Consiliile raionale sunt o reminiscență a trecutului sovietic, iar pentru întreținerea acestor structuri se pierd anual milioane de lei. Aceste resurse, gestionate eficient, ar putea genera o dezvoltare mai dinamică a localităților noastre și ar asigura o remunerare cât de cât decentă a funcționarilor publici din APL de nivelul I. Asupra acestui fapt atrag atenția de mai mult timp aleșii locali. Pentru a răspunde necesităților zilei și așteptărilor aleșilor locali, Coaliția pentru Descentralizare, o inițiativă a CALM, IDIS „Viitorul” și a Asociației Promo-LEX, a elaborat un concept de reformă a administrației publice ce prevede municipalizarea și care poate să fie făcută fără mari eforturi, la costuri minime și cu beneficii considerabile pentru cetățeni, autorități locale și centrale. Ce presupune acest concept de municipalizare și de ce guvernarea ar trebui să îl implementeze până la următoarele alegeri locale, aflăm în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM”. Protagoniștii ediției sunt directorul executiv al CALM, Viorel Furdui; directorul de programe Promo-LEX, Nicolae Panfil și experții IDIS „Viitorul” Viorel Pârvan și Veaceslav Ioniță.
Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Oamenii informați sunt puternici!
Fișier:
Emisiunea „La Înălțime cu CALM