Aproape o treime din restanțele care se acumulează la bugetul orașului Chișinău este admisă de 5% din plătitorii de impozite care locuiesc în Capitală. Autoritățile locale nu exclud că vor recurge la executarea silită a datoriilor persoanelor fizice care depășesc în acest an 12 milioane de lei și care includ penalitățile, aceasta fiind tendința în cazul celor cu restanțe mari. Anual, mai mult de 10% din plătitorii de impozite din Capitală nu achită taxe în bugetul Primăriei.
Veniturile la bugetul orașului Chișinău se acumulează din peste 20 de tipuri de taxe și impozite. La acestea se mai adaugă plățile pentru serviciile prestate, amenzile acumulate pe parcursul unui an, dar și transferurile cu destinație specială sau generală de la bugetul de stat. Pentru acest an, autoritățile locale se așteaptă la venituri totale de 3,07 miliarde de lei, conform deciziei Consiliului Municipal Chișinău din 6 iulie. Cele mai mari sume sunt așteptate de la bugetul de stat – 1,5 miliarde de lei, după care aproape un miliard de lei va reprezenta suma acumulată din impozitul pe venit al persoanelor fizice, iar veniturile proprii se vor ridica la aproximativ 376 de milioane de lei.
Câte persoane fizice plătesc impozite în Chișinău
Primăria municipiului Chișinău FOTO Sandu Tarlev
Conform ultimelor date ale Biroului Național de Statistică (BNS), în prezent în Capitală locuiesc 814 mii de persoane. Din aceștia, aproape 600 de mii au viză de reședință în Chișinău, iar jumătate din ei sunt plătitori de impozite.
Pe lângă facturile la servicii comunale pe care trebuie să le achite lunar și alte taxe pe care chișinăuienii le plătesc anumitor instituții și întreprinderi, direct în bugetul Primăriei Capitalei ajung două tipuri de impozite de la persoanele fizice. Este vorba despre impozitul pe bunuri imobiliare și 50% din impozitul pe venit, care este transferat de la bugetul de stat.
Aproape un miliard de lei din veniturile personale ajunge pe contul Primăriei
La Primăria Chișinăului nu există date exacte privind taxele pe care trebuie să le achite fiecare persoană fizică direct în bugetul autorității. Se cunosc doar datele totale privind taxele colectate. Astfel, în ceea ce privește cele 50% din impozitul pe venit transferat din bugetul de stat în bugetul Capitalei, în anul 2015 suma totală a constituit 835 milioane 779 de mii de lei, potrivit Margaretei Bâtcă, directorul adjunct al Direcției Finanțe. Altfel spus, anual, fiecare locuitor al municipiului achită câte 1.032 de lei sau fiecare persoană activă economic achită câte 2.300 de lei în bugetul Primăriei.
Mai puțini oameni, mai multe impozite, mai mulți restanțieri
Direcția municipală de colectare a impozitelor activează din 1 iunie 2014, când au fost angajați primii 10 funcționari din 20
FOTO Sandu Tarlev
Despre celălat tip de impozit – pe bunurile imobiliare – am putut afla mai multe date. Potrivit Direcției de colectare a impozitelor și taxelor locale a Primăriei Chișinăului, suma acestor impozite achitate de locuitorii Capitalei este în creștere în fiecare an. Cu toate acestea, în ultimii 5 ani numărul oamenilor care sunt economic activi și care sunt încadrați în câmpul muncii nu a crescut esențial. Dimpotrivă, este într-o oarecare descreștere.
Astfel, dacă în anul 2011 au fost înregistrate 363,1 mii de persoane active, atunci peste 2 ani numărul acestora s-a redus până la 360,9 mii de persoane, iar în 2015 în municipiul Chișinău apți de muncă erau numărați 353,5 mii de oameni, potrivit datelor BNS. Conform datelor Direcției municipale, în anul 2016, sunt înregistrați aproape 296 de mii de plătitori de impozite.
În ceea ce privește sumele colectate în bugetul Primăriei Capitalei pentru bunurile imobiliare deținute de locuitorii Chișinăului, în ultimii 5 ani acestea s-au triplat.
Anual, peste 10% din plătitorii de impozite din Chișinău nu achită taxe în bugetul local
FOTO Sandu Tarlev
Astfel, în anul 2011 au fost achitate 20,8 milioane de lei din 22,7 milioane; în anul 2012 au fost achitate aproape 29,6 milioane de lei din 35,7 milioane; în anul 2013 au fost achitate 30,5 milioane de lei din 36,3 milioane; în anul 2014 au fost achitate aproape 60,7 milioane de lei din 70,3 milioane, iar în anul 2015 au fost achitate 68,2 milioane de lei din 71,1 milioane.
Aceste impozite deveneau mai mari în fiecare an, deoarece cotele de impozitare au fost schimbate. În anii 2011-2012 cota de impozitare era de 0,03%, în anii 2013-2014 – de 0,05%, iar din anul 2014 și până în prezent această cotă a ajuns la 0,10%. „Totodată, s-a majorat numărul de obiecte impozabile, prin darea în exploatare a construcțiilor noi, cât și prin identificarea construcțiilor care altă dată nu erau impozitate”, a explicat Gheorghe Gasnaș, șeful Direcției municipale de colectare a impozitelor.
În perioada 2011-2014 numărul persoanelor care nu au achitat impozite a oscilat între 47.000 – 57.000. În anul 2015, jumătate din ei au conștientizat necesitatea achitării taxelor și astfel numărul restanțierilor s-a redus la 26.653 de oameni care nu au achitat suma de 13,3 milioane de lei.
„Contribuabilii problematici”, tot mai mulți
Restanțierii vor fi obligați să plătească datoriile la bugetul Primăriei
FOTO Sandu Tarlev
În anul 2016 din cei 26.653 restanțieri ai anului 2015, 7.200 de persoane și-au achitat datoriile în sumă de aproape 2,4 milioane de lei. Aceștia au plătit și penalități în sumă de 395 mii de lei. Ceilalți peste 19 mii de chișinăuieni care au rămas cu datorii din anul trecut au lipsit bugetul local de 10,9 milioane lei, ne-a spus Gheorghe Gasnaș. Acesta a mai precizat că restanțierii urmează să fie obligați să achite acești bani, inclusiv să achite penalități de 2,3 milioane de lei.
Potrivit lui Gasnaș, „cei mai dificili restanțieri sunt «contribuabilii problematici», adică cei care admit restanțe mai mari de 1.000 de lei”. Datele direcției pe care o conduce Gheorghe Gasnaș arată că numărul acestora este în continuă creștere în ultimii 5 ani – 714 persoane în 2011; 833 în 2012; 1.373 în 2013; 2.700 în 2014 și 3.136 în 2015. „Respectiv, circa 5% din restanțieri admit aproape 30% din restanță”, a subliniat funcționarul.
Gheorghe Gasnaș, șeful Direcției de colectare a impozitelor din Chișinău
FOTO Profil Facebook
Autoritățile anunță că vor întreprinde acțiuni de executare silită a datoriilor, inclusiv „cu aplicarea tuturor interdicțiilor prevăzute de legislație”. „Față de contribuabilii care au admis restanțe se calculează penalizări; se emit hotărâri de executare silită și se merge la domiciliu pentru a fi aplicate sechestre pentru bunurile în valoarea restanței. Dacă nu permit intrarea în domiciliu, atunci se merge prin adresare către instanța judecătorească pentru a emite Ordonanțe judecătorești, după care prin executorul judecătoresc se aplică arest asupra bunurilor, conturilor bancare, posibilității de părăsire a hotarelor țării și de perfectare a actelor în instanțele statului”, a explicat Gheorghe Gasnaș, șeful Direcției municipale de colectare a impozitelor și taxelor locale.
Precizăm că din acest an a fost introdus un nou impozit pentru persoanele fizice – cel cu privire la avere. Acest lucru înseamnă că persoanele care dețin imobile cu o valoare mai mare de 1,5 milioane de lei și cu suprafața mai mare de 120 metri pătrați, vor achita 0,8% din valoarea acestuia.