Într-un sat din Moldova ca oricare altul, departe de Chișinău și de centrul raional, cu puține locuri de muncă și cu oameni plecați peste hotare, timpul nu s-a oprit totuși în loc. Satul este într-o continuă dezvoltare: se construiesc trotuare, se instalează iluminare stradală, se amenajează un parc pentru odihnă, iar viața localnicilor devine mai frumoasă odată cu schimbarea la față a satului.
Toate aceste lucruri sunt posibile datorită unui grup de inițiativă locală, care se implică activ în luarea deciziilor și în activitățile autorităților publice locale.
Satul Hănăseni din raionul Cantemir este unul dintre cele trei care fac parte din comuna Pleșeni și care sunt așezate de-a lungul Căii Ferate Iargara-Prut, la poalele Codrilor Tigheciului. Ceea ce le desparte sunt doar indicatoarele de care te anunță că pășești în alt sat.
Le leagă și drumul care te duce spre Cimișlia. În mare parte, acest drum nu are niciun trotuar și oamenii sunt nevoiți să meargă în rând cu mașinile. Mai calcă uneori prin pătura de praf care se așterne pe marginea drumului, dar sunt obișnuiți cu asta.
De fapt, cele trei sate din comuna Pleșeni nu sunt atât de diferite unul de altul. Ceea ce face deosebit Hănăseniul este grupul de inițiativă locală, din care fac parte cinci femei și un bărbat.
Ne-am întâlnit în parcul din Hănăseni – mândria grupului – primul proiect la care au lucrat împreună. O profesoară de clasele primare, o directoare-adjunctă la școală, o directoare de grădiniță și o bucătăreasă stau la umbră și ne așteaptă. Pe una din bănci au pus ziarele făcute împreună cu grupul de inițiativă. Se uită în jurul lor și se revoltă că nu este păstrată curățenia în parc. Le pare rău, pentru că au muncit foarte mult pentru el.
Ele și amintesc că au format grupul încă în 2017 după ce administrația gimnaziului din localitate a câștigat împreună cu elevii un proiect care le-a permis amenajarea curții școlii. În acest context apăruse și oportunitatea continuării unor proiecte care să vină în ajutor comunității, însă într-un alt format – grup de inițiativă locală, creat cu ajutorul lui Oleg Ivancioglo, organizator comunitar. Atunci a fost invitată să se implice Svetlana Dutcă, astăzi lidera grupului de inițiativă. Pe rând, s-au alăturat ceilalți membri ai grupului.
De regulă, un astfel de grup de inițiativă locală este format din oameni activi din comunitate care, de cele mai multe ori, au o problemă comună sau dispun de suficient timp pentru a lucra la diferite probleme din localitate, explică Oleg, organizatorul grupului din Hănăseni. „Absolut deloc nu este important ca aceste grupuri să fie formalizate, înregistrate. Important este să existe dorința aceasta naturală de a lucra pentru comunitate și de a încerca abordarea problemelor împreună cu autoritățile publice locale”, completează Ivancioglo.
Primul lucru pe care l-au făcut împreună a fost un chestionar prin care și-au propus să afle de la locuitorii satului principalele probleme cu care se confruntă. Au mers prin sat, au bătut la porți, au strigat peste gard și au obținut 85 răspunsuri. 81 dintre respondenți au spus într-o voce: „Trebuie să amenajăm parcul”. Cu aceste răspunsuri grupul de inițiativă „Hănăseni pune umărul” a ajuns în fața primarului. Apoi, rând pe rând, au convins directorul școlii din apropiere să aloce bani, după care au convins și câțiva agenți economici, dar și oamenii din sat, să doneze pentru transformarea păduricii neîngrijite din centrul satului într-un parc amenajat cu bănci și trotuare pavate.
Grupul de inițiativă a reușit să convingă autoritățile să construiască și niște punți peste râul Tigheci, să amenajeze două sute de metri de trotuar și să obțină promisiunea că anul viitor vor fi construite mai multe trotuare. Au determinat autoritățile să pietruiască străzile din partea veche a satului și să instaleze indicatoare rutiere pe strada principală.
Dar activitățile grupului nu s-au oprit aici. Au mai chestionat încă o dată oamenii din localitate. „Noi avem ședințe online cu primăria și discutăm. I-am informat că majoritatea au declarat drept cea mai mare problemă a localității iluminarea stradală. Partea nouă a satului era deranjată de faptul că lumina se conecta prea devreme și se deconecta, la fel, devreme. Partea veche a satului deloc nu avea iluminare stradală”, povestește Svetlana Dutcă. Ea explică și faptul că a doua problemă raportată de locuitori în chestionar ar fi drumurile de acces la strada centrală. Oamenii se plâng că strada centrală nu are indicatoare rutiere, trotuare, treceri pentru pietoni.
Problema cu iluminarea stradală s-a rezolvat după ce primarul a avut o întâlnire cu locuitorii mahalei noi, fiind stabilit un orar confortabil pentru toată lumea. Iar la următoarea ședință a Consiliului Local Pleșeni au fost alocați bani și pentru instalarea obiectelor de iluminat pentru parte veche a satului.
Dar ce este important să menționez aici este că, în urma raportării problemei de către grupul de inițiativă locală din Hănăseni, au beneficiat și locuitorii din satul alăturat Pleșeni. Câteva străzi din acest sat au fost și ele iluminate.
activitățile grupului
Primarul comunei Pleșeni, Oleg Boboc, este recunoscător grupului „Hănăseni pune umărul”. Acesta spune că membrii grupului sunt cei care comunică cu oamenii despre problemele cu care confruntă în fiecare zi, „îi întreabă ce-i deranjează, ce au nevoie, ce este necesar de făcut. Ei ajută să se vadă unele probleme pe care primăria nu le-a văzut sau nu le-a știut”.
Primarul știe că grupul acum lucrează la chestionarea cetățenilor. Îi așteaptă și este curios să vadă care va fi următoarea propunere, dar presupune că va fi legată de reparația trotuarelor. „Asta e principalul. Chiar la noi e foarte periculos pe traseul principal. Toți copiii merg la școală, la grădiniță și merg pe marginea traseului”, spune Boboc.
De cealaltă parte, grupul de inițiativă presupune că problema pe care o vor sesiza oamenii va fi lipsa curățeniei în spațiile publice și anume în parc. „Prima pe listă e curățenia. Totul se distruge. S-ar putea să fie angajat un om. Salariu ar putea să fie achitat de primărie. Atunci când a fost amenajată Casa de Cultură, a fost pusă o persoană responsabilă de curățenie, de tăiatul ierbii și de îngrijit. Vrem și în parc o persoană care să îngrijească de el”, recunoaște una dintre femeile din grup.
Chiar dacă apar situații când problemele identificate de grup coincid cu planurile primăriei, organizatorul civic Oleg Ivancioglo spune că acesta este chiar un plus. „Evident că politicienii locali, la fel ca și membrii grupului, trăiesc în aceeași localitate și cunosc aproximativ care sunt problemele. Noi credem că este bine dacă agenda politicienilor locali coincide cu ceea ce am aflat de la locuitori. Asta înseamnă că direcția este corectă”, explică Ivancioglo. Iar datorită chestionarelor făcute de către grup, necesitatea de a rezolva o problemă devine și mai bine argumentată.
În general, grupul funcționează în baza principiilor democratice și oricine poate să adere la echipă. În activitatea lor există trei principii care contribuie la buna funcționare a grupului:
- Grupul de inițiativă locală comunică cu locuitorii pentru a afla problemele concrete de pe o stradă, dintr-un sector sau implică întreaga comunitate pentru a determina prioritățile.
- Neapărat se comunică și se cooperează cu autoritățile publice despre aceste probleme. Grupul nu trebuie să încerce singuri să construiască trotuare sau drumuri, ci să încerce ca aceste probleme să fie discutate cu cei care sunt responsabili de soluționarea problemelor.
- Informarea comunității despre tot ce face grupul. Localitatea trebuie să cunoască la ce problemă lucrează grupul, să înțeleagă de ce a fost stabilită o anumită prioritate. Grupul va face ziare în care va comunica rezultatele sondajului, ce urmează să se întreprindă, anunță despre o nouă întâlnire cu primarul localității, iar dacă obține promisiuni, ele vor fi scoase în evidență. Dacă grupul va afla că nu este real să construiești în jumătate de an un sistem de canalizare din cauza prețului, de exemplu, atunci grupul oricum va informa despre costurile ridicate ale sistemului
- Primul pas este identificarea problemei și formarea grupului de inițiativă.
- Elaborarea strategiei de abordare a problemei și a autorităților. Asta presupune că grupul are problema identificată și se gândește ce poate fi făcut ca aceasta să fie soluționată, care sunt efectele și consecințele pentru locuitori. Grupul se gândește cine este responsabil de soluționarea problemei și cum să abordeze entitatea respectivă.
- Informarea locuitorilor despre rezultatele sondajului și ce urmează să fie întreprins. De asemenea, se comunică autorităților responsabile despre problema identificată. Se analizează și se caută soluții împreună cu primăria sau cel puțin grupul poate primi niște promisiuni de la APL.
- Informarea locuitorilor despre ce s-a vorbit cu autoritățile.
- Se monitorizează dacă promisiunile sunt îndeplinite și problema este rezolvată.
- Se face un ziar în locuitorii sunt informați despre modul în care a fost soluționată problema și cine a fost implicat. Se sărbătorește succesul.
- Se face o analiză a întregului proces pentru a identifica punctele slabe și cele forte. Se discută dacă mai există dorință pentru un nou ciclu de comunicare în comunitate și cu autoritățile