Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, Moldova, în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Slovacia, au organizat conferinţa de totalizare a proiectului „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional.

Evenimentul s-a desfășurat la Sala Polivalentă a Institutului Muncii din municipiul Chișinău. La conferința de totalizare au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Corpul diplomatic din Slovacia, donatori, APL de nivelul I și II din Regiunea de Dezvoltare Centru (Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti, Ungheni), ADR Nord, ADR Sud, etc. 

Prin proiectul „Consolidarea capacităţilor orașelor privind planificarea urbană integrată în context regional s-a urmărit dezvoltarea capacităţilor oraşelor din Regiunea Centru în planificare urbană integrată, a rolurilor oraşelor în dezvoltarea regională, precum şi  împărtăşirea experienţelor şi bunelor practici între oraşe similare din RM și Slovacia. În cadrul evenimentului de astăzi a avut loc prezentarea și promovarea rezultatelor/produselor proiectului către beneficiari, parteneri de dezvoltare și donatori străini.

 În deschiderea evenimentului, Dorin Andros, Secretar de Stat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al Republicii Moldova, a salutat inițiativa cooperării moldo-slovace apreciind înalt munca echipei de proiect. Tot aici, reprezentantul guvernului, a menționat faptul că într-un timp forte scurt s-au reușit lucruri mari: dezvoltarea analizelor orașelor, identificarea provocărilor caracteristice orașelor din centru Republicii Moldova și identificarea notelor conceptuale pentru dezvoltarea acestor orașe. „Este foarte important să asigurăm durabilitatea proiectelor, importanța revitalizării orașelor este de neconceput fără consolidarea capacităților APL-urilor din regiune în dezvoltarea și implementarea proiectelor integrate. Mulțumim partenerilor externi pentru susținerea dezvoltării regionale și împărtășirea bunelor practici din țara pe care o reprezintă, a mai adăugat reprezentantul MDRC.

Peter TOMÁŠEK, diplomat pentru Dezvoltare și Cooperare a Ambasadei Republicii Slovace în Republica Moldova, a felicitat participanții la evenimentul de încheiere a proiectului menționînd faptul că reprezentanții Slovaciei rămîn foarte deschiși pentru colaborarea cu instituțiile publice din țara noastră.

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Eduard Ungureanu, și Directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Luba Pavlovova au vorbit celor prezenți la eveniment despre importanţa cooperării între instituţii similare din Slovacia şi Republica Moldova în contextul dezvoltării regionale, dar și despre transferul mutual de cunoştinţe şi bune practici între ADR-uri şi autorităţile publice locale din Slovacia şi Republica Moldova.

Este foarte important că am atins rezultatul pe care ni l-am propus inițial urmînd sloganul „Să gîndim global, acționînd local, a punctat Directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok.

Valentina Casian, primarul orașului Strășeni și moderatorul evenimentului de astăzi, a vorbit celor prezenți despre experiența acumulată în vizita de studiu în Slovacia organizată în cadrul acestui proiect. Aici, dna Casian, a ținut să menționeze despre intenția de colaborare continuă a orașului Strășeni și a partenerilor din Slovacia.

Cu cuvinte de mulțumire pentru partenerii din Slovacia au venit și primarul orașului Călărași și Ialoveni. Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, a menționat frumoasa colaborare care s-a născut în urma implementării acestui proiect moldo-slovac. Unul din rezulttele acestuia este semnarea unui Acord de colaborare între Primăria Ialoveni, Moldova și Primăria Senec Slovacia.

La finalul evenimentului gazdele au oferit diplome de gratitudine și certificate de participare tuturor celor implicați în implementarea acestui proiect.

Activităţile proiectului moldo-slovac, demarat în ianuarie 2015, au fost grupate în 2 părți. Prima parte a proiectului a ținut de transferul de experienţă Slovac și dezvoltare de parteneriate. Astfel, în perioada 19-23 octombrie o delegație formată din 12 primari din RDC, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ADR Centru, Nord și Sud, au participat la o vizită de studiu în Slovacia.

Pe data de 12 octombrie 2015, la Orhei s-a desfășurat Forumul Internațional „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional. Acest eveniment a fost o platformă deschisă și interactivă de schimb de cunoștințe și practici în domeniul dezvoltării regionale pentru consolidarea capacităților actorilor regionali în planificare urbană integrată, atragerea investițiilor și promovarea inovațiilor în Regiunea de Dezvoltare Centru.

Cea de-a doua parte a proiectului a ținut de analiza de „stat-of-the-art și planificare / sprijinirea în continuare a dezvoltării prin desfăşurarea unui studiu analitic privind potenţialul regiunii Centru, identificarea polilor de creștere și prezentarea vizuală a rezultatelor sub forma unei hărţi electronice interactive. În final au fost dezvoltate 12 concepte de proiect pentru 12 orașe din regiunea Centru cu sprijinul experţilor slovaci.

Acest parteneriat vine să demonstreze că Republica Moldova are de la cine învăța și este susținută în inițiativa de a crește capacitățile orașelor din Regiunea Centru în ceea ce privește planificarea urbană integrată în context regional.

Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Oficial de Asistenţă pentru Dezvoltare al Republicii Slovace.

Galerie foto

Imprimare