Dumitru Vîsoțchi este primar la al treilea mandat în localitatea Cioburciu, Ștefan Vodă. Din interviul pentru calm.md aflăm de ce cetățenii i-au acordat de atâtea ori votul de încredere, în ce condiții satele noastre ar putea să se dezvolte, dar și ce reprezintă CALM-ul.
Ce reprezintă Congresul Autorităților Locale din Moldova?
Dumitru Vîsoțchi: CALM-ul este tata și mama primarilor, unde nu contează partidul pe care îl reprezintă aleșii locali. CALM-ul îi ajută și îi susține pe toți. Cu părere de rău, nu prea este ascultat de puterea centrală, deși CALM-ul împreună cu primarii sunt puterea statului de care orice guvernare trebuie să țină cont. CALM-ul reprezintă primarii, iar primarii reprezintă cetățenii acestei țări. Primarii cunosc viața reală a oamenilor din acest stat și poate sunt mai duri în cerințe, în abordarea problemelor, iar guvernanților acest lucru nu le prea le place.
În trei mandate ați acumulat o experiență bogată în administrația locală…
Dumitru Vîsoțchi: Cel mai greu a fost primul mandat, al doilea a fost puțin mai ușor, iar al treilea, nu știu de ce, este foarte greu. Am acumulat experiență, dar unele lucruri s-au schimbat, inclusiv situația politică și toate împreună au complicat activitatea multor primari.
Cetățenii v-au acordat în toți acești ani votul lor de încredere…
Dumitru Vîsoțchi: Probabil pentru că au încredere în mine. Nu i-am mințit, am făcut ceea ce am promis, poate chiar și mai mult.
Ce ne puteți spune despre veniturile primăriei Cioburciu?
Dumitru Vîsoțchi: Veniturile principale sunt din proiecte. La scrierea acestora lucrăm împreună cu colectivul din primărie, fiecare are sarcina sa, în funcție de competențe și de problemele abordate. Avem o echipă unită la primărie, formată din specialiști buni.
Care ar fi soluțiile ca satele noastre să se dezvolte?
Dumitru Vîsoțchi: Cred că trebuie de găsit finanțări pentru ca oamenii să fie motivați să rămână, în primul rând. Să le oferim libertate pentru ca ei să poată activa, dacă vorbim de proprietatea privată. Trebuie să fie salarii stabile și demne, în bază de contract, ca cetățeanul să aibă o siguranță a zilei de mâine.
Care sunt cele mai importante realizări ale DVS în acești 12 ani de activitate în calitate de ales local?
Dumitru Vîsoțchi: Prioritatea mea au fost drumurile. Nu pot spune că am realizat ceea ce am visat eu, dar oricum lucrurile s-au schimbat și cetățenii apreciază. Un alt proiect important a fost iluminarea stradală, am reușit să instalăm 127 de piloni pe strada principală, plus alte câteva străzi din localitate. Ne dorim să iluminăm tot satul, în acest sens, împreună cu satele Talmaza și Purcari am depus un proiect comun.
La Purcari vin mulți turiști, ar fi atractivă și localitatea DVS din acest punct de vedere?
Dumitru Vîsoțchi: Ne propunem să dezvoltăm și această latură. Clădirea fostei grădinițe a fost procurată de către o persoană care încearcă să creeze condiții pentru a primi turiști. Avem un meșter popular în localitate care este vizitat periodic de cetățenii din afara localității. Cioburciu este situat pe malul Nistrului, avem două zone de odihnă. Locurile nedescoperite sunt interesante și dacă treci prin ele îți dorești să mai revii.
Vă mulțumim!