În cadrul Forumului liderilor locali Uniunea Europeană – Parteneriatul Estic, reprezentantul Congresului Autorităților Locale din Moldova Alexandru Osadci, Coordonator pe relații internaționale a avut discursuri separate în cadrul a două sesiuni: (I) cooperarea cu UE și țările membre și (II) reforma de descentralizare și parteneriatele pentru acestea.

Discursurile s-au axat pe trei aspecte majore:

1. Exemple pozitive de cooperare dintre Moldova și UE, dar și țările membre;

2. Provocările în cadrul acestor cooperări și modalitățile de îmbunătățire a acesteia;

3. Lobarea, promovarea și parteneriatele pentru reforma de descentralizare și pentru dezvoltarea locală.

În calitate de exemple pozitive de cooperare cu Uniunea Europeană și țările membre au fost prezentate mai multe realizări, printre care:

· Susținerea acordată Congresului Autorităților Locale din Moldova și APL din Moldova pe parcursul perioadei când au existat presiuni și intimidări asupra APL și asupra primarilor. A fost apreciat pozitiv rolul Delegației Uniunii Europene în Moldova, dar și mesajele care veneau din Bruxelles de la Frederica Mogherini, reprezentantul special al UE pentru relații externe, Iohannis Hahn, Comisarul European pentru vecinătate și extindere. De asemenea, a fost înalt apreciată contribuția Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei la dezvoltarea democrației locale din RM,  mai ales prin ultimul Raport de monitorizare și Recomandările din acest an;

· Conlucrarea cu Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor CEMR si Platforma a fost un alt exemplu pozitiv de cooperare, lobare și promovare la Bruxelles, dar și la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, iar în concordanță cu promovarea valorilor democrației locale în RM a generat schimbarea accentelor sau chiar și a abordărilor UE privind proiectele de investiții capitale pentru infrastructura locală și națională, dar și o atenție mult mai sporită din partea donatorilor față de nivelul local. Fondurile de dezvoltare au început să vină direct la APL;

· Un alt domeniu de succes este cooperarea descentralizată – înfrățiri și parteneriate dintre APL din Moldova și din alte țări. Această dimensiune, de asemenea, este foarte activ promovată de CALM pe arena internațională împreună cu partenerii principali (CEMR și Platforma), accentul fiind necesitatea acordării de fonduri și elaborări programelor speciale din partea Uniunii Europene pentru aceste parteneriate.  În acest context s-a menționat că și investițiile capitale minore (de 5000-10000 de EUR pentru o localitate) pot aduce beneficii importante în cadrul micro-proiectelor precum termoizolarea școlilor și grădinițelor sau îmbunătățirea infrastructurii economice în zonele rurale.

La capitolul provocări în inițiativele de cooperare au fost evidențiate următoarele aspecte:

· Diferența de viziuni asupra dezvoltării din țările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate. Spre regret, aceste înțelegeri ale procesului și necesităților de dezvoltare se diferă mai mult și mai mult. Pentru țările în curs de dezvoltare sunt necesare elemente precum democrația și descentralizarea puterii prin reforme, servicii și consolidarea acestora prin investiții în infrastructura locală și națională, creșterea economică care aduce venituri populației și locuri de muncă. În același timp, țările dezvoltate, donatorii, încă foarte mult depind de niște procese globale, de niște principii care fiind chiar și atractive au puțină sau chiar și foarte puțină legătură cu dezvoltarea sau chiar cu înțelegerea acestor procese în țările în curs de dezvoltare. De fapt, donatorii mai mult au fost axați pe promovarea principiilor decât pe dezvoltarea propriu zisă. Situația se schimbă, dar încă foarte lent.

· Ca un impediment destul de mare privind dezvoltarea APL sunt unele concepte, dar chiar și limbajul utilizat de donatorii în cadrul apelurilor pentru proiecte dar mai ales în documentele de politică, micromanagementul minuțios în cadrul proiectelor și cerințele de cofinanțare a proiectelor. Conceptualizarea apelurilor de proiecte precum și limbajul utilizat este foarte greu de înțeles, este și mai greu de legat cu nevoile din țară,  îndepărtând APL dar chiar și populația de aceste apeluri și de aceste politici. În plus, acestea cer foarte mult timp și resurse și necesitatea angajării forțelor din exterior pentru scrierea proiectelor, astfel, în realitate, înstrăinând adesea participarea APL în cadrul proiectelor, dar și creând mari probleme la implementarea acestora. În ceea ce privește cofinanțarea proiectelor este, în general, dubioasă abordarea ca autoritățile centrale să primească bani enormi fără nici o cofinanțare, iar APL și societatea civilă sunt nevoite să contribuie cu resurse proprii extrem de deficitare pentru cofinanțarea. Cu atât mai mult, cerințele de cofinanțare minimalizează șansele și posibilitățile de aplicare la proiecte a localităților mici și vulnerabile financiar care, de fapt, reprezintă marea majoritate a localităților din țară.

· Descentralizarea puterii ca un concept-cheie în politicile de dezvoltare, dar mai ales în democratizarea țării încă este destul de greu percepută de parteneri. Este vorba, de fapt, de descentralizarea întregului sistem social, de descentralizarea de la stat la popor – inclusiv de descentralizarea instituțiilor statului la nivel central, democrație, descentralizare justiției, descentralizarea mass-media, descentralizarea de la nivel central la nivel local și descentralizarea economică. Spre regret, foarte rar încă partenerii noștri, mai ales la nivel de proiecte înțeleg că toate aceste aspecte trebuie să fie abordate în complexitate și în îmbinarea lor, activități separate nu au efecte și rezultate semnificative. Mai mult decât atât, toate măsurile pe aceste dimensiuni trebuie să fie implementate de către instituțiile și organizațiile naționale, nu prin proiecte de asistență tehnică, care rar ajung în proprietatea națională și nu au rezultatele scontate.       

· Probabil una dintre cele mai mari probleme care este creată deseori de implicarea experților internaționali este centralizarea ca o abordare dominantă, ceea ce se întâmplă de fapt în foarte multe domenii (precum justiția, dezvoltarea afacerilor, apă, deșeuri, achiziții publice, reforma administrativ-teritorială, regionalizare, asistența socială, etc., etc., etc). O mare parte a timpului său CALM cheltuie pentru a respinge abordările centraliste, în loc de a promova ceva pozitiv. Spre regret, experții străini nu întotdeauna înțeleg că țările în curs de dezvoltare, precum este RM, sunt supra-centralizate deja și, de fapt, suntem la limita de centralizare posibilă în societatea noastră. După recentele evenimente putem constata că chiar și pași foarte mici spre centralizare pot crea regimuri autoritare. Exemplu Moldovei, de fapt, este unul elocvent când experți și mari resurse internaționale n-au contribuit la îmbunătățirea situației din țară, ci invers, situația s-a deteriorat până  a produs un regim autoritar.

Referitor la  politicile promovate de CALM împreună cu partenerii săi din UE: CEMR și Platforma au fost menționate următoarele:

· Creșterea economică și stimulente pentru investiții private. Planul european de investiții externe este deja aprobat și urmează să fie pilotat în țările din Africa și din Vecinătate. Este vorba despre garanții din partea UE pentru companiile europene care fac investiții în țările respective;

· Investiții publice și private în infrastructura locală și națională;

· Suport bugetar pentru autoritățile locale;

· Regândirea modalităților de acordare a asistenței, în special a celei care nu ajunge la populație și nu aduce efecte semnificative pentru dezvoltare (precum suport bugetar pentru stat, asistența tehnică, transfer de cunoștințe pe scara excesivă, etc.) și canalizarea resurselor eliberate la nivel local pentru infrastructura locală și națională și pentru organizațiile reprezentative; 

· Suport special pentru organizațiile reprezentative,  precum sunt asociațiile autorităților locale, mai ales în susținerea democrației, consolidării capacităților APL si lobării reformelor și politicilor la nivel național.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare