La 20 noiembrie curent, la sediul CALM a avut loc o întrevedere a specialistei electorale PNUD în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Republica Moldova prin alegeri incluzive și transparente Tanja Hollstein cu directorul executiv al CALM Viorel Furdui și coordonatorul de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci.

 Unul dintre subiectele discuției a fost cooperarea dintre autoritățile publice locale și societatea civilă. Potrivit reprezentanților CALM, sunt mai multe practici pozitive în acest sens, atestându-se o bună colaborare între autoritățile locale și reprezentanți ai societății civile. Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a menționat că, în general, autoritățile locale din Republica Moldova sunt foarte deschise să coopereze atât cu societatea civilă, cât și cu sectorul privat, dar și cu alți actori din teritoriu.

 „Autoritățile locale sunt conștiente că doar împreună putem înregistra rezultate palpabile în comunitățile lor. APL înțeleg pe deplin faptul că își pot consolida capacitățile inclusiv datorită suportului specialiștilor din cadrul societății civile, mai ales în condițiile în care la nivel local se atestă o lipsă acută de personal, salariile mizere determinând tot mai mulți funcționari din cadrul APL să părăsească sistemul.

Totodată, potrivit coordonatorului de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci, printre impedimentele ce nu permit ca această cooperare să genereze și mai multe rezultate sunt numărul limitat de organizații ale societății civile în teritoriu, dar și capacitățile reduse, inclusiv resursele financiare limitate ale celor existente. De asemenea, sunt cazuri când reprezentanți ai societății civile nu prea cunosc sau atrag prea puțină atenție realităților din Republica Moldova. „Cu regret, fără conștientizarea și soluționarea acestor probleme va fi greu de consolidat societatea civilă și de fortificat rolul acesteia în dezvoltarea Republicii Moldova.

Proiectul PNUD Moldova  Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente este implementat în perioada Iulie 2017 –  Decembrie 2019  și are ca obiectiv consolidarea transparenței și incluziunii proceselor electorale în Moldova prin intermediul sistemelor informaționale moderne, cadrului legal îmbunătățit și participării publice sporite, abordând cauzele esențiale ale problemelor ce împiedică dezvoltarea democrației și avansarea proceselor electorale în Republica Moldova. Proiectul este realizat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, prin intermediul Fondului pentru Bună Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.

Serviciul de Comunicare al CALM






Imprimare