Agenția pentru Eficiență Energetică anunță lansarea celui mai mare concurs național de premiere a iniţiativelor de succes în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă, Competiţia MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ, ediția 2014.

MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ este o competiţie scopul căreia este de a susține cele mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

 Începând cu 2012, MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ acorda anual premii persoanelor şi organizaţiilor care au avut contribuţii semnificative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în dezvoltarea şi  promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice, în această ediție s-au înscris în concurs 65 de aplicanți.

În 2013 peste 60 de participanți s-au înscris în competiția celor mai buni promotori ai energiei regenerabile și eficienței energetice.

„Mecanismul actual de aprovizionare cu energie constituie unul nedurabil, de aceea e nevoie de o paradigmă nouă în energie care va reconcilia necesitățile economice cu dezvoltarea durabilă pentru generațiile viitoare. Republica Moldova s-a dovedit a fi o țară foarte ambițioasă în domeniul eficienței energetice, dat fiind faptului necesității creșterii economice prin prisma scăderii procentajului de dependență la importul de energie cu ajutorul perfecționării modului de eficientizare și promovare prin aplicarea diferitor instrumente, cum ar fi concursul de premiere MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ”, a declarat Mihai Stratan, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică. 

Concursul este deschis pentru instituţiile publice, reprezentanţi ai sectorului privat, ONG-uri, fundații, grupuri de iniţiativă, mass media şi persoane fizice care au realizat cu succes iniţiative notabile, inovative şi ambiţioase în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Participanţii la concurs vor concura pentru următoarele categorii instituite:

·     Cel Mai Bun Proiect în Energia Solară:

        Fotovoltaică

        Termică

·     Cel mai Bun Proiect în Energia Eoliană

·     Cel mai Bun Proiect în Energia Hidraulică

·     Cel mai Bun Proiect în Energia Geotermală

·     Cel Mai Bun Proiect în Bioenergie:

        Producerea biocombustibililor solizi

        Producerea biocombustibililor lichizi

Asamblarea şi/sau instalarea echipamentelor aferente producerii de bioenergie

        Sisteme de alimentare cu energie

        Producerea biocombustibililor gazoși

·     Cel Mai Bun Proiect de Eficienţă Energetică în:

        Sectorul energetic

        Sectorul industrial

        Sectorul construcţiilor

        Sectorul transporturilor

        Sectorul public

·     Cea mai bună Iniţiativă de Comunicare

·     Cea mai bună Iniţiativă Educaţională

·     Cea mai bună Iniţiativă a Tinerilor

·     Premiul special

Cei care doresc să se înscrie în competiție vor depune un dosar-tip de participare în format electronic sau tipărit pe adresa Agenției pentru Eficiență Energetică, cu indicarea categoriei la care concurează. Dosarul poate fi descărcat de pe pagina web www.aee.md .

Participanţii pot înscrie în competiţie unul sau mai multe proiecte concomitent. Acelaşi proiect nu poate fi înscris în mai multe categorii. Dosarele urmează a fi depuse în perioada 5 martie– 05 august.

Câştigătorii din fiecare categorie vor fi selectaţi de paneluri independente formate din reprezentanţi ai instituţiilor statului conexe domeniului energiei regenerabile şi eficienţei energetice, specialiști cu renume din domeniul energeticii, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, experţi în mass media şi comunicare și, după caz, reprezentanți ai sponsorilor și donatorilor. Dosarele depuse de către participanţi vor fi examinate în trei etape: Examinarea de către panelurile de evaluare, Vizita de verificare în teren şi Decizia Consiliului de Coordonare.

Pentru ediţia din 2014, se vor considera eligibile proiectele realizate şi finalizate până în 2014.

Câştigătorii vor fi anunţaţi şi premiaţi în decembrie 2014 în cadrului Ceremoniei de Premiere MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ. Acestea vor recunoaşte campionii sectorului eco-energetic şi-i vor inspira pe alţii să-i urmeze. Competiţia Moldova Eco-Energetică este realizată la iniţiativa Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova, finanțat de Uniunea Europeană şi cofinanțat, implementat de PNUD Moldova.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi:

Ion Scaleţchi, Consultant Comunicare și Mass Media, Agenția pentru Eficiență Energetică, Tel: (+373 60) 900.700, e-mail: ion.scaletchi@aee.md

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, Specialist în comunicare, Proiectul Energie și Biomasă în Moldova, Tel.: (+373 22) 839.985, e-mail: ina.zglavuta@undp.org

 

 

Imprimare