Femeile se descurcă la fel de bine în funcţia de primar ca şi bărbaţii. Asta o demonstrează zecile de proiecte realizate în satele conduse de femei primare, precum şi mulţumirile sătenilor, care spun că femeile au adus în comunitate drumuri mai bune, apeducte noi, condiţii mai bune în şcoli şi grădiniţe, bunăstare. Peste 100 de sate din R.Moldova sunt conduse de femei şi aceste comunităţi par mulţumite de administraţia publică locală.

Elena Dobzeu este lidera comunităţii din satul Grozeşti, r-nul Nisporeni, de mai bine de 8 ani. Este o fostă profesoară de limba română, care nici nu visa vreodată că va ajunge în administraţia publică locală. Dar proiectele pe care le-a realizat în satul său sunt cea mai bună dovadă a faptului că femeile nu sunt bune doar pentru activităţi pedagogice, ci se descurcă foarte bine şi în funcţii manageriale.

Primara povesteşte că a fost susţinută de la început de familia sa şi au împărţit treburile casnice astfel ca ea să se poată dedica comunităţii: „Nu poţi să fii şi o super-mamă, şi o super-soţie, şi super-gospodină şi în acelaşi timp o bună primară în satul tău. Dar alegi ce să faci şi ce poţi face mai bine”.

Elena susţine că a beneficiat şi de susţinerea sătenilor, în primul rând a bărbaţilor, contracandidaţii săi, care au lăsat mâinile în jos şi i-au zis că doresc să aibă o femeie la postul de primar, la fel ca în satul vecin, Zberoaia, unde de mai bine de 20 de ani, comunitatea era condusă de o femeie.

524-nadejda-darie

Primăria — sarcină dublă

Nadejda Darie a fost timp de 22 de ani primară în satul Zberoaia, raionul Nisporeni. „Venind în funcţia de primar, o femeie îşi dublează sarcinile. La fel cum în familie femeia gestionează bugetul şi pune toate lucururile la punct, aşa face şi la primărie. Timp de 22 de ani am trăit cu problemele sătenilor”, afirmă fosta primară.

Oamenii din localităţile rurale sunt mulţumiţi de lucrul pe care pot să-l facă femeile în administraţia publică locală. În Grozeşti, localnicii chiar se miră cum reuşeşte Elena Dobzeu să gestioneze atâtea proiecte. Primara povesteşte că a început de la cea mai stringentă necesitate – apa şi apeductul. Astfel, acum în acest sat se derulează unul dintre cele mai mari proiecte din R.Moldova – aprovzionarea cu apă potabilă din râul Prut a oamenilor din Nisporeni, Grozeşti şi Vărzăreşti. Totodată, şi sistemul de irigare a câmpurilor agricole a fost renovat, iar în curând acesta va fi dat în exploatare.

Mentalitatea sovietică

Am întrebat primarele cum s-au descurcat cu scepticismul şi stereotipurile din societate, referitoare la succesele femeilor în politică. Nadejda Darie spune că oamenii ajung să se convingă singuri după ce văd schimbările din localitate, dar contează foarte mult şi echipa din cadrul primăriei, fiindcă doar împreună se pot realiza multe.

Localnicii din Grozeşti spun că o femeie în cadrul Primăriei este deseori mai ambiţioasă şi mai perseverentă şi duce lucrurile până la capăt. Totodată, femeilor nu le este străin necazul sătenilor, ele pot să înţeleagă şi un bătrân, şi o mamă singură cu copii, şi persoanele bolnave.

Cu toate că pe hârtie femeia are acelelaşi drepturi ca şi bărbatul, în realitate există această neîncredere faţă de femei, spune fosta primară din Zberoaia. O consecinţă şi o cauză este că însăşi femeia nu are încredere, de multe ori, în forţele proprii. Deşi are aptitudini, uneori ea se incomodează să-şi arate forţele, să demonstreze că poate, să se promoveze.

Viorel Furdui, directorul executiv al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), consideră că de vină ar fi mentalitatea cetăţenilor. „Nu sunt impedimente de ordin legsilativ, dar nişte reminescenţe de mentalitate sovietică pe care trebuie să le depăşim”, consideră Furdui.

524-nadejda-darie22

Unde-i femeia, acolo e bunăstare

Statisticile arată că în statele în care femeile participă în măsură egală la adiministrarea localităţilor, în rând cu bărbaţii, nivelul de trai al cetăţenilor e mai ridicat. Exemplul cel mai elocvent îl reprezintă ţările nordice, cu cel mai mare venit pe cap de locuitor. În Norvegia şi Finlanda mai mult de jumătate din fotoliile guvernamentale sunt ocupate de femei. Este demonstrat că în statele în care există egalitate de gen, nivelul corupţiei e redus şi bunăstarea populaţiei e mai înaltă.

În R.Moldova avem 166 de femei primare la aproape 900 de primării din ţară. Prezenţa femeilor în viaţa politică, atât la nivel central cât şi la nivel local, este redusă. Unul din motive ar fi numărul redus al femeilor pe listele electorale, care ajung acolo cu concursul organelor de conducere ale partidelor politce. De aceeaşi părere este şi expertul Cristian Ciobanu, care susţine că din 2005, situaţia privind reprezentarea femeilor în viaţa politică nu a evoluat deloc. În pofida tuturor presiunilor societăţii, lucrurile nu s-au mişcat din loc. Şi această situaţie este cauzată de deciziile care se iau într-un mod obscur în partidele politice.

Fiecare comunitate are un număr aproximativ egal de femei şi bărbaţi. Astfel, conducerea acestor comunităţi ar trebui realizată respectând drepturile ambelor genuri. Exemplele primăriilor conduse cu succes de femei inspiră mai multe femei să candideze şi să devină lidere ale comunităţilor din care fac parte, alături de bărbaţi.

Natalia Dabija
Imprimare