Pentru un dialog permanent şi o mai bună relaţie autoritate publică – cetăţean, Primaria oraşului Ungheni la sfîrşitul anului 2013 a creat un nou instrument de comunicare – Centrul de Informare pentru Cetateni – în cadrul Proiectului Parteneriat durabil lărgit pentru reforma de descentralizare, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul EuropeAid, implementat de Primaria oraşului Ungheni în parteneriat cu Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă şi Primaria oraşului Orhei.
Din aceasta perspectiva, chiar din start specialistii Centrului de Informare pentru Cetateni/CIC s-au axat pe activitati de informare a cetatenilor privind serviciile şi evenimentele majore organizate de Primarie, de facilitare a obtinerii actelor emise, promovare CIC, consultare cetateneasca si pe activitati de colaborare cu alte servicii publice, ONG-uri, grupuri de iniţiativă, instirtuţii publice, etc.
In toată perioadă post-deschidere specialistii CIC au acordat un număr foarte mare de informaţii solicitate şi au facilitat obtinerea diverselor acte emise de serviciile Primariei Ungheni. De asemenea, au furnizat informatii cu caracter general conexe serviciilor prestate de Primarie şi au raspuns cu promptitudine tuturor solicitarilor adresate fie prin contact direct, fie prin telefon.
Printre solicitarile privind necesarul de acte pentru obtinerea unor certificate se numără adeverinţe privind schimbarea denumirii strazii, certificate privind lipsa restantelor la impozite, adeverinţe despre componenta familiei , certificate privind suportare cheltuieli deces, certificate de urbanism, diverse autorizatii si procuri.
Cele mai solicitate au fost informatiile cu caracter general. Acestea se refera atît la domeniul social si vizeaza in special compensatii pentru perioada rece a anului, acordarea ajutorului social, inmatricularea copiilor la gradinita, angajarea in cimpul muncii, eliberarea foilor de odihna la tabara, acordarea ajutorului financiar familiilor deportate si luptatorilor din Afganistan si Transnistria etc., cit si la alte servicii publice: iluminat public, retele de canalizare, drumuri publice, transport public, locuri de joaca pentru copii, caini comunitari, inundatii drumuri publice, defrisare copaci din curtile blocurilor de locuit.
De asemenea, au fost solicitate informatii privind vinzarea la licitatie a terenurilor, eliberarea titlurilor de proprietate, privatizarea spatiului locativ, achitarile taxelor imobiliare, subventiile in agricultura, protectia consumatorului, privatizarea patrimoniului national.
La CIC au parvenit si solicitari rezolvarea carora nu ţinea de competenţele Primariei. În aceste cazuri specialistii i-au ajutat pe cetateni sa-si formuleze demersurile si i-au indrumat către instituţiile care au competenţele necesare pentru a le rezolva problemele. In unele situaţii cetăţenii au dorit sa fie ascultati, şi-au povestit întîmplările in care au fost nedreptatiti sau şi-au exprimat nemulţumirea privind comportamentul nepăsător al unor factori de decizie faţă de anumite instante care le-au incalcat drepturile.
Activitatea Centrului s-a bazat pe colaborarea cu specialistii Primariei, întrucît scopurile sunt comune- satisfacerea nevoilor cetăţenilor, eliminarea birocratiei şi eficientizarea muncii in cadrul Primariei. Unele probleme sesizate de catre cetateni au fost discutate cu Primarul, viceprimarii şi specialistii din domeniile vizate, problemele abordate s-au clarificat, au fost formulate raspunsurile şi identificate solutiile optime. În cazul cind s-au adresat persoanele in virsta sau cu dizabilitati, cărora le- a fost dificil să se urce la etaj, specialistii Primariei au venit la Centrul de Informare pentru Cetăţeni şi le-au dat răspunsuri la întrebările puse.
O comunitate locala nu poate să se dezvolte şi să fie viabilă fără implicarea civica. În acest context, în calitate de nou instrument de comunicare al Primăriei, in cadrul campaniei de constientizare privind importanta genului si egalitatii de sanse in procesul de descentralizare, saptaminal CIC a organizat şi desfăşurat întilniri publice cu reprezentantii autorităţilor publice şi societatii civile din orasul Ungheni si localităţile raionului, a stimulat participarea activă a cetatenilor si societatii civile la luarea deciziilor la nivel local, a consultat diverşi reprezentanţi ai comunităţilor în problemele cu care se confruntau.
La intilnirile publice participanţii au avut posibilitatea să identifice problemele majore ale comunitatilor şi solutiile pentru rezolvarea lor, să facă propuneri si să formuleze recomandări de politici publice locale. Este de remarcat, că în cadrul acestor evenimente participantii au demonstrat un interes sporit pentru subiectele luate in discutie şi s-au implicat activ in dezbateri cu idei, sugestii şi soluţii la problemele locale existente, care se regăsesc în materialele publicate în reportajele TV si presa scrisă locală.
La Centrul le Informare pentru Cetăţeni se desfăşoară sedintele Consiliului Orasenesc Ungheni, la care sunt invitaţi să participe şi au acces toţi cei interesaţi, sunt organizate diverse dezbateri publice, seminare de instruire, traininguri pentru a încuraja şi stimula participarea cetăţenilor în viaţa comunităţilor locale.
Pentru specialistii CIC atît întilnirile publice, cît şi celelalte evenimente desfăşurate, au constituit o oportunitate de promovare a serviciilor prestate şi a imaginii per ansamblu. Utilitatea CIC este demonstrată prin numărul în creştere de cetăţeni care se adresează zilnic cu diverse iîntrebări legate de serviciile Primăriei şi obţin răspunsuri imediate precum şi prin prezenţa înaltă a cetăţenilor la activităţile şi evenimentele organizate.
În continuare cetăţenii oraşului Ungheni sunt aşteaptaţi la CIC pe adresa: str.Naţională 7 /parter, Primăria oraşului Ungheni, telefon 236 30117.
Specialişti la CIC,
Claudia PREPELIŢĂ
Victoria GHIZDARU