Orașul Sângera, un oraș care are în fruntea sa un Primar cu multe ambiții și cu o viziune de dezvoltare multianuală a localității. Un oraș care în anul pandemic a reușit atragerea a 9 proiecte investiționale, cu o valoare de cca 45 mln de lei. Un oraș care în curând va fi prima localitate din Republica Moldova cu o Primărie ce emite obligațiuni municipale. Despre reușite și planuri aflăm de la Valeriu Popa, Primarul orașului Sângera.
Alo, Capitala: Care sunt principiile/regulile de care trebuie să se conducă un Primar în activitatea sa şi cu ce gânduri aţi venit la cârma or. Sângera?
Valeriu POPA: Cele mai importante principii de care trebuie să se conducă un Primar în activitatea sa sunt cu siguranță: corectitudinea, transparența decizională, competenţa profesională și, bineînțeles, dedicația în efortul de a schimba lucrurile spre bine în localitatea pe care o conduce.
Întâi de toate, un primar trebuie să-și iubească localitatea și oamenii, și abia după să devină lider al comunității. Nu există reguli de care să se conducă un primar – decât cele dictate de cadrul legal, însă dorința și motivația de a face și a schimba ceva în comunitatea ta este regula care conduce.
Înaintea mandatului de primar, am fos consilier local al orașului Sîngera, în 2 mandate. Prin urmare, după 8 ani știam exact care sunt necesitățile și așteptările acestei comunități și întotdeauna am știut că se poate realiza mai mult pentru comunitate, de asta am și candidat la funcția de primar. Mi-am dorit și îmi doresc în continuare să facem din localitatea noastră un oraș model, să fim dați drept exemplu de reușită, dar știm că pentru asta e nevoie nu doar de dorință, dar și de multă multă muncă.
Alo, Capitala: Care este cel mai greu lucru în activitatea pe care o desfășurați și cum reușiți să faceți față lucrurilor?
Valeriu POPA: Nu există lucru ușor în activitatea unui primar, dar cel mai greu lucru este să preiai și să „resuscitezi” un proiect început de ani de zile, în care s-au investit foarte mulți bani, dar care a fost executat total aiurea, necalitativ, iar contractul nu îți dă posibilitatea de rezoluțiune în termeni acceptabili și mai apar și donatorii, care și-au pierdut încrederea și solicită despăgubiri sau înapoierea surselor donate. Înțelegi atunci că nu doar lucrările executate neconform trebuie restabilite, dar și o bună parte din documentația de proiect trebuie refăcută – lucru care îți consumă foarte mult timp și resurse atât financiare cât și… mai ales fizice și morale. Or, în această situație, un proiect început de la 0 este mult mai simplu de dus până la capăt.
Din păcate, noi, la Sîngera, avem 3 asemenea proiecte, la care lucrăm în continuu pentru a le restabili și a le duce până la bun sfârșit.
Alo, Capitala: Ce legendă are or. Sângera?
Valeriu POPA: Sîngera a fost atestată documentar pentru prima dată la 8 iunie 1485 cu denumirea Sultana. Există anumite „legende” referitoare la denumirea localității, dar nu am văzut nici un izvor oficial care să ateste anumite date sau trimiteri care ar explica toponimicul orașului nostru. Totuși, știu că doi locuitori ai orașului Sîngera, istorici și jurnaliști, au început a căuta în arhive date istorice despre localitatea noastră și, sper că, nu va trece mult timp și vom avea o carte a localității – cu mult mai multe date decât cunoaștem acum.
Alo, Capitala: La ce etapă se află proiectul finanţat de către Guvernul României cu 3 milioane lei – construcţia cazangeriei şi a reţelelor inginereşti la Grădiniţa nouă?
Valeriu Popa: Finalizarea construcției grădiniței de copii din orașul Sîngera, începută încă în anul 2012, reprezintă una din prioritățile noastre și sperăm cu tot dinadinsul cât de curând posibil să vă invităm la inaugurarea acesteia. Lucrările de construcție a cazangeriei și a rețelelor inginerești la grădinița de copii este un proiect conex construcției grădiniței din orașul Sîngera, care a demarat în toamna anului 2020, costul total al proiectului este de peste 5,8 mln lei. 3 mln lei le-am obținut prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova, de la Guvernul României, iar alte 2,8 mln lei le-am obținut de la Consiliul Municipal. La moment suntem în proces de finalizare a lucrărilor, cazangeria deja este construită, la fel și rețelele inginerești, acum se desfășoară lucrările de conectare a rețelelor construite la cele centralizate. În luna iulie preconizăm ca acest proiect să fie finalizat 100 %.
Alo, Capitala: Care este bilanţul realizărilor în anul pandemic 2020?
Valeriu POPA: Deși anul 2020 a fost un an plin de provocări și cumva limitat în posibilități, consider că pentru orașul Sîngera anul 2020 a fost anul care a dat start unor proiecte ambițioase și foarte necesare pentru comunitate.
Pe lângă faptul că am remediat un șir de probleme la proiectele care „se aflau în derulare” – și asta doar la nivel declarativ, pentru că, de facto lucrările erau stopate (construcția noii grădinițe, canalizarea, reabilitarea termică a grădiniței din Dobrogea), în anul 2020 ne-a reușit atragerea a 9 proiecte investiționale, cu o valoare de cca 45 mln. lei (apropo, cel puțin în ultimii 10 ani, or. Sîngera nu a avut asemenea investiții). Și toate astea, în contextul în care orașul Sîngera nu avea o Strategie de Dezvoltare Comunitară care să reflecte prioritățile pe termen mediu, fapt care a făcut dificilă aplicarea la anumite proiecte pentru că, de regulă, prioritățile trebuie să derive de undeva. Actualmente, avem aprobată o asemenea Strategie, cu suportul Programului Comunitatea Mea, în care se regăsesc acțiuni pe cât de ambiționase și motivaționale, pe atât de necesare și realiste.
Alo, Capitala: Ce investiţii planificaţi să atrageţi în 2021, ce proiecte vor schimba aspectul oraşului?
Valeriu POPA: Suntem interesați de orice tip de proiecte investiționale, de la construcția și reabilitarea clădirilor cu destinație socială și amenajarea teritoriilor conexe până la crearea și modernizarea infrastructurii de afaceri. Trebuie să remarc aici faptul că, un accent aparte îl punem pe serviciile social-educaționale, și aici, ne propunem construcția unui Centru multifuncțional cultural educativ, pentru care avem deja elaborată schița de proiect și urmează să elaborăm și proiectul acestuia. De asemenea, în 2021 vom elabora Planul Urbanistic General al or. Sîngera, deja avem și licitația anunțată pentru acest proiect, vom construi un scuar, prin intermediul proiectului „Comunitatea Mea”, la care suntem parte începând cu anul 2020, vom implementa proiectul câștigat de la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură și anume reparația capitală a unui tronson de drum intens circulat, vom inaugura primul teren de fotbal cu gazon artificial din s. Dobrogea, proiect derulat în parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal, vom fi prima primărie din Republica Moldova care va emite obligațiuni municipale – proiect derulat în parteneriat cu Expert Grup și Guvernul Olandez, iar banii obținuți vor fi direcționați spre construcția apeductului pentru 350 de gospodării, vom extinde rețeaua de iluminat stradal, vom proiecta gazoductul în anumite zone în care acesta lipsește, vom continua lucrările de construcție a grădiniței din or. Sîngera, iar lista poate continua. Avem multe obiective pe care ni le dorim realizate și avem încrederea că prin intermediul partenerilor noștri de dezvoltare, cu încrederea că vom reuși și cu siguranța că Dumnezeu ne ajută – ajungem să le realizăm.
Alo, Capitala: Cum se implică Primăria Chişinău în soluţionarea problemelor localităţii Dumneavoastră?
Valeriu POPA: Am avut și avem o conlucrare foarte bună cu Primăria Chișinău. De fiecare dată cÂnd am solicitat și/sau a fost nevoie ca Primăria Chișinău să intervină în soluționarea unor probleme am primit un răspuns afirmativ, în măsura în care acest lucru a fost posibil. E foarte important ca atunci când pornești la drum să știi că ai pe cine miza în cazul în care întâmpini anumite circumstanțe, care îți îngreunează drumul. Noi, avem mai multe proiecte realizate cu succes în comun cu Primăria Chișinău și, dacă tot am ocazia acum, aș vrea să le mulțumesc atât Primarului General, dlui Ion Ceban, cât și Consilierilor Municipali, șefilor de întreprinderi municipale și direcții ale Consiliului Municipal pentru conlucrare eficientă și susținere în derularea proiectelor din or. Sîngera.
Alo, Capitala: O Primărie poate face faţă lucrurilor fără politică sau totuşi apartenenţa politică aduce unele beneficii satului şi Primăriei?
Valeriu POPA: Noi nu avem apartenență politică și asta, uneori, bineînțeles că influențează cumva derularea anumitor proiecte, finanțarea acestora etc. Totuși, la general, politicul nu este decât o scuză atunci când nu vrei să faci ceva. Trăim timpuri în care dorința și motivația de a face ceva, în cazul nostru, pentru comunitate, nu ține sută la sută de apartenența politică. Noi, pe lângă faptul că suntem în căutarea proiectelor finanțate de la bugetul de stat, ne axăm și pe proiecte din exterior, acolo unde donatorii nu întreabă și probabil nici nu verifică dacă ești sau nu membru de partid. Ai scris bine proiectul, ai convins, atunci ești selectat. Or, aici ne întoarcem la primul punct al interviului – gândurile cu care vine un primar în funcție. Personal, îmi doresc ca pe parcursul acestui mandat să dovedesc că lucrurile pot fi schimbate atunci când există voință și muncă asiduă și să spulber mitul precum că – dacă nu ai apartenență politică nu vei reuși. Poate, în timp, cazul nostru va servi drept exemplu și vom reuși să inspiram cât mai mulți tineri ambițioși să se implice în viața comunității, pentru a da un alt ton schimbărilor.
Alo, Capitala: Care sfaturi părintești vă servesc drept motto în activitate și în viață?
Valeriu POPA: În viață, ca și în activitatea mea, încerc să fiu un om corect și util societății prin toate acțiunile mele. De altfel, mă ghidez de principiul bumerangului, pe care și părinții și buneii mi l-au inspirat, și efectele acestuia, și de fiecare dată analizez înainte de a acționa. Pe cât e posibil, încerc să urmez sfaturile de a nu mă răzbuna niciodată, de a nu judeca și de ține minte că judecătorul suprem al acestei lumi – Dumnezeu, le vede pe toate și, dacă te poți ascunde de oameni, atunci, de Dumnezeu – nicidecum. „Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea” – asta e regula.
Nu mi-am pus ca scop să fiu remarcat, pur și simplu încerc să fiu util, să fiu corect și să fac ceea ce-mi place și ce e necesar societății, iar dacă activitatea mea e remarcată, nu pot decât să mă bucur.