Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, șeful delegației UE în Republica Moldova Peter Michalko și alți oficiali ai UE au avut vineri, 18 mai, o întrevedere în cadrul unui lunch cu membri ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), IDIS Viitorul și alți reprezentanți activi ai societății civile din Republica Moldova.
În cadrul întrunirii au fost trecute în revistă subiecte privind reformele în domeniul administrației publice și descentralizării, s-a discutat despre problemele și provocările cu care se confruntă democrația locală și cea națională, necesitatea instituirii unui dialog viabil și permanent între administrația publică centrală și APL/societatea civilă. Potrivit CALM, reforma APL și cea administrativ-teritorială trebuie pregătite prin consultări largi cu cetățenii, cu mediul academic și cel asociativ.
Un alt subiect al discuției a fost parteneriatele CALM cu structurile europene, dar și participarea multidimensională a CALM împreună cu Consiliul Municipalităților și Regiunilor Europene în consultarea privind politicile de dezvoltare regională ale UE. Reprezentanții CALM și-au exprimat susținerea privind noile politici ale Uniunii Europene care se axează pe investițiile publice și private și pe creșterea economică.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu a confirmat că sunt multe proiecte regionale aprobate pentru Republica Moldova la nivel european, precum modernizarea sistemului de apă și conectare în regiunea Cahul, îmbunătățirea guvernanței în domeniul energetic. De asemenea, oficialul european a subliniat că este nevoie de o politică regională eficientă, pentru a oferi posibilități egale pentru cetățenii din toate regiunile Republicii Moldova.
Potrivit președintelui CALM Tatiana Badan, în ultimii ani, după semnarea Acordului de Asociere RM-UE s-au înregistrat progrese la capitolul proiectelor investiționale susținute de UE totuși, încă sunt rezerve colosale privind proiectele pentru APL din Republica Moldova astfel încât oamenii să resimtă schimbările pozitive în politicile de dezvoltare ale UE. Tatiana Badan a solicitat mai multe programe și fonduri directe pentru APL din Republica Moldova, inclusiv din cadrul fondurilor de coeziune ale UE destinate României.
De asemenea, coordonatorul de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci a vorbit despre complexitatea programelor UE pentru APL, mai ales a celor implementate de Directoratul General pe domeniul dezvoltării regionale condus de Corina Crețu. „Este vorba de cofinanțare și de cerințele drastice la momentul aplicării precum și la implementarea acestora. Aceste impedimente generează neparticiparea APL-urilor în apelurile de proiecte, fondurile ajungând la populație în număr mic, ceea ce produce lipsa de încredere în politicile de dezvoltare și în asistența externă.
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a menționat ca acestea sunt și solicitările din partea mai multor țări și la moment se lucrează pentru a găsi soluții rezonabile.
Directorul IDIS Viitorul Igor Munteanu a vorbit despre importanța Gal-urilor pentru dezvoltarea regională, dar și despre imperfecțiunile legislative ce obstrucționează activitatea acestora. Potrivit lui Igor Munteanu, descentralizarea este singura soluție ce poate genera bunăstare și opri exodul masiv al populației.
Oficialul european s-a arătat mulțumită de dialogul care există între APL din Moldova și Comisia Europeană de la Bruxelles și s-a pronunțat în favoarea implicării în cadrul acestuia privind politicile de dezvoltare.
Departamentul de Comunicare al CALM