Primarul satului Ecaterinovca din raionul Cimișlia, Efim Strogoteanu, aflat la  cârma satului deja pentru a treia oară, a reușit să câștige „încrederea” sătenilor  de-a lungul mai multor ani datorită activității sale în calitate de primar, dar și de fermier.

După ce și-a servit patria o vreme oarecare, în calitate de polițist, acesta s-a regăsit în agricultură în anul 2000, când a cumpărat primele cinci loturi de teren arabil cu suprafața totală de aproape trei hectare, la un preț total de 30.555 de lei. Ceva mai reușit s-a dovedit a fi anul 2001, an în care dumnealui a reușit să se mai procure alte 19 terenuri cu o suprafață totală de 13,3 ha, la un preț de 50.820 de lei.

Primarul

Primarul inspectează drumul, construit cu abateri de la norme

Un an mai târziu, proaspătul fermier cu peste 16 hectare de pământ în proprietate, a mai procurat alte șapte loturi de teren la un preț de 76.301 de lei, cu o suprafață de 7,40 ha, iar în anul 2003, doar un lot de 11 ari, care l-a costat  pe Efim  Strogoteanu 1.129 de lei.

Pare-se că domnul Strogoteanu și-a găsit vocația în agricultură, după ce a lucrat atâția ani în poliție. Anul în care dumnealui a fost învestit în funcția de primar al satului Ecaterinovca, înaintat de către Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, s-a dovedit a fi destul de favorabil pentru agricultorul Strogoteanu, care a reușit să procure terenuri cu o suprafață de 7,3 hectare la un preț de 75,138 mii de lei. În 2005, a cumpărat alte 7,1 hectare, la un preț de 72.853 de lei, cu cinci hectare mai mult decât în anul următor, 2006, când acesta a mai adăugat la gospodărie alte 2,5 hectare de pământ, pe care le-a procurat cu 26.214   lei.

Toate aceste terenuri, cu care ar fi fost mândru în alte vremuri și un moșier, domnul primar le-a cumpărat din salariul său modest de 72.545 de lei pe an și din pensia de polițist, care constituie 45.600 de lei pe an, pe care le primește de la stat, și din alte 35.615 lei, salariul anual al soției sale. Am ajuns la această concluzie după ce am studiat amănunțit declarația lui de avere unde nu indică faptul că ar avea înregistrată vreo gospodărie țărănească sau altă firmă care i-ar fi adus venituri.

declarația

declarația de avere și terenurile procurate

Și dacă domnia sa a tras biletul norocos în agricultură, în anul 2007, acesta a mai scos din buzunar 71.598 de lei pentru aproape șapte hectare de pământ.

Un moșier cu leafă și pensie de bugetar

Ei bine, aceste moșii întinse trebuie lucrate. Bineînțeles, nu cu sapa, ci cu ajutorul tehnicii agricole, care cândva era în brigada din sovhoz, iar ulterior a trecut în proprietatea foștilor colhoznici. Din cele declarate de câțiva săteni, dumnealui a vândut o parte din tehnica agricolă, fără a le oferi ceva bani cotașilor. Evident, l-am întrebat pe edil ce s-a făcut c tehnica întreprinderii, el a afirmat cu mâna pe inimă că totul a fost împărțit cotașilor.

În anul 2008, domnul Strogoteanu a mai procurat alte opt loturi cu o suprafață totală de 7,81 hectare la un preț total de 79.991 de lei. În următorii câțiva ani, el a renunțat să mai cumpere terenuri la astfel de prețuri exorbitante, procurând în 2012 două terenuri cu o valoare totală de 16.652 de lei și o suprafață de 1,62 hectare și alte 1,70 hectare în 2014, la un preț total de 17.439 de lei. Actualul edil are în total aproape 60 de hectare de pământ. 

Una

Una din numeroasele pagini a registrului cu tehnica rămasă în proprietatea cotașilor

Dreptul la replică

Fiindcă nu e în firea noastră să suspectăm pe cineva că ar fi certat cu legea, i-am adresat domnului Strogoteanu câteva întrebări, oferindu-i pe această cale oportunitatea de a înlătura toate bănuielile și învinuirile aduse chiar de mulți dintre consătenii care l-au ales primar. L-am rugat să ne explice care a fost soarta tuturor bunurilor care au aparținut întreprinderii „Cimporras” după privatizarea din anii 2000. De asemenea, l-am întrebat ce face cu atâta pământ și de unde a acumulat bani pentru a-l cumpăra.

În fine, după ce ne-a amenințat că ne dă în judecată pentru calomnie (deși noi nu publicasem încă niciun rând din investigația noastră), învinuindu-ne că ceea ce facem noi e o comandă politică, primarul de Ecaterinovca, Efim Strogoteanu, ne-a explicat că, după procesul de privatizare s-a desființat toată întreprinderea „Cimporras”, fermele de porci și de vaci au fost vândute la un preț de nimic, în comparație cu prețul real de pe piață, care constituie aproape șapte milioane de euro. Persoanele care au fost mai „șmechere”, le-au cumpărat atunci și ulterior le-au vândut. În rest, cota valorică a întreprinderii le-a revenit oamenilor și le aparține și astăzi.

Totodată, dumnealui a recunoscut că deține loturi de pământ care au fost cumpărate mult mai târziu după desființarea întreprinderii, de la persoanele care aveau cote valorice. Deoarece dumnealui exercită funcția de primar, loturile de pământ ce aparțin familiei sale sunt date în arendă. Loturile au fost procurate cu prețurile din acei ani. Așa ne-a explicat. Dacă, anterior, prețul unui hectar de pământ costa 1000 de lei și 300 de dolari o cotă, în prezent, prețurile pentru un hectar de pământ în localitate variază între șapte și zece mii de lei.

Ajutor financiar de la „mătușa Tamara”

Fiind întrebat de unde a făcut rost domnul Strogoteanu de cei peste  600.000 de lei, sumă de bani la care am ajuns după ce am adunat toate sumele indicate în declarația de avere a edilului scrisă de mâna lui, pe care i-a cheltuit la procurarea loturilor de pământ între anii 2000-2014, dumnealui a spus că a lucrat timp de o viață și că are rude care muncesc peste hotare, care l-au ajutat.

„În anii când am fost primar, nu am cumpărat niciun lot de pământ, doar le-am schimbat pe alte terenuri, fără a oferi sau primi vreun leu. Sunt foarte bine informat și înțeleg că aceasta este o comandă politică, iar cei care vor să mă ponegrească nu mă deranjează”.

Dumnealui a declarat că este liniștit, deoarece a menționat totul în declarația de avere și achită cu regularitate impozitele, deși a fost controlat și de către  Procuratura Generală. Potrivit primarului, defăimarea sa în calitate de reprezentant al Partidului Comuniștilor este în interesul concurenților politici din cadrul consiliului raional.

În încheiere, Efim Strogoteanu a ținut să concretizeze faptul că dacă informația cu privire la acapararea și vânzarea ilegală a cotelor s-ar fi confirmat, oamenii din sat s-ar fi revoltat demult și nu ar mai fi fost ales de patru ori în funcția de primar al satului cu aproape 75% din voturi.

Sursele noastre însă ne spun că simțind că „se strânge funia la par” cu averile pe care le-a agonisit și cu discrepanțele între declarațiile de avere și veniturile reale, Efim Strogoteanu ar fi dorit să părăsească barca comuniștilor, ce a luat apă și se ducea la fund, și ar fi încercat să treacă în tabăra Partidului Democrat, aflat la guvernare. PD, însă, știind că e prea riscant pentru imaginea sa, i-a respins demersul. Sătenii cu care am vorbit, ne-au făcut declarații cu promisiunea de a le păstra anonimatul.

Daniel Aramă

Imprimare