O parte a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România a fost dedicată unei reale dezbateri cu privire la soarta satului românesc, intitulată: „Șezătoarea satului în capitala statului”. Alături de reprezentanți ai vieții academice române, actorul și regizorul Dan Puric a vorbit în fața celor circa 100 de primari din România și Republica Moldova despre „Identitatea românească – dreptul indestructibil al țăranului român”.
Știți că ceea ce faceți Dvs. este absolut minunat, dar e contra curentului pentru că, din punct de vedere ideologic, s-a trecut în era postidentitară, adică să dispară. Se fac eforturi, se dau miliarde de dolari pentru ca să dispară identitatea satului, care este rădăcina acestui popor, identitatea biologică, omul e redus la condiția sexuală, identitatea familiei, a copilului, a mamei. E o metastază asupra identității. Aș face o remarcă, știți că Bismarck, marele cancelar al Germaniei, controla armata dimineața. Erau mai multe naționalități în armată și, la un moment dat, i-a zis unui soldat:
– Ia, vino încoace!
– Ordonați excelență!
– Mă, tu știi Tatăl Nostru?
– Da!
-Zi, mă, Tatăl Nostru!
A zis Tatăl Nostru în germană, în poziție de drepți.
-Mă, tu de unde ești?
– Sunt polonez.
– Zi în poloneză!
Soldatul a căzut în genunchi și a spus Tatăl Nostru. Bismarck l-a întrebat:
-De ce în poloneză ai spus în genunchi?
-Așa m-a învățat mama.
Deci, lucrul acesta, imponderabila aceasta care nu se poate circumscrie, ea creează dintr-o dată o identitate. M-a învățat mama. Apropo de satul românesc, ați observat remarca lui Octavian Goga: „Întâi s-a născut satul și pe urmă dealurile, pădurile și munții, ca să apere minunea asta.” Dacă vreți doi piloni identitari, ascultați discursul lui Lucian Blaga din 1937 de primire în Academie sau discursul lui Liviu Rebreanu din 1940. Blaga spunea că absolutul copilăriei nu se poate dezvolta decât la sat. El spune că satul nu are o definiție geografică, așa ca orașul, satul are o definiție cosmică. Eu am trăit la sat și știu de ce spune asta. Rebreanu spunea: „Popoarele migratoare și războinice nu respectă legătura cu pământul pentru că nu au țărani, au călăreți, cum au acuma marele imperii.” La noi țăranul a stat nemișcat pe pământ. Pentru el pământul nu este un spațiu, este o ființă al cărui glas el îl înțelege. Toată filosofia interbelică, marii cugetători au gândit legătura țăranului cu pământul. Vasile Băncilă spunea că pentru țăranul român pământul nu este un spațiu, este timp frământat de strămoși. În fața acestui timp el îngenunchează și trece cu putere prin prezent și fără de frică de moarte în viitor. Așa s-a făcut Mărășeștiul – o legătură cu pământul. Legătura aceasta a fost foarte bine sesizată de bolșevici și atuncea l-au luat pe țăran să-l urbanizeze cu naveta. A fost prima desprindere.
Spunea cineva că atunci când i-au luat tatălui său caii, omul plângea în fiecare dimineață cu capul între hamuri. Marele poet Horia Stamatu prin 1978, la radio Europa Liberă spunea despre șmecherii care sunt la Bruxelles: „Ăștia ne dezrădăcinează, trebuie să ne reînrădăcinăm în ogor, în cultură și în cer.” Deci, a sesizat actul de dezrădăcinare. Al doilea act de dezrădăcinare s-a întâmplat după 1990 și până acuma aproape 9 milioane de oameni au fost scoși din țară. Avem 9 milioane de oameni în diasporă, ca să rămână niște sate pustii, pentru că s-au prins, nu vedeți unde este nucleul? Pe ce a rezistat poporul român în istorie? Pe credință și pe familie. Familia cea mai conturată era în satul românesc. Epicentrul etnogenezei noastre este satul românesc. Satul românesc a dat cele mai mari valori culturale și civilizaționale de la noi. Migratorii au trecut. Pe țăranul român să nu-l desprinzi, el nu se poate desprinde, el este ca o plantă, se usucă, uite că l-au desprins. M-am întâlnit cu cineva din diasporă care mi-a spus: „Domnul Dan, noi am plecat din țară, dar nu a plecat țara din noi.” Vă dați seama ce calitate sufletească avea bietul ăla care muncea în Dublin? Vedeți că dau tot felul de note flăcăii ăștia de dincolo, necunoscând această structură ancestrală a neamului românesc.
Vă dau două exemple: Jules Michelin, marele istoric francez, la 1877 a scris următoarele despre principatele românești: „Țăranul român nu a construit fortărețe de piatră ca romanii, care au fost rase de timp, el a făcut diguri de sălcii care au obosit oceanul.” Este un soi de mlădiere a sufletului. Țăranul român are o dragoste de trecut. Astăzi, în toate școlile din România se predă uitarea. Sunt profesori și specialiști în a uita, în a șterge rădăcinile, de asta sunt plătiți de dincolo. Cică dragostea lui față de trecut este o dragoste paradoxală, cu cât e mai nenorocită e țara, cu atât o iubește mai mult. Germanul Albert Virt are o lucrare scrisă în perioada primului război mondial „Verbalca”. Cum e posibil ca acest german să zică că cel mai puternic popor din lume este poporul român, mai puternic decât copiii lui Israel? 8-9 secole au intrat pe sub pământ ca râurile. Noi o mie de ani nu am avut documente și atunci mă întreb cum am rezistat? Cum rezistăm și acum pe enclave, satul fiind o sfântă enclavă unde se rezistă în tradiție, într-un anumit fel de a gândi, pe care orășeanul nu-l are. Blaga spunea că orașeanul îi zice țăran, țăranul îi zice Om, iar Omul nu poate să fie decât român. În oraș te mai corcești, au venit și rușii, au venit și nemții și orășeanul s-a mai corcit. Țăranul a păstrat sâmburele ală adevărat. Se crede că într-o societate nouă, modernă, de tip globalist, unde totul trebuie șters, Dvs. nu trebuie să existați. Știți care este situația țăranului român astăzi? Fundamentală. Pe enclave s-au făcut voievodatele, Dvs. astăzi sunteți enclave într-o țară care este făcută varză. Iar atât timp cât familia se păstrează și se centrează pe un epicentru, nu au nicio șansă…
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că numai peștii morți o iau la vale cu apa, cei vii înoată împotriva curentului. V-ați gândit vreodată că arta sec. XX a fost marcată de un țăran absolut? Constantin Brâncuși nu avea nicio legătură cu Picasso sau cu alții. Seninătate, inteligență și un salt în sculptură de mii de ani. Brâncuși și Eminescu au săltat cultura europeană. Brâncuși nu ne-a sincronizat la cultura europeană, ne-a băgat în Univers, acea universală. Brâncuși a sculptat zborul, înotul, nimeni până la el nu a făcut esență.
Să vă spun cum se transmite tradiția. Eram la Arte Plastice, aveam vreo 14 ani în plin comunism. Profesorul Pascu, Dumnezeu s-o odihnească, m-a întrebat dacă știu despre Coloana lui Brâncuși?
– Da, Coloana infinitului.
– Lasă mă, că așa i-au zis comuniștii. Nu e coloana infinită, e coloana jertfei fără de sfârșit. Romburile din coloana infinitului sunt coșciuge, coșciug peste coșciug și ultimul este deschis…jertfă continuă.
Petre Pandrea l-a întrebat: „Constantine, spune și mie ce-i cu Poarta Sărutului?” Brâncuși era foarte zgârcit în a explica, tipic pentru țăranul român. Dacă vreți să-i vedeți sufletul țăranului român să-l citiți pe Vasile Pârvan: „La tradiționalismul lui apare o curiozitate de a ști pe care nici intelectualii nu o au.”
Să ne întoarcem la Poarta Sărutului. Brâncuși zice: „Băi, Petrică, toți ăștia care au fost în armată și în luptă s-au întors și au făcut un arc mare de triumf. Noi nu suntem chiar așa și am făcut și eu un arc de triumf, dar nu merg ăștia în pas de defilare cu prăzile luate, că noi nu am luat nicio pradă. La noi se întorc înapoi soldații ca să-și iubească femeile și să meargă neamul înainte.”
Satul românesc este armata tăcută a țării. Acolo, la marginea satului, lucrurile pierd din gravitația europeană. Ați auzit diagnosticul dat de țăran? El zice: „Pe asta numai Dumnezeu o știe.”
Dimitrie Gustea în 1938 a făcut experiențe monografice în sat. La luat Dimitrie Gustea pe Mircea Vulcănescu, mare martir și l-a întrebat ce este viața. A răspuns mai mult decât toți filosofii europeni, a zis: „Viața-i viață, dar e și multă nălucire în jur.” Lucian Blaga a zis că țăranul român, satul au boicotat istoria. Istoria este cinică, criminală, indiferentă, uitați-vă în jur. Dacă satul român era coparticipativ la această istorie noi dispăream, dar au boicotat-o. Este testamentul uriaș al lui Lucian Blaga.
Nicolae Iorga zice despre țăranul român că nu crede în libertatea constituțională, el are libertatea satului, a ogrăzii și a bisericii, aia din aproape. Pandrea spunea că țăranul român are sufletul anarhic, nu haotic, nu crede decât în icoane, restul sunt relative. Ați văzut câtă suferință este în acest neam? Această sfântă încăpățânare l-a ținut. Darwin spunea că specia evoluează și trebuie să se adapteze. Eu întreb când s-a adaptat poporul român? Emil Racoviță a zis: „Specia care se adaptează tot timpul are toate datele să iasă din istorie.” Noi la suprafață ne-am adaptat, dar nu în interior. Vă veți adapta Dvs. la părinte unu, părinte doi? Vă veți adapta Dvs. să schimbați sexul la copii? Nu te uiți așa și îți faci sfânta cruce? Țăranul român este sănătos la cap, este o minte nepoluată și înțelege că ceva nu merge. Petre Țuțea s-a născut la țară. Marii gânditori au seva aceasta a unei gândiri radicale, nu relative.
A fost cultivată spaima de a fi român. Când mergeam peste hotare cu spectacolele mele și îi întrebam pe unii dacă sunt români îmi răspundeau: „Așa și așa.”
Țăranul român nu se ia după ideologie, el are credință. Am întâlnit români în California care vor să revină în România și să facă un sat aici, oamenii au nevoie de comuniune. Nicolae Dabija mi-a zis că a venit Jacques Chirac, președintele Franței la Chișinău și normal că i-au scos în față niște rusofoni spălați pe creier. Chirac i-a invitat la Palais de Luxemburg pe această delegație de „moldoveni”. La o recepție cu șampanie, unul din ăștia mici s-a întâlnit cu Chirac și trebuia să schimbe două vorbe, dar nu știa decât moldovenește și rusește. Nicolae Dabija zice: „A scanat pe creier și a găsit o frază: „Parlez vous francais? Ăla cică s-a complexat și a început să spună ceva de genul, da, mă descurc destul de bine etc. Moldoveanul rusificat, la final, i-a zis președintelui francez: Merci, madam!”
