Cu ocazia Zilei Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală, Președinta Maia Sandu a semnat un decret privind acordarea distincțiilor unui grup de aleși și funcționari din administrația publică locală, pentru profesionalism și tenacitate în dezvoltarea comunităților locale. „În condiții grele, acești oameni au reușit să schimbe în bine viața localităților”, se menționează în mesajul președintei Republicii Moldova.
Astfel, pentru muncă îndelungată și prodigioasă în organele administrației publice locale, pentru tenacitatea și profesionalismul manifestate în promovarea și implementarea transformărilor social-economice, precum și pentru poziție civică activă, Ordinul de Onoare a fost conferit primarei municipiului Strășeni, vicepreședintă a CALM, Valentina Casian; primarei satului Slobozia Mare, Cahul, Valentina Carastan; primarului municipiului Edineț, vicepreședinte al CALM, Constantin Cojocaru; primarului satului Logănești, Hâncești, Valentin Danu; primarului satului Colibași, Cahul, vicepreședinte al CALM, Ion Dolganiuc; primarului satului Corjova, Criuleni, Gheorghe Ojog.
Medalia Meritul Civic a fost conferită primarei de Mereșeuca, Ocnița, Emilia Albu; primarului orașului Ștefan Vodă, vicepreședinte al CALM, Vladislav Cociu; expertei în cadrul CALM, Nadejda Darie; primarul satului Fundul Galbenei, Hâncești, Toma Didilică; primar al comunei Ecaterinovca, Cimișlia, Efim Strogoteanu; primarul satului Feștelița, Ștefan Vodă, Nicolae Tudoreanu și primara comunei Vinogradovca, Taraclia, vicepreședintă a CALM, Tatiana Țurcan.
Primarii premiați dețin între trei și șapte mandate. Congresul Autorităților Locale din Moldova felicită reprezentanții autorităților publice locale care au obținut aceste titluri onorifice, dorindu-le multă sănătate, putere de muncă și noi succese în activitatea lor nobilă. Mulți alți aleși locali merită apreciere pentru munca enormă depusă în serviciul comunităților. Sperăm că în viitorul apropiat va fi recunoscută la nivel oficial și dedicația altor aleși locali.