copii, acum are şi 5 nepoţi.

 

Claca la reparaţia podului, cea dintâi reuşită a primarului

La Nicolaeuca, Dumitru Croitoru mi-a demonstrat cât de bine s-a păstrat cea mai mare parte a satului, mai ales acolo unde se află vestigiile mănăstirii Hirova. Compexul monastic reprezintă de fapt o mahala a satului. Alături de biserică s-au pitulat mai multe căsuţe vechi, dar bine îngrijite, acoperite cu ţiglă produsă încă la începutul sec. XX. Tot din acele timpuri sunt şi manivelele de la fântâni care poartă încă dangaua firmelor producătoare şi anul producerii. Nicolaeuca, o localitate relativ tânără, are şi ea un trecut, la care noi ţinem foarte mult, ne spune primarul.

“Satul nostru este una din puţinele localităţi din Basarabia, unde casele s–au păstrat intacte de decenii, mai ales în mahalaua unde locuiesc maicile. În perioada sovietică anume la Nicolaeuca se filmau pelicule istorice la tema Războiului al Doilea Mondial, a perioadei interbelice şi postbelice. Mulţi consăteni au fericita ocazie să se revadă în scene de masă în unele filme cum ar fi „Codrii, „Podurile, “Nu crede ţipătului păsării nocturne”, etc. Apropo, Nicolae, fratele meu, acum actor la teatrul din Piatra-Neamţ, şi-a ales profesia anume de aceea că a văzut munca acestor artişti pe viu. Avem în sat un muzeu, care se ţine pe entuziasmul pedagogilor; avem mănăstirea – o atracţie pentru pelerini şi turişti”, spune primarul.

Cea dintâi reuşită a lui Dumitru Croitoru a fost o clacă organizată pentru reparaţia unuia dintre cele trei poduri din sat. Nicolaeuca este împărţită în două de o râpă, accesul peste care îl asigură trei poduri. Unul din acestea devenise periculos nu numai pentru transport, dar şi pentru pietoni. Primarul a adunat la sfat veteranii satului. Împreună au decis să scoată lumea la o clacă. S-au adunat vre-o 40 de săteni, care în două duminici au reparat podul. “Cel mai important, spune primarul, că astfel, după mai mulţi ani a fost testat spiritul de iniţiativă şi interesul comunitar al consătenilor faţă de destinul localităţii”.

Tot cu ajutorul sătenilor primarul a instalat o amforă de 25 de tone în locul unui castel de apă deteriorat. “Am cheltuit mijloace puţine – doar pentru lucrul macaralei”, spune dumnealui.

Cu ajutorul tinerilor din sat a fost plantată o alee lângă gimnaziu, s-au făcut şi alte lucruri bune.

 

Ce a promis – în mare parte a realizat

Una din cele mai mari probleme cu care se confrunta localitatea, şi mai ales mahalaua nouă a satului, era aprovizionarea cu apă potabilă. Un an şi jumătate a durat reparaţia fântânii arteziene din această parte a satului, care nu funcţiona demult. La moment funcţionează trei castele de apă, adică majoritatea sătenilor au apă de calitate. Decurg cu succes şi lucrările de aprovizionare cu gaze naturale – a fost istalată deja staţia de distribuţie.

Primăria a obţinut 460 000 lei din bugetul raional, au fost adunate şi resurse proprii, care vor merge pentru reparaţia drumurilor, lucru prevăzut pentru vara curentă. Una din cele mai mari reuşite a anului trecut a fost demararea lucrărilor de iluminare a satului. Cu 108 000 lei, oferiţi de Guvern. au fost instalate linii de iluminare pe două străzi, unde se află gimnaziul, grădiniţa, biserica. Anul acesta lucrul continuă în mahalaua nouă unde a fost deja instalat un transformator nou, reţele electrice noi.

În staţiile de aşteptare au fost construite două pavili-oane pentru pasageri.

Unul din cele mai mari planuri ale primarului, încă nerealizat, este construcţia unui sistem de evacuare a apelor reziduale. Proiectul e gata, acum primăria caută resurse financiare.

“Dacă rezolvăm problema cu canalizarea, înseamnă că mi-am realizat pe deplin platforma electorală”, afirmă dl Croitoru. 

Schimbarea trebuie să pornească de la reformatarea mentalităţii

Dumitru Croitoru a intrat în istoria modernă a Orheiului ca primarul care a încercat să revigoreze firul viu al timpurilor, adică să reînvie istoria urbei. Ziua Oraşului a început să fie marcată anume în timpul când dânsul era primar, cu activităţi teatralizate, alte acţiuni originale.

“Dacă vrei să schimbi ceva într-o localitate – începe cu schimbarea mentalităţii locuitorilor. Aceştea trebuie că simtă că satul lor reprezintă tot ce are mai bun Patria. Localitatea noastră face parte din Drumul Vinului, fapt care ne impune să facem tot ce ne stă în puteri pentru a transforma baştina într-o notorie atracţie turistică”, spune primarul de Nicolaeuca.

Ion Cernei

Imprimare