Astăzi a fost deschis pentru circulație drumul Vărzărești – Nisporeni. Astfel, transportul poate circula pe această porțiune de drum reabilitată, care asigură accesul către cele mai importante obiective din raionul Nisporeni și care scurtează accesul locuitorilor din Vărzărești spre centrul raional. 

Este un drum local reabilitat, ce oferă posibilitatea tuturor doritorilor să se deplaseze către toate obiectivele turistice din raionul Nisporeni. Pentru localnicii din Vărzărești acest drum le scurtează accesul către centrul raional. Este o veste bună și pentru producătorii din acest raion pentru că  o infrastructură de drum modernă și durabilă sprijină dezvoltarea afacerii, a menționat ministrul Dezvoltării Regionale, Marcel Răducan, care a fost prezent la evenimentul de inaugurare.

Potrivit lui Răducan, datorită acestui drum reabilitat, obiectivele turistice din raionul Nisporeni vor fi incluse în rutele turistice naționale Zona turistică Vest, iar regiunea va deveni mult mai atractivă pentru turiști și va contribui la dezvoltarea social-economică echilibrată a întreg teritoriului țării.

Pentru reabilitat drumul Vărzărești – Nisporeni au fost investiți 14 milioane de lei.

 

Imprimare