Modelul de management participativ al revitalizării orașelor este implementat în mai multe orașe ale Republicii Moldova, printre acestea fiind Leova, Ștefan Vodă, Ialoveni, Strășeni, Edineț etc. Proiectul a fost elaborat în cooperare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), este susținut de Polonia, iar rezultatele acestuia vor deveni vizibile chiar la sfârșitul acestui an.
Obiectivul proiectului este dezvoltarea și implementarea conceptului de revitalizare a acestor localități urbane cu participarea comunităților locale, având la bază experiența poloneză. Principalul rezultat al implementării acestui obiectiv va fi dezvoltarea programelor de revitalizare a mai multor orașe din țara noastră..
Implementarea activităților planificate și beneficiile rezultate vor afecta pozitiv calitate vieții locuitorilor acestor urbe și vor crește participarea reprezentanților sectorului public, social și economic la gestionarea sectoarelor orașelor, în special în zonele care necesită intervenție.
În cadrul proiectului vor fi organizate treninguri la distanță pentru reprezentanții APL, iar în urma unei vizite de studiu în Polonia, vor fi elaborate și publicate documentele – programe de revitalizare. De asemenea, va fi organizată o conferință internațională științifico-practică cu titlul: „Rolul administrației publice în gestionarea revitalizării urbane”.
Conferința de inaugurare a proiectului în orașul Leova a avut loc la 29 septembrie.