Finanțele publice locale și bugetul local au fost printre subiectele abordate în cadrul seminarului de inițiere pentru noii aleși locali din raionul Căușeni. Evenimentul a avut loc la 30 mai și a reunit peste 50 de primari, consilieri locali și raionali la primul mandat din acest raion și a fost organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), cu suportul PNUD MOLDOVA și al Guvernului Francez.

Aleșii locali care sunt la început de cale au aflat mai multe de la experții CALM Viorel Rusu și Cătălina Scorțescu despre atribuțiile de bază ale primarului și ale Consiliului local în domeniul finanțelor publice, principiile bugetare, diferențele dintre bugetele locale de nivelul întâi și nivelul al doilea, cum se formează bugetele locale și care este structura acestora, cum creștem veniturile proprii ale unităților administrativ-teritoriale etc.  

 

Alte teme abordate în cadrul evenimentului de la Căușeni au vizat procesul bugetar, elaborarea și fundamentarea bugetului local, transferurile cu destinație generală și cele cu destinație specială, garanțiile autonomiei financiare locale, bugetarea participativă, inclusiv cea sensibilă la gen etc.

În afară de finanțele publice locale, participanții la seminarul de instruire au cunoscut mai multe informații ce vizează proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și aspecte ale dezvoltării locale și regionale.

În următoarele luni vor fi organizate evenimente similare pentru primarii și consilierii la primul mandat din celelalte raioane ale R. Moldova.

Activitatea este realizată în baza Acordului încheiat între PNUD Moldova și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), cu suportul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze.

Imprimare